Rusia a avertizat că Europa este în pragul unei crize a gazelor și a lansat o invitație la dialog, respingând totodată orice speculație că ar forța creșterea prețului.
Sâmbătă, la televiziunea publică rusă, Aleksandr Novak, vicepremier responsabil cu chestiuni energetice, a făcut apel în consecinţă la liderii Uniunii Europene să negocieze. „Noi suntem gata de dialog”, a adăugat el.
### Vezi și... ### „Gazprom-ul șantajează incalificabil R. Moldova ” (Eugen Tomac, europarlamentar)Responsabilul rus a reluat teza Kremlinului și anume că Rusia își respectă toate contractele de lungă durată și că nu ar fi primit solicitări pentru livrări suplimentare, deși din rezervele europene ar lipsi circa 25 de milioane de metri cubi de gaz.
Novak a atras atenția că livrările via Nord Stream 2, care urmează să aducă gaze naturale direct din Rusia în Germania, prin Marea Baltică, ar calma tensiunile actuale de pe piaţa gazului.
Conducta a fost finalizată, dar autorităţile germane încă nu au autorizat funcţionarea ei, pentru că nu respectă noile prevederi europene legate de furnizarea și transportul gazelor.
Nord Stream 2 - încă trei obstacole (septembrie 2021)
Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 300% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, din cauza cererii ridicate din Asia, venită odată cu relansarea post-covid a economiei, dar și a întreruperilor în livrări de gaze din Norvegia.
Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului.