Noua politică migratoare a Uniunii Europene

„Wir schaffen das” („O s-o rezolvăm”, „o să o ducem la capăt”) a fost răspunsul, devenit de atunci proverbial, dat de Angela Merkel în urmă cu opt ani, pe 31 august 2015, când a fost întrebată dacă ea consideră că Germania poate face față unui asemenea flux migrator cum se vedea atunci.

Peste un milion de refugiați a primit Germania în acel an, iar Merkel, invitându-i să vină și să stea, spunea prin asta că Germania poate primi sistematic, an după an, câte un milion de refugiați, absorbindu-i și ajutându-i să devină cetățeni responsabili și integrați.

Prin alte părți ale Europei situația era însă cu totul alta, iar unele țări central- și est-europene, precum Polonia și Ungaria, au refuzat cu îndârjire să primească refugiați, respingând ferm și principiul unei repartizări la nivel european, altfel zis un sistem de cote.

Noua politică migratoare a UE

Iată însă că joi 8 iunie, după lungi ani de lupte și sfâșieri interne, cele 27 de state din UE au pus la punct un nou mecanism, care include și o „taxă” de 20 de mii de euro pe cap de refugiat neprimit de o țară anume.

Conform unui compromis de ultimă oră, miniștrii de interne, reuniți la Luxemburg, au convenit ca statele membre să decidă singure, fără a aștepta o opinie de la Bruxelles, care țară este „sigură” pentru migranții respinși în cazul in care se dovedește că ei nu ar fi eligibili pentru azil.

Asta va oferi fiecărei țări din UE o mai mare flexibilitate în ceea ce privește returnarea migranților în țări terțe, chiar dacă nu orice națiune din UE ar putea fi de acord că acela este un refugiu sigur.

S-a ajuns la acest acord final abia după ce Italia și alte câteva state au cerut ca așa-numita regulă de „conexiune” – care necesită legături puternice cu o țară terță, cum ar fi o istorie comună sau o lungă cooperare – să fie reformulată în termeni mai puțin constrângători.

Sute de migranți s-au adunat la granița dintre Belarus și Polonia

Conform noii formulări, un stat membru care dorește să returneze un migrant într-o țară terță va trebui doar să demonstreze că solicitantul de azil a trecut pe acolo, ceea ce ar permite Italiei, de exemplu, să transfere migranți în „o țară în tranziție” precum Tunisia.

De altfel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla duminică într-o misiune în Tunis, alături de Giorgia Meloni din Italia și premierul olandez Mark Rutte. Trio-ul se va întâlni cu autoritarul președinte tunisian Kais Saied, pentru a vorbi — tocmai — despre controlul migrației spre Europa.

Meloni, care a câștigat alegerile anul trecut folosind o retorică dură despre migranți, speră să încheie un acord de parteneriat cu guvernul tunisian pentru a primi migranți respinși din Europa.

Taxe sau „amenzi” de 20 de mii de euro?

De asemenea, va fi din nou pus în aplicare un sistem care să permită o repartizare a migranților în UE, stabilind câte o cotă privind numărul de persoane pe care statele din “prima linie” (precum Grecia, Italia sau Spania) trebuie să le proceseze și să le primească înainte de a cere ajutor de la ceilalți membri.

Taxele, pe care Polonia le-a numit „amenzi”, pentru acele țări care nu vor accepta o parte din migranții relocați au fost stabilite la 20 de mii de euro pe persoană, ceva mai puțin de 22 de mii de euro, cât se propusese inițial.

Bulgaria, Lituania, Malta și Slovacia s-au abținut de la vot, în vreme ce Ungaria și Polonia au votat împotriva, însă textul final a putut fi adoptat prin majoritate calificată.

(Majoritatea calificată se întrunește dacă se îndeplinesc simultan două condiții:

• 55% dintre statele membre votează pentru - în practică, aceasta înseamnă 15 din 27:
• propunerea este sprijinită de un număr de state membre care reprezintă cel puțin 65% din totalul populației UE.

Este procedura cunoscută și sub denumirea de regula „majorității duble”.)

Germania, Irlanda, Luxemburg și Portugalia au declarat că vor continua să militeze pentru modificări în textul final, astfel încât să fie excluși copiii și minorii neînsoțiți.

Acordul deschide de acum calea în fața unor negocieri dificile cu Parlamentul European și cu Comisia Europeană, executivul UE, astfel încât întregul pachet legislativ să fie gata înainte de alegerile europene din iunie 2024… când imigrația va fi un subiect fierbinte în toate cele 27 de țări membre.