Moldova și România - scări orizontale (II)

În afara unei absențe bine articulate, România a gândit și făcut puțin în jocul de forțe care decid traiectoria Moldovei. Și în acest punct, ritualul mecanic a ținut loc de acțiune politică rațională. Așa cum era de așteptat, cea mai sonoră incursiune românească în politica electorală a Moldovei a fost obișnuitul schimb de indignări patriotice în compania Rusiei. După un tipar nu tocmai greu de imaginat, afirmații ale diplomaților români de la Chișinău au atins tema reîntregiri naționale de după 22 iunie 1941 și au omagiat memoria ostașilor români căzuți pe frontul de Est. La fel de previzibil, diplomați ruși de la Chișnău au răspuns cu o jerbă de clișee extrase din versiunea Putin a istoriei celui de-al doilea război mondial. Versiunile sunt ireconciliabile.

Românii vorbesc în numele națiunii istorice românești. Rușii agită ideologia comună sovieto-rusă. În primul rând, acuzația plenară de fascism care absolvă , justifică sau șterge, după nevoi, abuzurile și crimele statului sovietic. Nu e greu de înțeles de ce România are dreptul să vorbească de dezrobirea Basarabiei și e ușor de înțeles ce încearcă să ascundă versiunea putinistă a istoriei. Însă, în plan politic-electoral, disputa e obosită și inutilă. Ambele tabere repetă argumente și atitiudini care nu mai au nevoie de întăriri.

Ambele tabere rămân, de fapt, pe pozițiile inițiale care înseamnă simbolism ușor anacronic - de partea românească - și dogmatism regenerat - de partea rusească. Schimbul de replici e automat, vechi și neatent la viața reală a momentului politic. Locul lui natural e magazia de repetiții mecanice pe care moldovenii ar trebui să le consume pe post de viziune nouă. Lipsa de apetit a părții române e evidentă. Rusia dezvoltă altă psihologie. Prezentă la toate nivelele vieții social-politice din Moldova, Rusia dă semnale de siguranță imperială și menține un real-politik acerb. În fundal, România e redusă la câteva zgomote festive care îi marchează, mai degrabă, distanța. De fapt, și România și Moldova gustă, în modalități diferite, o singură apropiere: irelevanța crescută a politicii democratice. Instituțional, cele două state arborează menu-ul complet: Parlament, alternanță la guvernare, opoziție legitimă, alegeri pluri-partite, alegeri prezidențiale directe și o presă liberă să informeze. Tot așa cum, ambele părți împart, recorduri de migrație, adică milioane de oameni care confirmă, la fel de liber, eșecul instituțiilor democratice în ochii propriilor cetățeni. Și în Moldova și în România referința continuă la calea vestică și calea estică, la UE și spațiul rus, dau, mai departe, afișat sau implicit, grosul discursului politic. Însă, acumularea istorică a ultimilot 30 de ani spune că, în ultimă instanță, gradul de evoluție al ambelor state tinde să fie măsurat și declarat un succes/insucces în funcție prezența/absența, creșterea/descreșterea numărului de condamnări în cazuri de corupție.

Viitorul pare să promită doar câteva schimbări, la rândul lor, formale și nesatisfăcătoare. E vorba de tendința de a bifa secvențe de limbaj, fie în varianta valorilor europene, fie în varianta dimensiunii sociale. Altfel spus, victoriile stângii tradiționale sunt prilejul unor mari producții verbale și, uneori, cheltuieli bugetare la limita riscului în direcția „celor mulți”. În oglindă, victoria reformiștilor pro-europeni se soldează cu ea însăși, adică dă susținătorilor ei o satisfacție morală majoră, însoțită de un și mai mare grad de separație de „turma” adversă.

România a avnasat mai mult în această direcție și e, în acest moment, în situația nenaturală dar bine instalată a unui stat fără politică propriu zisă: noțiunile de putere și opoziție sunt amalgamate și greu deparatajabile. Moldova e, încă, pe o treaptă care nu și-a pierdut claritatea dar nu promite să ducă altundeva, într-un viitor radical diferit. În amble cazuri, problema dezvoltării și a evoluției nu mai e o realitate inteligibilă. Căci fiecare nou ciclu electoral amână și substituie, în loc să depășească nivelul anterior. Mișcarea instalată în politica ambelor state e echivalentul unei scări orizontale cu urcuș lateral.