Noi arestări de ziariști în Belarus; Tihanovskaia vizitează Statele Unite

Svetlana Tihanovskaia

Radio Europa Liberă/ Radio Libertatea a condamnat reținerea de către autoritățile R. Belarus a încă unui corespondent al său, Ales Dașcinski, în cadrul unei campanii împotriva presei independente. Între timp, lidera exilată a opoziției Svetlana Țihanovskaia își continuă vizita în Statele Unite, unde așteaptă sprijin sporit pentru mișcarea pro-democrație din Belarus.

Your browser doesn’t support HTML5

Noi arestări de ziariști în Belarus; Tihanovskaia vizitează Statele Unite

Rudele ziaristului Ales Dașcinski au declarat Europei Libere că poliția l-a reținut pe 16 iulie, după ce i-a fost percheziționat apartamentul din Minsk și i-au fost confiscate computerul, telefonul și un card bancar.

### Vezi și... ### Forțele de securitate din R. Belarus au percheziționat biroul de la Minsk al Europei Libere

Acreditarea sa ca jurnalist a fost anulată în octombrie anul trecut, ca parte a campaniei liderului autoritar Alexandr Lukașenka împotriva disidenței și a presei libere în urma alegerilor prezidențiale disputate din august 2020, despre care opoziția a spus că au fost falsificate.

Reținerea lui Dașcinski a avut loc în aceeași zi în care forțele de poliție și de securitate au făcut raiduri la birourile și locuințele mai multor jurnaliști independenți din Belarus, inclusiv la biroul EL din Minsk. Raidurile au dus la reținerea mai multor persoane, inclusiv a altor doi corespondenți REL/ RL, ale căror acreditări fuseseră și ele anulate în octombrie - Aleh Hruzgilovici și Ina Stuginskaya.

„Arestarea lui Ales Dașcinski - la fel ca arestările colegilor săi Aleh Hruzgilovici și Ina Stuginskaya, și a multor alți jurnaliști independenți din Belarus - este cea mai recentă dovadă crasă a disperării lui Lukașenka (...) Ales și colegii săi trebuie eliberați imediat”, a declarat președintele REL/ RL, Jamie Fly, într-o declarație din 18 iulie.

### Vezi și... ### Un site de știri din Belarus își șterge arhivele pentru a-și proteja personalul și cititorii de persecuții

Autoritățile din Belarus au decis să închidă mijloacele de informare în masă critice, necontrolate de stat, ca și organizațiile pentru drepturile omului, în urma protestelor în masă după alegerile disputate. Opoziția și occidentul spun că Svetlana Țihanovskaia a câștigat, de fapt, votul și îl acuză pe Lukașenka că a falsificat rezultatul pentru a-și acorda un al șaselea mandat consecutiv la putere.

Între timp, Svetlana Țihanovskaia se afla luni în cea de-a doua zi a vizitei sale la Washington, unde așteaptă sprijin sporit pentru mișcarea sa pro-democrație.

Țihanovskaia a declarat că se va întâlni cu secretarul de stat Antony Blinken și subsecretarul de stat pentru afaceri politice Victoria Nuland pe 19 iulie „pentru a discuta despre sprijinul efectiv pentru cetățenii asupriți și pentru societatea civilă, ca și despre noile sancțiuni împotriva regimului din Belarus”.

Echipa ei a declarat că la 20 iulie va avea discuții la Casa Albă.

Lidera de opoziție exilată se va întâlni, de asemenea, cu membri ai Congresului din ambele partide și va participa la deschiderea primului grup Prietenii Belarusului din Congres, menit să susțină mișcarea democratică din țară. De asemenea, pe ordinea de zi figurează discuții cu șefa USAID, Samantha Power.

Într-un interviu video cu Vocea Americii la Washington, la 18 iulie, Țihanovskaia a cerut Statelor Unite să „mențină Belarusul pe ordinea de zi” și să crească „presiunea politică, economică” asupra Minskului.

„Când regimul distruge totul în Belarus, distruge presa, distruge toate organizațiile, este important ca acei oameni să primească sprijin”, a mai spus Svetlana Țihanovskaia.

La sosirea ei în capitala Statelor Unite, Țihanovskaia a fost întâmpinată la aeroport de ambasadorul SUA în Belarus, Julie Fisher, care nu a putut să-și ia în primire postul de la Minsk, deoarece guvernul belarus i-a refuzat viza.

Țihanovskaia s-a întâlnit apoi cu diaspora din Belarus la un mic miting în centrul Freedom Plaza din Washington.

Biroul ei de presă a declarat că intenționează să viziteze New Yorkul și California săptămâna aceasta.