Uniunea Europeană a anunțat o serie de acorduri de miliarde de euro în cadrul unui forum pentru programul Global Gateway, noul plan de parteneriat pentru infrastructură al blocului comunitar, considerat o alternativă la inițiativa chineză Belt and Road Initiative (BRI), care se desfășoară la nivel mondial.
Primul forum Global Gateway a început la Bruxelles la 25 octombrie și a reunit 90 de reprezentanți guvernamentali de top din peste 20 de țări, inclusiv 40 de lideri și miniștri, majoritatea din țările din sudul global.
UE, formată din 27 de țări, a anunțat că Global Gateway avea deja acorduri în valoare de 66 de miliarde de euro la deschiderea summitului și a procedat la semnarea unor acorduri noi în valoare de 3 miliarde de euro cu guverne din Europa, Asia și Africa în timpul reuniunii de mai multe zile pentru a sprijini proiecte legate de materii prime esențiale, energie verde și coridoare de transport.
În discursul său de deschidere, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a promis că va continua să facă investiții de înaltă calitate, afirmând că Global Gateway este „o alegere mai bună” pentru finanțarea și construirea de infrastructuri curate.
### Vezi și... ### Complicata relație dintre Europa și China. Ce speră să obțină Emmanuel Macron prin vizita la Beijing„Global Gateway înseamnă să oferim țărilor posibilitatea de a alege, și o alegere mai bună”, a spus ea, adăugând că alte opțiuni de investiții au adesea „un preț ridicat” pentru mediu, în privința drepturilor lucrătorilor și suveranității naționale.
Lansat la sfârșitul anului 2021 și susținut de Von der Leyen, Global Gateway a alocat 300 de miliarde de euro în încercarea de a raționaliza investițiile și cooperarea pentru dezvoltare a UE în întreaga lume. Oficialii spun că programul va acorda prioritate proiectelor axate pe energie regenerabilă, tranziții digitale și sustenabilitate. Pentru toate acestea, oficialii de la Bruxelles încearcă să mobilizeze investiții din partea statelor membre și a sectorului privat.
UE a evitat să admită public că Global Gateway este alternativă la inițiativa chineză BRI, dar summitul de la Bruxelles are loc la o săptămână după ce China a reunit reprezentanți din peste 130 de țări pentru a celebra cea de-a zecea aniversare a planului său de investiții globale de o mie de miliarde de dolari, iar UE pare să acorde prioritate unor elemente precum transparența și sustenabilitatea mediului, care au reprezentat în mod repetat subiect de critică pentru inițiativa economică a Beijingului.
Vorbind cu jurnaliștii RFE/RL, unii diplomații UE și-au exprimat sprijinul tacit pentru Global Gateway, dar au afirmat că sunt îngrijorați pentru că programul se confruntă cu o atmosferă ostilă din cauza controverselor dintre unele guverne europene și diverse agenții ale UE cu privire la modul în care să sprijine programul, precum și cu îndoielile că Bruxelles ar putea face oferte mai atractive pentru țările partenere decât China.
„Global Gateway este, la fel ca multe alte inițiative ale UE, o idee bună, dar, în cele din urmă, este vorba de „reambalarea" banilor vechi și, ca întotdeauna, de complicarea situației prin existența a 10 sau mai multe portofolii diferite, în loc de un singur fond mare de bani", a declarat pentru RFE/RL un diplomat UE care a acceptat să vorbească cu presa fără a i se dezvălui numele.
Diplomatul a adăugat că „bineînțeles" că Global Gateway este un „concurent al BRI, dar nu spunem asta cu voce tare" pentru că atunci se limitează atractivitatea țărilor partenere de a încheia acorduri cu programele, dând impresia că cooperarea vine cu „condiții".
### Vezi și... ### Putin laudă relațiile dintre Rusia și China, dar războiul și mandatul de arestare îi adâncesc izolareaNoi înțelegeri, noi întrebări
La summitul de la Bruxelles, Von der Leyen a încercat să prezinte Global Gateway ca pe o modalitate sustenabilă de construire a infrastructurii pe termen lung, afirmând că „nicio țară nu ar trebui să se confrunte cu o situație în care singura opțiune pentru a-și finanța infrastructura esențială este să-și amaneteze viitorul".
Oficialii UE au dezvăluit o listă de noi acorduri care include acorduri privind materiile prime esențiale cu Republica Democratică Congo și Zambia, precum și cooperarea în domeniul energiei curate cu Bangladesh, Capul Verde, Namibia, Filipine, Tanzania și Vietnam.
De asemenea, în cadrul reuniunii la nivel înalt s-a decis să se acorde Moldovei un grant de 12 milioane de euro pentru construirea de noi linii de cale ferată, un nou acord pentru a sprijini intrarea Turkmenistanului în Organizația Mondială a Comerțului și o investiție de 30 de milioane de euro pentru a promova educația și formarea profesională în Tadjikistan. De asemenea, ministrul tadjik de externe, Sirojiddin Muhriddin, a condus o delegație la Bruxelles care a prezentat investitorilor sectorul hidroenergetic al țării din Asia Centrală ca parte a unei tranziții energetice ecologice mai ample pentru regiune.
Alte acorduri de mai mică anvergură au fost încheiate cu Armenia, care va investi 10 milioane de euro în educație, și cu Georgia, sub forma unui grant în valoare de 16 milioane de euro pentru a îmbunătăți siguranța pe autostrada est-vest a țării, care constituie coloana vertebrală a ambițiilor de conectivitate ale Georgiei de-a lungul Mării Negre și care a fost construită în mare parte de firme de construcții chineze.
Această serie de acorduri a marcat un început notabil pentru Global Gateway, a declarat un alt diplomat UE pentru RFE/RL. „Conceptul este ceea ce poate oferi UE pe arena globală", a remarcat diplomatul, adăugând că programul trebuie să se concentreze mai mult pe a fi „mai vizibil”.
„Suntem cel mai mare donator de cooperare pentru dezvoltare din lume, dar cine știe acest lucru?”, a remarcat diplomatul.
„Un animal ciudat”
Un alt diplomat UE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la reprezentarea politică aparent de nivel scăzut la summitul Global Gateway.
La eveniment au participat șefi de stat din Armenia, Comore, Namibia, Mauritania, Senegal și Somalia, alături de prim-miniștrii din Albania, Bangladesh, Capul Verde, Republica Democratică Congo, Egipt, Georgia, Moldova, Maroc, Rwanda și Serbia.
Cu toate acestea, multe țări din UE nu și-au trimis înalți oficiali la reuniune, Germania fiind reprezentată de secretarul său pentru climă, iar Danemarca și Franța de secretarii lor pentru dezvoltare. Italia, pe de altă parte, nu a trimis niciun reprezentant. „Global Gateway este un animal ciudat”, a spus diplomatul. „Intențiile sunt serioase și lăudabile, dar uitați-vă la lista de prezență și veți înțelege despre ce este vorba. Destul de mulți lideri din afara UE, dar aproape nimeni din partea noastră.”
### Vezi și... ### Ajutoare în sumă de peste 400 milioane de euro, anunțate de Platforma de sprijin a MoldoveiO alternativă la UE?
Este necesar ca Global Gateway să obțină sprijinul intern necesar pentru a obține rezultate tangibile pe teren, a declarat pentru RFE/RL Andreea Brânză, cofondatoare a Institutului Român pentru Studiul zonei Asia-Pacific.
„Pentru moment, Global Gateway este doar un slogan”, a spus ea. „Este un brand care împachetează foarte bine discursul UE pe temele dezvoltării - dar, din păcate, nu are încă substanță”.
Inițiativa Belt and Road a Chinei s-a onfruntat cu scandaluri și respingeri în ultimii ani din cauza daunelor aduse mediului, a împrumuturilor extinse și a disputelor contractuale. Un studiu realizat de AidData Lab de la College of William and Mary din Virginia a stabilit că 35% dintre proiectele BRI au fost compromise de scandaluri de corupție, încălcări ale dreptului muncii, pericole pentru mediu și proteste publice.
Dar BRI a elaborat, de asemenea, până în prezent, oferte specifice atractive pentru diverse guverne, în ciuda controverselor pe care le-a stârnit. De asemenea, a beneficiat de o punere rapidă în practică grație rolului jucat de companiile de stat chineze și de creditorii care urmează directivele conducerii Partidului Comunist.
Romana Vlahutin, cercetătoare la German Marshall Fund și fost emisar special al UE pentru conectivitate, a declarat pentru RFE/RL că, în prezent, Global Gateway nu are „o viziune strategică clară asupra modului în care va contribui la crearea de noi lanțuri valorice diversificate și rezistente”.
Ea a adăugat că unul dintre cele mai mari obstacole cu care se confruntă acest program este stimularea piețelor private din întregul bloc și din Occident, în general, să investească în acele tipuri de proiecte care ar putea avea un impact transformator.
„Este esențial ca țările să aibă posibilitatea de a alege ce este mai bine pentru ele”, a spus Vlahutin. „Dacă pe piață există doar oferte chinezești, înseamnă că nu poate fi vorba despre nicio alegere. Acest lucru trebuie să se schimbe”.