Șefa guvernului, Natalia Gavrilița, a anunțat că executivul a primit o scrisoare oficială de la Moscova prin care Gazprom cere ultimativ plata pentru luna ianuarie până pe data de 20, conform clauzelor contractuale, în caz contrar există riscul de sistare a livrărilor către R. Moldova.
Gavrilița a spus că va cere parlamentului instituirea stării de urgență și că are în gând câteva măsuri pentru ieșirea din situație. Joi, la data scadenței, Moldova-Gaz, va datora Gazprom 25 de milioane de dolari SUA, plată în avans pentru livrările din luna ianuarie. Guvernul moldovean a cerut amânarea acestor transferuri cu 10-20 de zile deoarece plățile la facturi vin la sfârșitul lunii. Șefa executivului s-a referit la amânarea plății TVA și la transferurile în avans pentru compensațiile achitate populației pentru lunile ianuarie și februarie.
Gavrilița a regretat că Gazprom, în calitatea sa de acționar majoritar, a ales „să amenințe consumatorii că-i lasă fără gaze”, decât să găsească soluții.
În luna noiembrie, R. Moldova s-a confruntat cu o situație similară. Din cauza scăderii presiunii gazelor în sistem, autoritățile au fost nevoită să declare situație extraordinară și să procure surse energetice din alte țări.
### Vezi și... ### R. Moldova, prinsă în jocul geopolitic (Ion Tăbârță/IPN)