Apărătorii mediului din lumea întreagă își dau întâlnire timp de o săptămână la New York, unde vor avea loc proteste și un summit de tineret fără precedent, care-și propune să convingă liderii prezenți la Adunarea Generală ONU să facă mai mult pentru reducerea emisiilor de carbon.
Your browser doesn’t support HTML5
Principalul eveniment din săptămâna de proteste de la New York va avea loc la 23 septembrie, când secretarul general ONU Antonio Guterres ar urma să reitereze patru obiective principale: încetarea deschiderii de noi mine de cărbuni începând din 2020, atingerea neutralității carbonice până în 2050, prezentarea anul viitor a unor planuri climaterice mai avansate și încetarea subvențiilor pentru industria combustibililor fosili.
AFP notează că deja vineri elevii din cele peste 1700 de școli ale New Yorkului vor ieși în stradă la greva globală climaterică, alături de milioane de alți elevi și studenți din lumea întreagă. Elevii new-yorkezi vor fi însoțiți de angajații unor companii mari, ca Amazon, și de sindicaliști. Iar sâmbătă, activista suedeză de 17 ani Greta Thunberg și alții 500 de colegi de-ai ei adolescenți vor participa la primul Summit Climateric de Tineret la sediul ONU din New York, într-o demonstrație de forță pentru o mișcare care a reușit să impună în discuția publică termenul „criză climaterică” în ultimul an.
Luni, Thunberg a primit un premiu al organizației Amnesty International la universitatea George Washington din capitala Statelor Unite, unde a fost întâmpinată cu ovații de studenți.
Activista suedeză a spus că deși unora le-ar putea părea imposibil ca omenirea să mai poată frâna în ultimul moment procesul, nu există alternativă. „Cred că are loc un proces de deșteptare. Chiar dacă începutul este lent, ritmul se accelerează, iar dezbaterea avansează”, a spus Thunberg.
Până în 2100, temperaturile medii ar putea crește cu 6,5 până la 7 grade Celsius peste nivelul dinaintea revoluției industriale dacă emisiile de carbon continuă în ritmul actual
Înaintea evenimentelor de la New York, două centre de cercetare din Franța au ajuns la concluzia îngrijorătoare că în absența unor acțiuni umane decisive, planeta se încălzește mai rapid decât se credea până acum. Până în 2100, temperaturile medii ar putea crește cu 6,5 până la 7 grade Celsius peste nivelul dinaintea revoluției industriale dacă emisiile de carbon continuă în ritmul actual, ceea ce va face și mai dificilă stoparea procesului la 1,5 grade, cât sperau semnatarii acordului de la Paris.
Savanții francezi care au făcut publice noile modele au spus că din păcate studii la care lucrează colegi din Statele Unite și Marea Britanie confirmă temerile.
Unele guverne se grăbesc să anunțe măsuri în întâmpinarea marilor proteste de la 20 septembrie, programate sub genericul Vineri pentru Viitor– Fridays for Future - nu doar la New York, ci în sute sau chiar mii de orașe din lumea întreagă.
### Vezi și... ### Raport ONU: investiți în mediu și veți câștiga
Guvernul Germaniei va prezenta vineri un plan, probabil în valoare de 40 miliarde de euro, pe patru ani, consacrat încetinirii încălzirii globale. Măsurile propuse de cancelara Angela Merkel ar include dezvoltarea transportului public, ieftinirea călătoriilor cu trenul și scumpirea celor cu avionul, mărirea subvențiilor pentru automobile și sisteme de încălzire a locuințelor mai puțin poluante.
„Deja vedem cu ochii noștri că schimbarea climaterică este o realitate” – a spus Merkel în podcastul ei săptămânal de sâmbătă, 14 septembrie. „În ultimii 50 de ani furtunile, valurile de căldură și inundațiile s-au triplat în Germania”. Merkel a mai spus că Germania este o țară industrializată, și a emis în ultimele decenii cantități mari de dioxid de carbon, contribuind masiv la încălzirea globală.