Mâine a fost război. „Canibalizarea” societății sovietice

Ce fel de stat era URSS în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, după zece ani de „reforme” staliniste? Este tema unui interviu realizat de Radio Svoboda (serviciul de limbă rusă al Radio Europei Libere, RFE/RL) cu Orlando Figes, istoric și scriitor britanic, profesor la Colegiul Birkbeck, Universitatea din Londra, cunoscut pentru lucrările sale dedicate revoluției bolșevice din Rusia. Cartea lui Figes „Revoluţia Rusă, 1891‑1924. Tragedia unui popor”, publicată în 1996, a fost distinsă cu cinci premii literare și tradusă în 20 de limbi, între care în limba română la editura Polirom, fiind tipărită și în Rusia. Cel de-al doilea bestseller al său, „Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin”, a văzut lumina tiparului în 2007, deja în perioada putinistă, și nu a mai ajuns să fie publicată la Moscova. Editura care cumpărase drepturile de autor a renunțat să publice cartea, deși realizase deja traducerea lucrării. Nu a ajuns să fie tipărit în Rusia nici un alt bestseller mondial, cartea lui Timothy Snyder „Pământuri sângeroase. Europa între Hitler și Stalin (2011)”, Snyder văzându-se nevoit să-și publice cartea tradusă în limba rusă nu la Moscova, ci la Kiev în 2015.

==

Europa Liberă: Dle profesor Figes, ce a ajuns să fie societatea sovietică către anul 1939? Cum au schimbat fenomene ca industrializarea, colectivizarea sau Mare Epurare viața de zi cu zi și viața privată a oamenilor de atunci?

Orlando Figes

Orlando Figes: „Era o societate complicată, afectată, ba chiar puternic traumatizată pe alocuri. Milioane de țărani rămâneau pe drumuri, învrăjbiți de colectivizare, care le-a adus nenumărate decese, și, drept urmare, de distrugerea a zeci de mii de așezări rurale. Din cauza terorii staliniste, apartenența socială s-a schimbat, s-a încâlcit și a devenit total neclară, fapt ce a contribuit la amplificarea crescândă a neîncrederii, fricii și nesiguranței acestor oameni.

Mai mult, colectivizarea i-a lăsat fără pământuri și animalele pe țărani, care au început să lucreze pentru stat aproape gratuit, primind, în schimb, doar niște bastoane, așa-numitele „trudozile”. Socialismul real a adus cu el ceea ce nu a existat în Rusia țaristă și nu există nici în actuala Federație Rusă: criza de mărfuri - când bani sunt, dar nu poți cumpăra cu ei ceea ce vrei. Această stare de fapt era oarecum nenaturală, deoarece lumea mai ținea încă minte vremurile NEP-ului (Noua Politică Economică), când, dacă aveai bani, îți puteai cumpăra din piață, târg sau bazar, practic, tot ce-ți dorea inima.

Începând cu `30, are loc o teribilă supraaglomerare. Oamenii se adunau în orașe, locuiau în cămine, în apartamente comunale, unde o familie ocupa câte o singură cameră. Ba chiar se putea întâmpla ca într-o cameră să stea câteva familii în același timp. Se întâmpla până și în marile capitale, cu atât mai mult pe șantierele de cincinal, unde o parte din oameni locuiau în barăci sau chiar în case din pământ sau săpate în pământ, care erau încălzite cu sobe improvizate. Nu vorbesc aici despre numeroșii exilați, deportați și deținuții din Gulag - condițiile de viață ale acestor oameni pot fi numite mai curând condiții de moarte.

I s-a spus „Soljeniţîn al Basarabiei”

Dacă ne referim la propagandă, potrivit căreia „toată lumea este fericită pentru că a fost construită o societate echitabilă”, este foarte puțin probabil că o agitație politică desfășurată în asemenea de condiții să fie câtuși de puțin convingătoare”.

Europa Liberă: Cum s-a schimbat viața de familie în Rusia lui Stalin în comparație cu cea din timpul Imperiului țarist?

Orlando Figes: „Colectivizarea și Holodomor-ul nu numai că au ucis milioane de oameni și au pustiit satul, dar au distrus și tradiționalul mod de viață a țăranului rus, care s-a bazat tip de secole pe agricultura de familie, gestionarea individuală și distribuirea tradițională a rolurilor în familie.

În anii `30 ai secolului trecut, exista un număr enorm de familii distruse, familii incomplete, dar, mai întâi de toate, familii de culaci, deportați, a celor strămutați forțat, sau a ţăranilor care au plecat la oraș în căutarea unei bucăţi de pâine, ca să nu moară de foame.

Statul nu preţuia prea mult valorile familiei. Să ne amintim, de exemplu, de cultul lui Pavlik Morozov, copilul, care, conform versiunii oficiale, a ales să fie credincios mai mult statului decât propriei sale familii.

Condamnați la moarte în epurările staliniste

În anii 1920, s-a vorbit mult despre noua familie, uneori chiar despre eliberarea femeilor de vechile legături milenare și sclavia bucătăriei, despre spiritul comunismului și egalitatea de genuri... Pentru ca, deja în anii `30, să se ajungă tot la familie, familia patriarhală, pentru ca la nivel de stat aceasta să se transforme deja în despotism autoritar. Discuții despre faptul că femeile ar trebui să fie eliberate de lucru casnic și să meargă la un servici în afara casei, la locul de muncă, au dus, în cele din urmă, la faptul că femeile „eliberate”s-au trezit purtând pe umeri și povara muncii casnice, și povara muncii de angajată.”

Europa Liberă: Care a fost reacția colegilor Dvs., istorici din diferite țări, față de cartea „Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin”? Din câte se știe, au fost multe recenzii pozitive, dar au fost și critici care denigrau anumite puncte din această monografie.

Orlando Figes: „În Occident, cartea s-a bucurat, în general, de succes. Au fost multe recenzii pozitive. La fel, istoricii ruși care au citit monografia în limba engleză au vorbit destul de bine despre lucrare. O adevărată surpriză pentru mine a fost numărul mare de reacții pozitive din partea mai multor intelectuali din China.

Unii sovietologi occidentali de stânga au scris că mai toate concluziile cărții mele au fost greșite. În opinia lor, în realitate, numărul celor care au fost fericiți în URSS nu a fost nici el mic, întrucât autoritățile sovietice au deschis nenumărate oportunități în fața oamenilor simpli care s-au implicat activ în marele proiect sovietic. Alții au concluzionat că, întrucât la colectarea materialelor în baza cărora a fost scrisă cartea - scrisori, interviuri și alte documente de arhivă - au participat reprezentanții Memorial, iar mărturiile care au stat la baza acestei lucrări reprezintă în mare parte vocea victimelor represiunilor staliniste sau a rudelor acestora, din care motiv cartea mea nu ar fi reprezentativă și nu descrie întreaga societate sovietică.”

Europa Liberă: Ce alte discuții despre stalinism au avut loc în Occident în ultimele trei decenii?

Orlando Figes: „A răsunat și întrebarea referitor la cauzele foametei din anii `30, în special, a Holodomor-ului din Ucraina. Ce anume l-a determinat pe Stalin să acționeze așa cum a acționat. A fost, iarăși, revăzut rolul liderului rus în cazurile de represiune politică. Aceasta a devenit și mai clar. Dar care a fost cauza care l-a determinat să ucidă atâția oameni?

Holodomorul, privit cu „ochi de străin”

S-au extins oarecum și dezbaterile pe tema totalitarismului și a apărut o nouă întrebare: cât de reprezentativ este acest model pentru descrierea URSS din perioada 1920-1930? Rămâne actuală și întrebarea privind originea ideologică a sistemului sovietic între 1920-1950: în ce măsură corespundea esenței sale auto-reprezentarea acesteia?

Nu există nici umbră de justificare directă a stalinismului și nici preamărire sau laude aduse acestuia. Tema Stalin și Occidentul rămâne un subiect important: care au fost scopurile sale în raport cu Europa de Vest și America și, inclusiv, în ce privește Războiul Rece?

Personalitatea lui Stalin a fost supusă unor noi analize lingvistice și culturale. A apărut întrebarea: în ce măsură viziunile sale asupra lumii și politica pe care dus-o au fost determinate de apartenența sa etnică?”

Europa Liberă: În ce măsura stalinismul a fost un produs și o continuare a bolșevismului? Cine are drepte – staliniștii care susțin că „Stalin este Lenin astăzi” sau troțkiștii, care afirmă că „Djugașvili a pervertit moștenirea lui Ilici?”

Orlando Figes: „Nu există un răspuns univoc în acest sens. Este posibil ca atât colectivizarea, cât și, mai ales, căile violente pe care aceasta a fost pusă în practică de Iosif Stalin să-i fi fost străine lui Lenin, care a creat comunele agricole și artelurile agricole, diverse asociații de prelucrare a pământului, sprijinind parțial colectivizarea atunci când a introdus Noua Politică Economică, NEP-ul. Lenin a apelat la mai multe mecanisme economice. Stalin, care a renunțat la NEP, la rândul său, a procedat, de facto, exact ca revoluționarul Lenin, care a schimbat viața Rusiei între anii 1917-1922.

Este clar însă că atât Lenin, cât și Stalin erau bolșevici și comuniști. Sunt de acord cu Soljenițîn, care a spus că „stalinismul este o formă hipertrofiată a leninismului”. Era ceva prezent în însăși natura revoluției, în dezvoltarea ei de mai departe, și anume - să se miște în direcția stalinismului.

Deși mulți tratează istoria anilor 1920 și 1930 ca o serie de valuri de teroare, fără legătură între ele, eu nu sunt de acord cu această abordare. Eu le văd ca pe niște manifestări din apanajul aceluiași fenomen - stalinismul. Represiuni politice, desproprietărirea culacilor, deportările, colectivizarea, foametea artificială, industrializarea forțată, discriminarea minorităților naționale, Marea Teroare - toate acestea au devenit parte a noii politici, a revoluției staliniste. În consecință, toate s-au încheiat cu crearea unui peisaj social și politic, controlat de un lider obsedat. Din motive de securitate, așa cum a înțeles-o el, Stalin a distrus părți întregi ale societății.

Și, evident, execuțiile în masă ale comuniștilor, colegilor de partid, nu este nici pe departe un gest leninist.”

Europa Liberă: Istoricii moderni tratează diferit reformele staliniste. Sheila Fitzpatrick vede în acestea o formă de modernizare. Oleg Hlevniuk, la rândul său, nu aplică acest termen în raport cu regimul represiunilor staliniste. Ce credeți Dvs., ce s-a întâmplat în perioada 1929-1939, un „progres” sau un „salt într-un nou Ev Mediu”?

Orlando Figes: „Nu sunt deloc de acord cu teza lui Fitzpatrick despre modernizare.

Da, industria a crescut rapid, dar cu ce preț? Să vinzi materie primă și pâine în străinătate ca să cumperi în loc utilaje pentru a construi o industrie grea, care însă nu produce bunuri de larg consum - acesta nu este o cale către modernitate. Economia trebuie să crească într-un mod natural și organic, în anii stalinismului însă aceasta s-a bazat pe distorsiuni continue.

Ceea ce a realizat Stalin nu a fost o modernizare, ci o canibalizare a societății sovietice, adesea în sensul direct al cuvântului. Acest proces a însoțit urbanizarea. Să ne amintim de cazurile de canibalism din timpul foametei din 1932-1933, perioada de colectivizare a gospodăriilor agrare; de cazurile de antropofagie în gulaguri și în alte locuri de detenție și muncă forțată. Unul dintre aceste cazuri este tragedia de la Nazino, insulă în mijlocul râului Obi, unde au fost exilați mii de oameni, mulți dintre care erau țărani deposedați de averile lor, care au fost lăsați să moară sub cerul liber, ajungând să se atace și să se devoreze reciproc, din cauza foamei și mizeriei inumane.

Câte milioane de vieți omenești a jertfit Stalin de dragul construcției rapide a unor fabrici? Ce mizerie și lipsă au îndurat ceilalți? Da, putem fi de acord că extracția de wolfram, molibden, aur și petrol este importantă pentru producția de tehnică. Dar, în anii `30, acest lucru s-a datorat exterminării fizice a mii de oameni în taigaua siberiană și pământurile veșnic înghețate de tundră.”

Europa Liberă: Imperiul rus, deși nu era cel mai bogat stat, poseda cea mai mare armată din lume. Cât de mult a crescut nivelul de militarizare a țării din 1913 până în 1939?

Orlando Figes: „Am analizat această militarizare într-o dimensiune socio-culturală. Cultul eroilor militari, lupta constantă, sacrificiul de sine, războiul civil - filmul „Ceapaev” – astfel de lucruri nu se întâmplau în Rusia țaristă. Pregătirea militară în masă în cadrul unor organizații precum Osoaviakhim, numeroase cluburi și cercuri – toate acestea erau „noutăți” de-ale bolșevicilor. Partidul era și el excesiv de militarizat.

Îndoctrinarea populației, pregătirea de noi jertfe - toate acestea erau prezente până și la nivelul afișelor, sloganurilor, imaginilor vizuale, operelor de artă și a propagandei și îl urmăreau de tânăr pe cetățeanul statului stalinist: de la locul de muncă - până pe câmpul de luptă, de exemplu, adică, acolo unde l-a găsit moartea.”

Europa Liberă: Cât de eficiente erau represiunile lui Stalin din perspectiva lui Stalin însuși? Unii spun că el a obținut ceea ce voia: nu au existat revolte și conspirații în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Alții subliniază faptul că oamenii torturați nu doreau să lupte, de aici dificultățile apărute în timpul războiului din Finlanda și înfrângerea din 1941-1942.

Orlando Figes: „Nu cred că teroarea i-a dat lui Stalin vreun avantaj, deoarece, în esență, el nu se ocupa decât de distrugerea unui dușman iluzoriu, imaginar. Stalin s-a „reasigurat”. Evident, în aparatul sovietic de stat exista un anumit număr de spioni germani și, în general, spioni străini – la fel ca în orice alt stat mare la vremea aceea - și aceștia au căzut și ei sub coasa Marei Epurări. Dar principalele victime au fost nevinovate! Teroarea a generat mulți dintre cei care erau nemulțumiți de puterea sovietică - nu numai cei reprimați, dar și rudele, prietenii acestora, oameni care nu puteau rămâne indiferenți. Au fost uciși oameni cu studii, adesea persoane talentate și specialiști din cele mai diverse domenii: de la cultură la industrie, care producea arme și muniții.

Mulți locuitori din țările baltice sau din Ucraina, dar și din Belarus și Rusia, i-au întâlnit pe germani ca pe niște eliberatori.

Este greu de imaginat că Tuhacevski - împușcat pentru că ar fi pus la cale o conspirație - avea visuri de grandoare napoleoniană în timpul războiului cu germanii. În urma represiunilor din 1941, în fruntea armatei au fost puși mulți comandanți tineri, fără experiență, care erau intimidați și se temeau să ia decizii de sine stătător. Aceasta a fost o altă cauză a numărului îngrozitor de victime din timpul luptei cu nazismul.