Noua Lege a salubrizării va obliga cetățenii să colecteze separat deșeurile

Noua lege va obliga primăriile să organizeze colectarea separată a deșeurilor în cel puțin trei fracții: reciclabile, deșeuri amestecate și sticlă.

Guvernul a avizat în ședința din 15 ianuarie proiectul legii privind serviciul public de salubrizare. Potrivit acesteia, autoritățile publice locale sunt responsabile de organizarea serviciilor de salubrizare. Legea va obliga și cetățenii să colecteze separat deșeurile în cel puțin 3 fracții.

Proiectul Legii privind serviciul public de salubrizare pune responsabilitatea pentru serviciul de salubrizare a localităților pe umerii autorităților publice locale. Aprobarea documentului vine în contextul în care Guvernul a avansat în crearea sistemului de management al deșeurilor la nivel de țară prin obținerea a 4,3 milioane de euro sub formă de grant pentru Regiunea de gestionare a deșeurilor nr.1 care include raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat Vulcănești, Ceadîr-Lunga (RMD 1).

Secretarul de stat al ministerului Mediului, Grigore Stratulat, a declarat la ședința cabinetului de miniștri că Guvernul investește în construirea stațiilor de sortare, compostare, transfer, centrelor de reciclare și management ecologic și atribuie, prin această Lege, gestionarea și menținerea sistemului de management al deșeurilor către APL-uri.

Colectarea separată a deșeurilor

Noile modificări legislative vor obliga primăriile să organizeze colectarea separată a deșeurilor în cel puțin trei fracții: reciclabile (hârtie și carton, plastic și metal); deșeuri amestecate; sticlă. Dacă au suficiente resurse economice, autoritățile vor putea să colecteze separat chiar și cinci fracții:

  • hârtie și carton;
  • sticlă;
  • plastic și metal;
  • biodeșeuri;
  • deșeuri amestecate.

Administrația publică locală și/sau operatorul va amenaja puncte de colectare cu containere de diferite culori, specifice tipului de deșeu, sau va pune la dispoziția utilizatorilor saci de colectare.

Biodeșeurile cum ar fi frunzele, crengile din parcuri, grădini, spații verzi, de la populație sau de la agenți economici vor fi colectate separat și vor fi transportate la o stație de compostare.

Taxa/tarif pentru salubrizare și alte obligații ale cetățenilor

Cetățenii, dar și agenții economici vor fi obligați să încheie contracte de prestare a serviciului de salubrizare cu operatorul din regiunea în care locuiesc sau își desfășoară activitatea, inclusiv să achite o anumită taxă fixată în prealabil de APL.

Taxele și tarifele vor fi stabilite conform unei metodologii aprobată de Guvern. Acestea vor trebui „să acopere costurile reale ale serviciului, dar și să-l mențină la un nivel suportabil pentru populație”, a declarat secretarul de stat al Ministerul Mediului, Grigore Stratulat, în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, cadrul de finanțare trebuie să fie „echitabil și transparent”.

De asemenea, cetățenii vor fi obligați să colecteze separat deșeurile reciclabile, să nu introducă în containere deșeuri periculoase, toxice, explozive, animaliere, provenite din construcții, din întreținerea spațiilor verzi, întrucât acestea se colectează după alte reguli.

Legea mai obligă cetățenii să nu arunce gunoiul pe străzi, în parcuri și în locuri publice, să mențină curățenia pe trotuarele din dreptul gospodăriei și a locurilor de parcare pe care le folosesc, inclusiv să îndepărteze zăpada și gheața din aceleași locuri.

Primăriile vor putea crea asociații de dezvoltare intercomunitară

Amenda pentru încălcarea regulilor de asigurare a curățeniei în localitățile urbane și rurale constituie între 1.200-4.500 lei pentru persoanele fizice și 5.000-12.000 lei pentru persoanele juridice.

De asemenea, cetățenii pot fi amendați pentru nerespectarea modului stabilit de colectare, păstrare, transport, depozitare, evacuare a deșeurilor cu 600-1.200 lei. Persoanele juridice riscă o amendă de 6.000-9.000 lei și alte sancțiuni pentru aceeași infracțiune prevăzută în Codul Contravențional.

Autoritățile publice locale vor putea participa la înființarea unor asociații de dezvoltare intercomunitară, pentru a crea un serviciu de salubrizare. Potrivit secretarului de stat al ministerului Mediului, Grigore Stratulat, colaborarea între primării va facilita proiectele regionale, „optimizând costurile și resursele”.

În afară de asta, primăriile vor putea coopera cu organizații neguvernamentale și cu alte persoane juridice, inclusiv străine.

După aprobarea de către Executiv, proiectul legii privind serviciul public de salubrizare urmează să ajungă în Parlament. După votarea în două lecturi, Legea va intra în vigoare peste șase luni de la apariția în Monitorul Oficial. În acest timp, autoritățile administrației publice centrale și locale vor elabora actele normative ca să o pună în aplicare.

Strategia de gestionare a deșeurilor în R. Moldova, aprobată încă în 2013, prevede crearea unui sistem de gestionare a deșeurilor la nivelul standardelor internaționale. Autoritățile au împărțit țara în 8 regiuni de management al deșeurilor care includ între 3 și 7 raioane, în funcție de așezarea geografică, dezvoltarea economică, drumurile de acces și chiar numărul populației.

Din cele 8 regiuni, doar 3 au primit deocamdată finanțare: Regiunea 5 (Ungheni, Călărași, Nisporeni) a primit un grant de finanțare de 5,6 milioane euro, Regiunea 8 (Edineț, Briceni, Ocnița, Dondușeni) - un grant de 5,4 milioane euro și Regiunea 1 (Cahul, Cantemir, Taraclia și UTA Găgăuzia) - un grant de 4,3 milioane euro. Dintre aceste trei, Regiunea 5 (Ungheni) este la cea mai avansată etapă, și lucrările de construcții pentru infrastructură ar urma să înceapă abia în 2026.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te