Dacă simplificăm la maximum ecuaţia scrutinului municipal din 3 noiembrie – dată care se situează periculos în apropierea lui 7 Noiembrie! –, chişinăuienii sunt chemaţi să facă alegerea între „mănuşile roşii” ale socialistului (ex-comunist) Ion Ceban şi exponentul „gulerelor albe”, în sensul practicării unei profesii liberale, Andrei Năstase.
Şi unul, şi altul s-au manifestat public în ultimii ani – primul încă pe timpul AIE-urilor, când vocifera la mitingurile PCRM din Piaţa Marii Adunări Naţionale: „Jos Alianţul!” (anume aşa: Alianţul, la masculin, de unde încropita alianţă PLDM – PDM – PL şi-a demonstrat totala impotenţă!); cel de-al doilea, reuşind să scoată lumea în stradă la proteste ce luau amploare pe măsură ce un partid, PDM, în frunte cu un ins care nu şi-a construit formaţiunea politică, ci şi-a cumpărat-o, submina statul, ajuns în cele din urmă la mâna (nu şi mila!) unui uzurpator, nu i-aş mai auzi numele decât citat în instanţa de judecată. Istoria – această cucoană cu multă ironie – a avut grijă să-i întâlnească în câteva rânduri, nu doar faţă în faţă, ci şi… umăr la umăr, cum a fost cazul protestelor ce-au precedat numirea Guvernului (Miezonoptic!) Pavel Filip; foarte curând însă după acele evenimente, apele s-au despărţit, şi chiar dacă socialiştii lui Igor Dodon – căci spui Ceban, şi înţelegi Dodon! – îşi instalaseră orăşelul de corturi în preajma Parlamentului RM, toată lumea simţea că adevărata opoziţie e în stradă, tonul dându-l mişcarea Dreptate şi Adevăr, căreia i s-a alăturat PAS-ul. Diferenţa esenţială – care ţine de curaj & caracter – este că tribunul „roşu” Ion Ceban vocifera împotriva unei alianţe proeuropene (ce-a dezamăgit în cele din urmă, să fie limpede!) în faza în care aceasta abia inaugura nişte proiecte cu ţările UE şi cu NATO, pe când intelectualul Andrei Năstase a ţintit de la bun început tumoarea cea mai malignă pe care o putea produce un stat capturat, oligarhia intrată în politică spre a-şi proteja afacerilor, şi pe capul relelor Vladimir Plahotniuc. Aşadar, nu o ţintă „generală”, ci răul concert, banalizat prin puterea de corupere a oamenilor, de la micii funcţionari la marii şefi de întreprinderi. Mai eficient decât „Jos Alianţul!”, s-a dovedit a fi lozinca „Jos schemele!”, despre a cărei dificilă punere în practică vorbea joi seara, la Politika Nataliei Morari, ministrul de Economie Vadim Brânzan.
Prima oară când s-au pomenit faţă în faţă, la scrutinul municipal din 2018, perdantul (în turul doi, căci „mintea ce de pe urmă” a moldoveanului se include de regulă în regim de avarie!) Ion Ceban şi-a recunoscut înfrângerea, dar tot el a pus umărul la invalidarea alegerilor, ceea ce mie unuia îmi aminteşte de lozinca leninistă: „Un pas înainte, doi paşi înapoi!” (Cineva îşi poate imagina un scenariu similar pentru cazul în care socialistul ar fi ieşit învingător?! – asta cu toată retorica proeuropeană a PDM-ului.) De data aceasta, lucrurile sunt ceva mai complicate – acelaşi Ion Ceban nu uită să amintească, cu şi fără ocazie, că el a fost negociatorul din partea PSRM cu blocul ACUM, când de fapt „dinamita” care a aruncat în aer regimul Plahotniuc e de fabricaţie 100% DA + PAS, fitilul aprinzându-l Andrei Năstase, care în mod cert nu se poate mândri cu această alianţă de conjunctură ce-a dus la investirea guvernului Maia Sandu, pe de-o parte, dar şi la alegerea Zinaidei Greceanâi în fruntea Parlamentului, pe de-alta. Şi tocmai acum socialiştii îşi propun să umble la Codul electoral (au mai îmblat o dată, mână în mână cu PDM, când au votat pentru alegeri uninominale) ce-ar exclude suburbiile din municipiul Chişinău, această „centura de siguranţă” a capitalei la ultimele câteva scrutine. S-a mai văzut aşa ceva, să se schimbe regula jocului în timpul jocului?! N-o spun din auzite, în ultima săptămână am primit câteva telefoane ale unor inşi care s-au prezentat ca făcând sondaje de opinie, iar întrebările care au tot revenit se reduceau la acestea: sunteţi de-acord că chişinăuienii votează „roşu”, iar suburbiile „naţional”? şi, fără să-ţi lase timp de respiro: veţi vota cu orăşenii sau cu suburbiile? – în felul acesta parşiv insinuându-se că „ţăranii” din suburbii ar fi cetăţeni (nu şi citadini!) de mâna a doua.
Privind retrospectiv, se poate spune că Republica Moldova a păşit cu stângul în secolul XXI – din 2001 până-n 2009, PCRM-ul lui Voronin la cârma statului; apoi, după o perioadă de confuzie în care se numărau AIE-urile, „calul troian” al PDM-ului intrând în cetate, mai s-o pună definitiv pe butuci, iar la plecare aruncând cu curcani vii peste gardul Preşedinţiei… În aceste condiţii, bătălia pentru capitală – vă amintiţi: „Oraşul meu cu umerii de piatră” («Мой белый – şi nu «красный», care te duce cu gândul la «Красная Площадь» – город ты цветок из камня») – înseamnă de fapt pe mâinile cui ajungea nava amiral a RM, a „mănuşilor roşii” sau a „gulerelor albe”. Aşadar, din pagină albă sau… «с красной стоки»?!
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.