Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de alte femei lidere este admirată de actrița Jennifer Aniston, care militează pentru drepturile femeii și egalitatea de gen. La finele lunii ianuarie, vedeta a publicat un video cu o selecție a doamnelor care au ocupat sau ocupă funcții importante în întreaga lume, printre care și președinta Maia Sandu. Despre femei lidere vorbim la acest sfârșit de săptămână.
Your browser doesn’t support HTML5
* * *
Actualmente, Maia Sandu este politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor, asta arată datele ultimelor sondaje. La recentele alegeri prezidențiale din Republica Moldova, cetățenii i-au încredințat puterea Maiei Sandu, prima femeie care ocupă birourile oficiale din palatul prezidențial de la Chișinău. Moldova poate deveni al doilea stat din lume, după Estonia, în care funcțiile-cheie de conducere sunt deținute de femei. Dacă parlamentul de la Chișinău ar da vot de încredere Nataliei Gavriliță de a ajunge prim-ministră, Republica Moldova ar fi a doua țară din lume, după Estonia, care și-a ales în funcțiile principale ale statului doar femei. Europa Liberă a căutat să afle ce cred oamenii întâlniți la întâmplare în Edineț despre locul și rolul femeii în societatea moldavă.
– „Am avut întotdeauna o atitudine deosebită față de doamne.”
Europa Liberă: Și ce povară cade pe umerii lor? Iată, președinta Maia Sandu, spicherul parlamentului Zinaida Greceanîi, șefa Curții Constituționale Domnica Manole, acum dna Sandu a nominalizat-o pentru funcția de premier pe dna Natalia Gavriliță. Ce așteaptă lumea de la ele să fie rezolvat, în primul rând?
– „În primul rând, situația pandemică, că într-adevăr situația este critică și iată că momentul acesta cade anume pe umerii doamnelor, poate ne vor scoate din această situație, poate și Dumnezeu așa a dat să fie această pandemie.”
Europa Liberă: Situația, totuși, este destul de delicată. Pe de o parte, să fie ales premierul, pe de altă parte, se zice că alegerile parlamentare anticipate ar fi soluția optimă pentru depășirea crizelor.
– „Alegeri anticipate sau în termen, dar executivul trebuie să lucreze. În privința alegerilor parlamentare, da, eu socot că ar trebui parlamentul acesta dizolvat.”
Europa Liberă: Sondajele arată că, dacă s-ar declanșa alegeri parlamentare anticipate, nu s-ar deosebi foarte mult actuala componență de viitoarea.
– „S-ar deosebi, dacă am fi noi mai responsabili. Vedeți că până acum am dat vina pe deputați, pe parlament, că nu lucrează, că n-au încredere, cetățenii așa vorbesc, dar acum dacă am pornit carul din loc să nu-l oprim. Dacă ne-am lăudat noi atâta că, uitați-vă, ne-am trezit, oameni buni, am făcut un pas, păi haideți să mergem mai departe, să nu ne oprim.”
Europa Liberă: Apropo, în acest an urmează să se serbeze 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Ce așteptări aveți, ce vreți să se schimbe?
– „Ce mi-aș dori? Să vină copiii mei acasă!”
Europa Liberă: Unde vă sunt?
– „Fata în Polonia, băiatul în Anglia, au ajuns la niște performanțe destul de bune, sunt foarte, chiar foarte deștepți. Visul meu a fost totdeauna, i-am pregătit că o să lucrăm aici împreună, alături. Sunt revoluționari, uneori îi mai opream, în special pe băiat îl mai opream, până am ajuns la un moment dat când băiatul mi-a spus că el deja nu mai revine.”
Europa Liberă: V-a durut?
– „Mă doare!”
Europa Liberă: Și viitorul cum îl vedeți? În patru ani, în zece ani, va fi o altă țară, o altă Moldovă?
– „Am așteptări multe, pentru că ne-am trezit și în schimbările care au fost astă-toamnă, la alegerile prezidențiale, mi-am găsit adepți și mă gândesc că, uite, măi, în societate totuși gândesc și altfel. Eu mă simt vinovat ca bărbat, într-un fel, responsabil că am ajuns la așa ceva și am pus povara pe umerii doamnelor.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, în ospeție aici, la Edineț, la nordul Republicii Moldova, și întrebăm cetățenii ce părere au că în fruntea țării au ajuns mai multe femei să conducă.
– „Bravo acestor femei! Îmi plac toate, îs femei puternice și îi de ajuns cât au condus bărbații, dar la urmă așa bărbați care ne-au dus cu totul în râpă. Au fost cu interese personale, interese de partid, nu au fost cu interesele oamenilor, nu s-a pus pe primul plan țara să o ridice, nu s-a pus pe primul plan patriotismul acestei țări, s-au pus pe primul loc familiile lor, interesele personale, averile, acestea s-au pus.”
Europa Liberă: Și iată că cetățenii au dat vot de încredere pentru președinta Maia Sandu și în fruntea parlamentului este Zinaida Greceanîi, în fruntea Curții Constituționale...
– „Zinaida Greceanîi face parte tot din gașca cealaltă, eu nu socot că ea trebuie să fie în frunte, trebuie să fie în frunte de-acum alte persoane.”
Europa Liberă: Maia Sandu a nominalizat-o pentru funcția de premier pe Natalia Gavriliță.
– „Foarte îmi place dna Natalia, i-am studiat chiar tot curriculumul ei și chiar în componența guvernului, foarte mult mi-a plăcut de ea, că e o femeie pricepută, ageră, mai pe scurt, eu îs mulțumită că femeile o să scoată țara din greutate. Au s-o scoată!”
Europa Liberă: De unde trebuie să înceapă?
– „De la curățenia în toate instituțiile de stat, curățenia în parlament, în primul rând. Noi trebuie să alegem deputați care trebuie să fie patrioți ai acestei țări. Anticipate neapărat, nici nu se discută și toți boșorogii la pensie să plece, că așa de-amu o să le spun.”
Europa Liberă: Și cei care vor veni în următorul parlament se vor deosebi de cei de astăzi?
– „Trebuie să se deosebească, altfel nu avem viitor. Lumea a înțeles ce-i bine, ce-i rău, unde ne-au dus, unde am rămas, dacă la sate trăiește majoritatea cetățenilor cu veceuri în grădină, fără apă, fără condiții și ei se lăfăiesc...”
Europa Liberă: Ei, cine?
– „Parlamentarii, persoanele care lucrează în funcții de stat, doar poporul i-a ales, trebuie să fie pentru popor. Am fost și eu funcționar public, dar eu nu m-am dus acasă până nu am rezolvat problemele persoanelor care mi s-au adresat, eu am lucrat cinstit și eu am lucrat cu soveste (bun-simț).”
Europa Liberă: Și Moldova de peste patru ani, de peste zece ani se va deosebi mult de Republica Moldova de azi?
– „Da! Ea o să se deosebească peste patru ani, o să se deosebească de cea de acum. Corupția dată afară, să lucreze oameni cinstiți și să fie în față legea, și atunci o să fie bine, și o să trăim și noi ca peste hotare, nu trebuie să zicem: o, Europa cum trăiește! Da, în Europa trăiesc, s-au dus toți cei mai buni copii ai noștri și dezvoltă țările lor, ele și așa îs dezvoltate și încă le mai dezvoltă ai noștri copii acolo, dar noi în Moldova ședem pe loc.”
Europa Liberă: Dar pe ce drum trebuie să se îndrepte țara în continuare?
– „Înspre Europa, trebuie să tindem spre acele țări care-s dezvoltate, eu nu zic că nu trebuie să ne ducem spre Rusia, că eu însămi îs de acolo, eu îs din Krasnoiarsk venită, eu acolo m-am născut, acolo am trăit, pentru mine limba rusă e limba maternă, dar eu am învățat aici limba de stat, trebuia toți să fie serioși și să învețe limba. Pentru mine nu e greu și nu-i problema limbii sub numele de limbă, politicienii fac ale lor probleme. Dar că au ajuns femeile să conducă – asta-i foarte bine. A ajuns cuțitul la os, când bărbații au rămas neputincioși și-s vinovați. Soțul meu a fost și el director, ceva să fi fost acasă adus necinstit – eu îl fugăream.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, am făcut un popas aici, la nordul țării, în Edineț, și întrebăm localnicii ce părere au că la putere ajung femeile, majoritatea funcțiilor-cheie în stat azi sunt deținute de doamne.
– „Nu-i rău, practic avem 30 de ani de independență și în această perioadă au fost la conducere în majoritatea cazurilor doar bărbați și s-a făcut, dar mai sunt rezerve și sper că aceste rezerve vor fi acoperite de femeile care astăzi tind să vină la conducere și cele care sunt deja.”
Europa Liberă: Dar nu e o sarcină grea care, totuși, cade pe umerii lor?
– „Poate fi o sarcină grea, dar avem multe exemple de state în care femeile sunt la conducere, chiar și Uniunea Europeană astăzi este condusă de o femeie și nu-i rău, cred că și în Republica Moldova vom avea un succes.”
Europa Liberă: Președinta Maia Sandu a decis să o nominalizeze pentru funcția de premier pe Natalia Gavriliță. Ar trebui să fie învestit guvernul sau ar trebui să se declanșeze alegeri parlamentare anticipate?
– „Din punct de vedere politic, e un pas bun, pentru că înaintând-o pe dna Gavriliță în calitate de candidat la funcția de premier, noi o cunoaștem ca un specialist destul de bun în domeniu și a avut funcții-cheie în stat, a fost și ministru.”
Europa Liberă: Ca alegător, credeți că ar trebui să se ajungă la anticipate?
– „Da, deoarece transfugismul acesta în parlament nu este un lucru bun și plus la asta avem vreo jumătate de an de când parlamentul practic nu activează cum ar trebui să activeze și din cauza asta au de suferit doar cetățenii. Sper că va fi votat acest guvern, dar acesta o să fie un guvern care va duce la organizarea alegerilor anticipate.”
Europa Liberă: Și Moldova de peste patru ani se va deosebi de Moldova de azi?
– „Sperăm. Și eu fiind tânăr am sperat că o să fie bine, de asta și nu plec din țara asta.”
Europa Liberă: Și încotro Moldova în continuare?
– „Spre Uniunea Europeană, pentru asta și muncim toți și stăm acasă ca să punem Moldova pe drumul european.”
Europa Liberă: În ultimul timp, femeile încep să dețină funcțiile-cheie în stat. Ce părere aveți?
– „Foarte bună, femeia eu socot că e cea mai puternică și merită să aibă funcții în stat.”
Europa Liberă: Acum, Maia Sandu este președinta Republicii Moldova, Zinaida Grecianîi este președinta parlamentului, Maia Sandu a propus-o pe Natalia Gavriliță pentru funcția de prim-ministră. Dacă se concentrează toată puterea în mâinile femeilor, ce așteptări aveți de la ele?
– „Va fi bine, că oricum spune o vorbă că unde se duce gâtul, se duce și pălăria.”
Europa Liberă: Ideea că femeile ar putea să ducă o luptă mai înverșunată împotriva corupției, credeți că ar avea sorți de izbândă?
– „Da, socot că femeia ar fi oleacă mai cinstită, cu corectitudine, olecuță mai cu... de-a fi ordine în țară așa cum fiecare își dorește o ordine în gospodărie, în casă, în familie.”
Europa Liberă: Dar ce probleme trebuie rezolvate în Republica Moldova ca cetățenii să aibă încredere în statul lor?
– „Corupția să fie întreruptă și mai puțini bani să se ducă în buzunarele personale, și mai mulți în bugetul statului.”
Europa Liberă: Acum se discută mult dacă să se ajungă la anticipate. Ce părere aveți despre activitatea deputaților?
– „Nu pot să spun de-acum despre anticipatele acestea, că ar trebui de făcut o echipă care într-adevăr să se lupte pentru dreptate și pentru adevăr, și pentru bunăstare în țară.”
Europa Liberă: De la Maia Sandu-președintă ce așteptări aveți?
– „Să facă o colaborare cu țările vecine, să ajute lumea care are nevoie, să scăpăm în primul rând de corupția aceasta, nu-mi place deloc, că, la drept vorbind, îs bugetară și eu, părinții mei au fost bugetari și n-am avut așa mare moștenire de la părinții mei cum au cei de sus și asta chiar mă doare tare. Iaca îmi place de Dinu Plângău cum lucrează, e de aici de la Edineț băietanul acesta, îi cu dreptate, cu speranță spre viitor, e de dorit mai mulți tineri.”
Europa Liberă: În general, cine ar ajuta mai mult Republica Moldova când e nevoie să întindă cineva o mână de ajutor?
– „Europa! Cine poate să ne ajute? Numai cât ei.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție la Edineț și întrebăm cetățenii ce părere au despre femeile care au ajuns la cârma țării, pentru că majoritatea din politicieni astăzi sunt femei.
– «Всё-таки у женщины изначально заложено сохранение семейных ценностей, мира, покоя, поэтому я думаю, что женщины приведут нашу страну к согласию, к миру. Я это очень приветствую, потому что я знаю по себе, много лет в бизнесе. И я знаю что женщина хранительница очага и что всё у нас в Молдове будет хорошо.» („La urma urmei, o femeie a fost de la începuturi menită să păstreze valorile familiei, pacea, liniștea, așa că cred că femeile ne vor conduce țara spre armonie, spre pace. Salut foarte mult acest lucru, pentru că știu din experiența personală, mulți ani mă ocup de afaceri. Mai știu că femeia este păstrătoarea vetrei și că totul în Moldova va fi bine.”)
Europa Liberă: А какие приоритеты должны быть? (Dar ce priorități ar trebui să fie?)
După părerea mea, naționalitatea nu înseamnă că, dacă ești moldovean, îți iubești mai mult patria
– «Сделать рабочие места, потому что пандемия очень сильно ударила по нашему конкретно бизнесу, потому что я создавала 25 лет свой бизнес и сейчас просто уже из последних сил выбиваюсь, чтобы поддержать свой коллектив, чтобы они не разошлись, людям тяжело, у всех семьи, у всех дети и все страдают, и бизнес страдает. Это, все-таки наши налоги, наши отчисления очень многое значат для страны. Мне кажется, что самая большая проблема - это создание рабочих мест, мне кажется, самая приоритетная проблема, чтобы люди не уезжали из страны, чтобы они возвращались. У нас такая прекрасная страна, просто, когда говорят, что вот тот русский, тот такой… Я, например, хохол «местного розлива», я тут родилась, я тут выросла, мне обидно, когда говорят, что вот ты такой, ты молдаванин, ты такой. По-моему национальность не говорит о том, что ты молдаванин, и ты любишь свою родину. Мне кажется, что должно быть в душе заложено, если ты своим примером даёшь понять, что ты не бросил бумагу, ты не выкинул мусор на обочину, ты сделал что-то для родного города, это должно быть самым большим примером, вот это любовь к родине, это доказывает любовь, а не то что бить себя в грудь и кричать что я такой-то национальности. Можно бить сколько угодно себя в грудь, это не значит, что ты любишь её больше, чем другая национальность.» („Să fie create locuri de muncă, pentru că pandemia a lovit foarte puternic în afacerile micilor întreprinzători. Eu mi-am creat afacerea timp de 25 de ani și acum mă zbat să-mi păstrez echipa, astfel încât să nu se disperseze, este greu pentru oameni, toți au familii, au copiii și toți suferă, iar afacerile falimentează. La urma urmei, noi achităm impozite, iar acestea înseamnă foarte mult pentru bugetul țării. Mi se pare că cea mai mare problemă este lipsa locurilor de muncă și crearea unor locuri de muncă ar trebui să fie prioritară, pentru ca oamenii să nu plece din țară, ci să se întoarcă. Avem o țară atât de frumoasă, doar că atunci când auzi cum spun că acesta-i rus, celălalt nu știu de care-i... Eu, de exemplu, sunt ucraineancă, un fel de „hibrid”, m-am născut aici, am crescut aici, mă simt jignită când unii spun că ești așa și pe dincolo, iar dacă ești moldovean, ești altfel. După părerea mea, naționalitatea nu înseamnă că, dacă ești moldovean, îți iubești mai mult patria. Eu cred că patriotismul trebuie să-l ai în suflet și prin exemplul personal să-l demonstrezi zi de zi. Bunăoară, nu ai aruncat hârtia la întâmplare, nu ai aruncat gunoiul pe marginea drumului, ai făcut ceva pentru orașul tău natal, acesta ar trebui să fie cel mai bun exemplu, aceasta dovedește dragostea pentru patrie, dar nu să te bați cu pumnul în piept și să strigi că sunt de o altă naționalitate. Te poți bate în piept oricât de mult vrei, dar asta nu înseamnă că-ți iubești patria mai mult decât alte naționalități.”
Europa Liberă: А как Вы видите будущее Молдовы, например, через пять, через 10 лет? (Cum vedeți viitorul Moldovei, bunăoară, peste cinci, peste 10 ani?)
– «Все надеемся уже 30 лет, что всё-таки будет лучше, многие не хотят отсюда уезжать, ну не может же вся Молдова уезжать в конце концов, всё равно останутся люди. Мне уже 65 лет, я не могу выехать отсюда, у меня тут дети, у меня тут внуки, я уже прабабушка, они не уехали, и я не хочу, чтобы они уезжали.» („Deja de 30 de ani tot sperăm că vor veni timpuri mai bune. Mulți nu vor să plece, nu putem pleca cu toții, la urma urmei niște oameni trebuie să rămână în Moldova. Eu am împlinit 65 de ani, aici îmi sunt copiii și nepoții, deja am și strănepoți. Suntem cu toții aici, ei n-au plecat, iar eu nici nu vreau ca ei să plece.”)
Europa Liberă: От кого зависит будущее страны? (De cine depinde viitorul țării?)
– «Наверное от правителей. Я думаю, что женщины всё-таки покажут пример. Я ещё раз повторяю, они хранительницы очага, а Молдова – это весь наш общий очаг. Они будут её поддерживать, они будут её содержать в нужном порядке.» („Viitorul probabil depinde de guvernare. Eu cred că femeile vor da un bun exemplu. Ele sunt ocrotitoarele vetrei strămoșești, iar Moldova este vatra noastră comună. Femeile o vor susține și menține în ordine.”
Europa Liberă, Valentina Ursu, am făcut un popas aici, la nordul țării, în Edineț, și întrebăm localnicii ce părere au că la putere au ajuns să fie tot mai multe femei. Președinte este Maia Sandu, președinta parlamentului este Zinaida Greceanîi, pentru funcția de premier au propus-o pe Natalia Gavriliță, se adună doar femei la putere.
– „Poate vor arăta și ele ceva mai bun, vom vedea, cum va da Dumnezeu așa va fi. O femeie, dacă poate face ordine în ogradă – va face și în țară.”
Europa Liberă: Încotro Moldova, pe ce drum se îndreaptă?
– „Spre bine să fie ceva, să aibă oamenii de lucru, să nu plece din țară.”
Europa Liberă: Sunteți tânără, v-ați gândit vreodată să plecați?
– „Nu, n-aș lăsa fata să mă duc peste hotare.”
Europa Liberă: Dar aveți un loc de muncă?
– „Da.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, am făcut un popas aici, la Edineț, și întrebăm cetățenii ce părere au că în Republica Moldova au ajuns să guverneze femeile.
– «Я считаю, что это неплохо. Если Молдовой будут управлять женщины, так как они также имеют право, как и мужчины и я думаю, это действительно пришло время, когда мы должны услышать голос женщин. Женщина всегда хранительница очага и даже для страны она постарается сделать всё возможное, чтобы это был тёплый, уютный очаг, куда возвращаются дети, и даст Бог они не будут никуда уезжать дальше.» („Dacă Moldova va fi guvernată de femei, eu cred că nu este un lucru rău. Ele au drepturi la fel ca și bărbații și cred că a sosit cu adevărat momentul în care ar trebui să auzim vocea femeilor. O femeie este întotdeauna păstrătoarea vetrei și pentru țară de asemenea va încerca să facă tot posibilul, astfel încât să fie o vatră caldă și confortabilă la care să se întoarcă copiii și poate va Dumnezeu ca ei să nu mai plece nicăieri în continuare.”)
Europa Liberă: А какие проблемы должны решаться в первую очередь? (Dar care sunt problemele urgente?)
– «В первую очередь рабочие места, плюс заработная плата, которая ожидает молодёжь на сегодняшний момент, так как у них есть возможность сравнить с европейскими ценами, вопрос с коррупцией.» („Înainte de toate, locuri de muncă, plus la asta, tineretul vrea salarii decente, fiindcă ei au posibilitatea de a compara cu prețurile și salariile din Europa; să fie după la capăt lupta cu corupția.”)
Europa Liberă: А как Вы видите будущее Молдовы? (Dvs. cum vedeți viitorul Moldovei?)
– «Если молодёжь не вернётся, то плачевное состояние нашей Молдовы.» („Dacă nu se va întoarce tineretul, starea Moldovei noastre va fi una deplorabilă.”)
Europa Liberă, am făcut astăzi un popas aici, la Edineț, și întrebăm cetățenii ce părere au că în fruntea țării ajung tot mai multe femei să conducă.
– „Eu îs de părere că în politică noi trebuie să fim neutri. Voobșce (în general) știu că bărbatul este capul familiei și el trebuie să conducă. Femeia trebuie să educe copiii, să construiască mediul acesta din jurul casei.”
Europa Liberă: Întrebăm cetățenii ce părere au că Moldova a ajuns să fie guvernată de femei.
– „Este o idee bună, chiar îmi place, în alte țări europene sunt doamne la conducere și merge Europa înainte, în țări cum e Germania, chiar și în Uniunea Europeană.”
Europa Liberă: Dar, în general, de ce cetățenii și-au pierdut încrederea în felul cum au guvernat bărbații?
– „Corupția... Bine, nu se vede nicio schimbare înspre bine pentru cetățenii simpli și sperăm că doamnele vor avea grijă și de noi.”
Europa Liberă: Dar nu cade o povară foarte grea pe umerii lor?
– „Ele au sprijinul unor bărbați, vor avea și sprijinul cetățenilor.”
Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Moldovei? Cum ați vrea să arate Moldova în următorii cinci, zece ani?
– „Frumoasă, prosperă, fără sărăcie, fără corupție, fără boli, fără COVID, fără pandemie.”
Europa Liberă: În ultimul timp, în Republica Moldova în funcțiile-cheie ajung femeile. Credeți că se va deosebi?...
– „Ș-apoi ce? Dar cât îi trebuie unei femei?”
Europa Liberă: Se va deosebi guvernarea în frunte cu femei de guvernarea în frunte cu bărbați?
– „Poate să fie, da, sperăm să fie bine... Dar de ce nu? Poate să fie bine, d-apoi cum, ia uite, femeile, Angela Merkel, bunăoară. Cât i-ar trebui la o femeie? Numai aceștia, bandiții aceștia fură tot. Dar așa ce?”
Europa Liberă: Dvs. în care femei aveți încredere azi?
– „Am încredere în Maia Sandu, că se străduiește să facă ceva în țara asta.”
Europa Liberă: Acum a propus o candidatură pentru funcția de premier tot a unei doamne.
– „Știu! Ș-apoi ce? Las-o să fie! Dar de ce să-i pună bețe în roate?”
Europa Liberă: Ce probleme trebuie rezolvate în primul rând?
– „Corupția asta să nu fie, să nu fie bardacul (haosul) acesta peste tot locul, oriunde te duci tot e amăgeală și e numai învârtitură.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție aici, la Edineț, și întrebăm localnicii ce părere au că în fruntea țării au ajuns tot mai multe femei să dețină funcții importante.
– „Noi tot sperăm că o să fie ceva schimbare spre mai bine, însă eu nu prea cred că în țara noastră coruptă este posibil de făcut ceva, pentru că demult trebuia de făcut ceva foarte serios. Mă uit în țările din Occident, legea e lege, sincer să vă spun, nu avem încredere acum că este posibil ceva de schimbat și totuși sperăm să fie bine.”
Europa Liberă: Dar, în general, moldovenii sunt pregătiți să sprijine femeile la conducere?
– „Cred că da. De ce nu? Eu cred că nu contează că e femeie sau bărbat, important e ce idealuri are și spre ce tinde. Iaca asta-i cel mai important, dar e femeie sau bărbat, eu nu cred că este mare diferență.”
* * *
Opinii adunate de la oamenii cu care am discutat la Edineț, o localitate din nordul Republicii Moldova. Așadar, femeile sau bărbații în funcții-cheie? Răspunsul este simplu: și femeile, și bărbații au locul lor, fără urme de discriminare. Asta este și convingerea activistei civice Ana Racu, membru al Comitetului ONU împotriva torturii, care crede că și femeile, și bărbații ar fi ideal să-și asume ceea ce știu să facă și mai ales ceea ce nu știu să facă.
Ana Racu: „Eu sunt pentru echitate și noi suntem interdependenți și femeile, și bărbații, și mie chiar îmi displace să se meargă în extreme. Dacă omul este bun și profesionist, și are bunul-simț, și are înțelepciune, și are o experiență în spate, în mod special, care îi permite să se implice de la crescutul de cartofi până la mânuitul unui stat, nu aș vedea o problemă. Deci, criteriile de profesionalism ar trebui să primeze, pentru că, de fapt, marea noastră problemă de 30 de ani încoace este faptul că noi nu prea am avut oameni profesioniști care să ia decizii, și asta ne-a costat foarte mult.”
Europa Liberă: Dar chiar nu a putut să crească o pleiadă de politicieni responsabili, care să ia niște decizii favorabile dezvoltării statului Republica Moldova, aducerii bunăstării, prosperității?
Ana Racu: „Toată lumea se întreabă de ce nu a fost posibil. Ei nu se cresc de la sine, ei trebuie crescuți și trebuie să ai modele.”
Europa Liberă: Au lipsit aceste modele în societatea moldavă?
La noi se votează cu emoția, pentru că... mai avem traume pe care nu le putem încă gestiona
Ana Racu: „Cu desăvârșire! Modele au existat, ele nu s-au făcut auzite și ceea ce avem acum în pandemie este, de fapt, un regret foarte mare că idioții au devenit vocali. Unii dintre ei au ajuns decidenți. După mine, unii nu ar trebui să fie admiși la vot, alții nu ar trebui să fie admiși să candideze. La noi se votează cu emoția, pentru că din momentul în care noi suntem un popor care a suferit foarte mult, noi mai avem traume pe care nu le putem încă gestiona, noi niciodată nu vom conecta rațiunea, noi vom fi cei care vom vota cu emoția și oarecum faptul că nu s-a reușit în 30 de ani reforma sistemului de învățământ, cu mici excepții pe unele activități sau unele bune intenții, sau unele cadre didactice absolut excepționale, țara ne vrea proști cumva, proști și manipulabili.”
Europa Liberă: Am reținut gândul că contează cel mai mult calitățile, vocația pe care o are persoana care ajunge într-o funcție, dar a fost nevoie totuși în parlament să fie adoptată legea privind egalitatea de șanse ca să acceadă mai multe femei, inclusiv în forul legislativ și în alte instituții ale statului? La un moment dat chiar și femeile spuneau că ele nu votează femei, pentru că s-au obișnuit că rolul femeii e la bucătărie, cu cratița în mână, ea trebuie să educe copiii...
Ana Racu: „N-aș vrea să operez cu stereotipuri. Din ceea ce urmăresc acum, eu văd că lucrurile ușor s-au schimbat. Există o redistribuire de responsabilități în casă, femeile nu mai sunt privite după principiul acesta: bucătărie-copil-biserică, tot mai multe femei le regăsim în afaceri. Aveți dreptate, foarte mult contează să existe un cadru legislativ, pe care să poți construi niște politici, să poți oferi niște drepturi și să poți să ceri revendicarea acestor drepturi sau apărarea lor atunci când este cazul. Domeniul meu profesional care mă interesează la acest capitol este în mod special violența pe bază de gen. Aici am urmărit statisticile și cumva analizele de context și cauzele care duc la creșterea violențelor, inclusiv în cazurile de violență domestică și violențele aplicate femeilor. Acum 10 ani nici nu se putea vorbi despre ordonanțele de protecție, în perioada în care suntem acum totuși unele progrese au fost înregistrate, deși mai avem foarte multe restanțe la acest capitol.”
Europa Liberă: Se schimbă mentalitatea încet-încet? De ce pun această întrebare? Am fost la Edineț, am adunat mai multe păreri de la cetățeanul de la firul ierbii, cum vede el femeia deținând funcții-cheie în stat și au adus exemple din exterior, și-au amintit de timpul când Margaret Thatcher a condus Marea Britanie, au vorbit cu multă admirație la adresa Angelei Merkel, care conduce de 16 ani Germania.
Ana Racu: „Da, unii mai pomenesc și de Indira Gandhi... În cazul nostru, mie mi se pare că percepția pozitivă a femeii în politică vine de la bunele exemple pe care le au doamnele din administrația publică locală. Am întâlnit foarte multe primărițe, fie că reprezentau un partid anume sau erau candidate independente, care au realizat la nivel local foarte multe inițiative cu tentă socială. Or, asta, de fapt, îi trebuie unui om – apă caldă, accesul la grădiniță, un drum bun spre școală, o Casă de cultură reparată. Deci și prin exemplul că primărițele au făcut treabă ușor-ușor se schimbă percepția femeilor în politică, plus la asta cred că mai vine și dezamăgirea că mai-marii bărbați ai neamului cam în 30 de ani, nu vreau să supăr pe nimeni, eu măcar de dorul unor schimbări aș mai schimba niște personaje. De exemplu, cu tot respectul pentru tot ce face și a făcut anterior, și experiența, și decanul de vârstă, dar eu cred că e timpul ca politicieni marca Dumitru Diacov sau alții să mai ofere locul celor tineri. Se mai cere o aerisire, scepticii în general vorbesc și despre faptul că mai rău nu o să fie sau vom vedea cum va merge și de data asta...”
### Vezi și... ### Raport Promo-LEX: Ura și discriminarea, tot mai prezente în spațiul publicEuropa Liberă: Dar astăzi putem să spunem unde a ajuns Republica Moldova și pe ce drum se îndreaptă?
Ana Racu: „Eu percep statul Republica Moldova, dacă tot suntem în pandemie, drept un om aflat într-o stare de sănătate precară, destul de proastă, care se zbate între viață și moarte și din când în când fie că-i pune masca de oxigen cineva, fie că-l intubează, fie că vine câte un doctor mai adecvat și încearcă să-l resusciteze, dar per total asanarea sau însănătoșirea statului nu văd cum poate să aibă loc în viitorul apropiat, sunt destul de sceptică.”
Europa Liberă: De ce? Totuși clasa politică se primenește, mulți vorbesc că venirea Maiei Sandu la cârma țării ar putea să aducă schimbări.
Ana Racu: „Eu rămân ca și persoană suficient de optimistă, în caz contrar plecam de foarte mult timp din această țară, dar continui să-mi iubesc patria; patria, și nu partidele, cred că procentul sau masa critică de oameni care ar putea să producă schimbarea, de oameni integri este unul mic.”
Europa Liberă: Exodul a lăsat amprentă?
Ana Racu: „Exodul, sentimentul de neajutorare învățată, sentimentul de speranță, iluzii, după care iarăși cădere liberă. De fiecare dată vii cu speranță la urna de vot și, de fapt, miracolul nu se produce. Asta îi face pe unii oameni care ar putea să se implice în politică să ezite. Deci, cred că saltul calitativ se va produce exclusiv atunci când masa critică de oameni integri, competenți, profesioniști o să poată depăși numeric procentul indecișilor, indiferenților, ignoranților. Nu poți să-i blamezi pe cei ignorați și ignoranți, pentru că, de fapt, nu e vina lor că trăiesc în sărăcie, noi mergem pe acest cerc vicios, dar ruptura eu așa o văd – pe termen lung, soluția ne este școala, pe termen scurt ne este legea, că noi am ajuns aici și din cauza impunității, că n-o să coboare Mesia pentru a ne face fericiți peste noapte. Soluțiile sunt simple: ai furat - meriți pedeapsă; ai reușit să produci ceva bun - trebuie să fii promovat și să te audă lumea. Or la noi de multe ori se întâmplă că exemple bune sunt penalizate, pentru că există fie interesul de partid, fie de clan, fie de rudenie și asta mai în toate domeniile, inclusiv în medicină. Deci, există medici tineri foarte buni care suferă din simplul motiv că nu se pot afirma.”
### Vezi și... ### Iulian Fota: În Moldova elita conducătoare nu prea are conștiința statalitățiiEuropa Liberă: Declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar putea să primenească clasa politică? Dacă ținem cont de rezultatele sondajelor, majoritatea cercetărilor arată că în următorul legislativ, dacă se ajunge la anticipate, ar putea să ajungă aceiași actori de pe scena politică.
Ana Racu: „Nu cred...”
Europa Liberă: Anticipatele nu pot fi o soluție?
Ana Racu: „Nu vor fi o soluție, pentru că noi nu putem schimba societatea într-un timp atât de scurt, preferințele electorale vor rămâne aceleași. Mi se pare o nouă dezamăgire.”
Europa Liberă: Și asta ținând cont că cetățenii totuși detestă traseismul politic, faptul că aud că în parlament se vinde votul, se vinde mandatul și că actualul legislativ nu ar mai fi reprezentativ, pentru că a fost ales în baza sistemului mixt, pe circumscripții și pe liste de partid?
Ana Racu: „Noi suntem o țară plină de paradoxuri. Eu citeam rezultatele unui sondaj referitor la modalitățile de agitație electorală preferabile în rândul moldovenilor. Deci, una din întrebări: Care ar fi modalitatea preferabilă să aflați despre candidatul electoral? Și moldovenii au zis că, de fapt, vor să le bată la ușă și, fiind întrebați care modalitate le place cel mai mult, au spus că inclusiv asta care-i foarte agresivă și li se bate la ușă, și se dă buzna în casă cu agitația electorală. Deci, suntem plini de paradoxuri, iarăși din simplul motiv că nu putem să alegem cu rațiunea.”
### Vezi și... ### Sondaj: numai patru partide ar intra în viitorul ParlamentEuropa Liberă: Unii spun că lipsește cultura politică.
Ana Racu: „De fiecare dată, moldoveanul zice că detestă, dar într-un final alege răul pe care îl cunoaște destul de bine, chiar dacă un eventual viitor făgăduit ar suna mai bine și din frică schimbarea sau transformarea e o chestie fundamentală dificilă pentru fiecare din noi. Și atunci, oamenii preferă un mediu dificil, dar cunoscut și mai ales că se operează atât de bine cu niște pericole imaginare de genul că, iată, mâine vine NATO peste noi. Deci, omul aflat în stare de sărăcie și în stare de alertă și de amenințare permanentă, care de multe ori este un pericol imaginar, preferă să cedeze din drepturi și din libertăți numai să fie pace. Acesta-i laitmotivul pe care se ține de cele mai multe ori votul moldoveanului. Eu cred absolut subiectiv că situația din Republica Moldova ar putea să fie schimbată prin 4-5 judecători și 4-5 procurori.”
Europa Liberă: Cum?
Ana Racu: „Formula ar fi foarte simplă. E vorba de aplicarea legii și acolo unde a fost sesizată o nedreptate sau un act de corupție, el trebuie să fie pedepsit. De asta spun, minuni nu există. Eu atunci când fac asemenea afirmații sunt cumva influențată de profilul meu profesional, dar umanitatea n-a inventat nimic mai bun decât detenția pentru cei care au intrat în conflict cu legea. Bine, pentru infracțiunile ușoare există o altă paletă de sancțiuni, dar cei care s-au băgat în buzunarul public sau au făcut altfel de infracțiuni trebuie să suporte consecințele. Și doar atunci putem să avem speranța că putem construi ceva cu adevărat bun, util.”
### Vezi și... ### Studiu: în R. Moldova există o clasă socială vulnerabilă formată din femei, vârstnici, persoane cu dizabilităţi şi rromiEuropa Liberă: Dar au dreptate cetățenii care spun că ar exista două Republici Moldova - una a oamenilor bogați și una a oamenilor necăjiți?
Ana Racu: „Inegalitățile sociale întotdeauna i-au făcut pe oameni să caute o personificare a răului, să identifice un personaj politic sau un grup social, sau o minoritate etnică, religioasă, sexuală, de care vreți, pentru că așa-i mai ușor să crezi că, de fapt, pentru a mătura curtea, pentru a-ți spăla veceul, pentru a nu-ți bate copiii și nevasta, pentru a nu te îmbăta ca porcul nu-ți trebuie partide pe care să le blamezi, este suficient tu să fii bun, pentru că până la urmă de la noi pornește totul, și anume exercițiul acesta ni se dă foarte greu, pentru că noi suntem un fel de parcă creștini, parcă evlavioși, dar am ieșit după porțile bisericii și i-am tras un „dumnezeii mă-ti, las’ că ajung eu acasă și vezi tu ce-ți fac”. Deci, cumva din momentul în care o să ne recunoaștem hăul acesta din noi, poate mai avem vreo șansă să progresăm, dar atâta timp cât noi umblăm cu falsă modestie, cu falsă moralitate, cu justificarea hoților, deci a furat, dar a făcut ceva. Nu! Astea-s jumătăți de măsură, nu poți să construiești ceva stabil, atunci când justifici o infracțiune.”
Europa Liberă: În acești 30 de ani de independență s-au înregistrat și urcușuri, și coborâșuri. Ce așteptări ar trebui să aibă cetățenii de la președinta Maia Sandu și eventual dacă se învestește și un cabinet de miniștri, deși acum toți deputații din parlament vorbesc într-o voce că e nevoie de anticipate?
Mie nu-mi place când salvarea... unui popor se pune pe umerii unui singur om
Ana Racu: „Așteptările sunt mari, enorme, exagerate, dar așteptările trebuie să fie gestionate foarte bine, pentru că, indiferent de capacitățile unui președinte, el are niște competențe care îi sunt date prin lege și, chiar dacă ar exista o enormă și exagerată bună-intenție a președintei de a schimba sau de a face ceva, ea nu poate să facă acest lucru încălcând legea. Și asta trebuie s-o înțeleagă oamenii. Mie nu-mi place când salvarea unei țări sau situația unui popor se pune pe umerii unui singur om, asta încă o dată ne demonstrează faptul că noi avem mistificația asta din povești că o să vină Arap Alb și Ileana Cosânzeana. Nu, nu, minuni nu există! Asta trebuie s-o uităm. Deci, de la noi pornește totul. Din momentul în care o să începem cu un exemplu personal, o să gândim ceva mai rațional, o să facem o alegere mai conștientă când mergem la vot, o să respectăm legea, lucrurile se pot schimba.”
Europa Liberă: Exemplul personal contează foarte mult, dar ceva mai devreme totuși Ana Racu a făcut o aluzie și a spus că dacă instituțiile statului, cum ar fi justiția, alte entități statale și-ar face bine treaba, atunci șansele de izbândă ar fi altele.
Ana Racu: „Aici voiam să ajung, că nu de unul singur președintele poate să schimbe radical situația, printr-o modalitate, așa, mai umană sau simplă, ea trebuie să fie ajutată, pentru că de unul singur nicio reparație nu poți să faci într-o casă, darămite să preiei conducerea unui stat în pandemie, un stat care-i într-un fel de letargie și într-un fel de agonie. Este foarte greu să-l resuscitezi de unul singur și, plus la asta, iarăși nouă ne place să sabotăm și să ne autosabotăm. Este necesară un pic de coeziune, pandemia ne-a arătat că, de fapt, suntem acum într-un fel de bărcuță și nu avem unde fugi, și nu avem unde ne ascunde, deci, noi trebuie să ne facem curat la noi acasă.”
### Vezi și... ### Trist sfârșit de an în Republica Moldova
Europa Liberă: Și atunci, ce priorități acum ar trebui să se regăsească în agenda celor care conduc statul?
Ana Racu: „Sănătatea, justiția și învățământul. Eu vorbesc din perspectiva cetățeanului și din perspectivă personală, ceea ce mă doare pe mine. Deci, din momentul în care omul știe că nu moare afectat de boală, din momentul în care omul știe că în cazul în care i se încalcă un drept are posibilitate să și-l revendice și din momentul în care știe că poate să obțină o profesie sau are unde își da copilul la școală, dincolo de felul nostru de a fi, moldoveanul este totuși unul optimist. Oricât ne-ar învăța grebla, inima noastră de moldovean, de basarabean este una optimistă. Eu zic că acest stat este într-un fel de agonie, letargie, dar, pe de altă parte, este un firișor de speranță care ne permite totuși să credem că noi putem să construim ceva aici. Ține de noi, nu trebuie să-l așteptăm pe „fratele mai mare”, mai din Est, mai din Vest, ei întotdeauna vor veni să ajute, dar trebuie să aibă cu cine aici discuta, negocia și trebuie să exploatăm, în sensul bun al cuvântului, ceea ce are statul acesta, potențialul uman pe care îl mai are, multietnismul. Slavă Domnului că ne batem numai pe rețele de socializare, asta denotă că suntem un popor civilizat, chiar dacă sperietoarea asta „dejurnaia” (de serviciu) care se produce cu tot ce înseamnă funcționarea limbilor și iarăși tandemul acesta dintre limba română și limba rusă, noi oricum, slavă Domnului, parcă nici nu văd încă să fie tare mare zâzanie și celor care încearcă să ațâțe acest conflict parcă nu le reușește, noi totuși ne menținem calmul, e posibil și eu cred că acest multietnism trebuie exploatat. Noi avem atâtea lucruri frumoase și vin străinii și le descoperă. Deci, o mâncare gustoasă la Comrat, o bătută la Cahul, o plăcintă la Edineț, o biserică la Călărași - sunt lucruri de descoperit și, într-un fel, grație pandemiei, noi, moldovenii, am descoperit foarte multe lucruri, noi nici n-am bănuit că avem atât de multe locuri frumoase și atâtea locații.”
### Vezi și... ### De unde am plecat? Unde am ajuns? Încotro ne îndreptăm? (VIDEO)Europa Liberă: Și după o tranziție interminabilă, vorbim despre aceste trei decenii de independență a Republicii Moldova, schimbarea va veni ușor, repede sau va mai trebui să aștepte cetățeanul?
Ana Racu: „Am peste 20 de ani munciți într-un domeniu mai dificil, așa, domeniul acesta al detenției, domeniul penitenciar, eu aș da un răspuns foarte franc: din momentul în care hoții sunt pedepsiți, se pornește un fel de semnal pentru societate și atunci efectul domino, în sensul bun al cuvântului, nu întârzie să apară. Asta conferă speranță. Ceea ce am înțeles eu după alegerea președintei Sandu este setea asta, dorința asta nebună de speranță, oamenii și-au dorit, au vrut un simbol, o speranță. De asta spuneam, noi foarte des personificăm și răul, și binele. Deci, vrem speranță, răul este asociat cu acesta, acesta... De fapt, aceste categorii sunt în noi, dar în momentul în care este încălcată această balanță și încălcarea balanței, eu vorbesc despre o infracțiune, ori te bagi în buzunarul public, ori faci trafic de influență, ori atacuri raider, din momentul în care se întoarce, că tot vorbim de miliard și am ajuns cunoscuți pe arena internațională cu „furtul miliardului”, din momentul în care sunt întorși în vistieria statului acești bani, asta conferă speranță. Eu am să vorbesc pe șleau: hoții trebuie să stea la pușcărie, dacă vreți speranță, justiția trebuie să lucreze. Și atunci, lucrurile se pot porni pe un făgaș absolut normal, firesc, pentru că așa funcționează în democrațiile avansate, în țările în care au fost posibile salturile economice de la asta s-a pornit.”