Noi percheziții în rețeaua „organizației criminale Șor”

Imagini de la perchezițiile realizate de oamenii legii în Chișinău și Rîșcani, pe 2 noiembrie, cu o zi până la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din R. Moldova

Noi percheziții au avut loc în orașul Rîșcani și în Chișinău în cadrul cauzelor penale pornite pentru finanțare și corupere ilegală. Polițiștii au ridicat mii de ziare, telefoane, contracte de muncă legate de organizația „Evrazia” și alte obiecte conectate cu Șor.

Poliția a stabilit că simpatizanți și membri ai organizației „Șor” și ai Blocului politic „Victoria” racolează oameni și le oferă mită electorală ca aceștia să voteze împotriva unui candidat înregistrat în cursa electorală.

În timpul perchezițiilor, au fost ridicate mii de ziare cu textul „Renaștere”, „Șor”. Au ridicat telefoane mobile în care era instalată aplicația „PSB” prin intermediul căreia membrii primeau transferuri bănești din Rusia, dar și contracte de muncă care ar avea legătură cu Kremlinul și cu organizația „Evrazia”.

Au fost găsite liste și caiete cu date cu caracter personal, liste cu numere de înmatriculare ale automobilelor, copii ale actelor persoanelor remunerate, carduri bancare, cartele SIM, dar și sume bănești „impunătoare”, așa cum le califică Poliția. Aceste probe urmează să fie analizate de către oamenii legii.

Anterior, Poliția a anunțat că îi sunt cunoscute cazuri de corupere a 130 de mii de cetățeni, înregistrate doar în luna septembrie. În septembrie și octombrie, aproape 40 de milioane de dolari ar fi cheltuit Șor pentru a corupe alegătorii moldoveni, bani veniți din Rusia, prin intermediul „SberBank”, care se află pe lista sancțiunilor internaționale.

Două zile în urmă, pe 31 octombrie 2024, Agenția Servicii Publice (ASP) a suspendat din funcție 40 de angajați bănuiți că și-au vândut votul la prezidențialele și referendumul din 20 octombrie, primind bani din Federația Rusă. Aceștia aveau acces inclusiv date din registrele critice de stat, a declarat instituția.

Conform legii, persoanele care colaborează cu organele de drept sunt eliberate de răspundere. Amenda pentru oferirea mitei electorale este de 57 de mii de lei, iar pentru primirea ei - 37.500 lei.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te