Diplomații acreditați la Petrograd au aflat cu surprindere că unul dintre ei fusese arestat de guvernul lui Lenin spre miezul nopții de 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918. Așa ceva nu se întâmplase nici când statele europene, împărțite în două blocuri, își declaraseră război în vara anului 1914 (sau în anii următori, câteva dintre ele). Cel reținut era ministrul plenipotențiar al României. Țara restrânsă de un an doar la un mic teritoriu între Carpați și Prut era în atenția lumii diplomatice. Dar ce se întâmplase?
După operațiunea de la Socola, din 22 decembrie 1917 – de care ne-am ocupat în episodul precedent –, tensiunile între români și ruși continuaseră să crească. Dincolo de Siret, între Bacău și Roman, aproape de front, lucrurile păreau să scape de sub control. Regimentul 194 rus (Troițki-Serghievsk), din Divizia 49, a intrat în conflict deschis cu grupul Tazlău, din Armata Română. Pe 27 decembrie 1917, la Moinești, românii le-au cerut rușilor din regimentul 194 să depună armele. Cei din urmă au refuzat, împreună cu regimentul 6 infanterie rus amenințând cu folosirea forței pentru a-și continua drumul spre Roman, unde intenționau eliberarea unui lider bolșevic de pe frontul românesc. Românii au tras salve de artilerie, câțiva ruși au fost răniți, unii au fugit, alții au fost dezarmați.
Fortăreața Petropavlovsk, unde a fost deținut Constantin Diamandy (Foto: Octavian Țîcu, iunie 2017)
Salvele de la Moinești au explodat nu doar în mijlocul trupelor ruse amintite, ci și la Petrograd. Sovietul Comisarilor Poporului a trimis la 31 decembrie 1917/13 ianuarie 1918 o notă de protest guvernului român, solicitând eliberarea celor reținuți și pedepsirea celor care se făcuseră vinovați de arestări. În caz contrar, rușii amenințau cu represalii. De altfel, reprezentantul român la Petrograd era la curent cu intențiile guvernului bolșevic, exprimate de Troțki, de a-i aresta pe membrii Legației române și pe cei ai Misiunii militare române în Rusia. Cea mai importantă captură avea să fie, desigur, ministrul plenipotențiar al României.
Constantin Diamandy – pentru că despre el era vorba – provenea dintr-o familie de origine boierească din Moldova, din apropiere de Bârlad, unde tatăl său fusese prefect (dar și deputat și senator). Născut în 1868, a făcut studii universitare la București și Paris, iar în 1892 a intrat în diplomație. Avea să fie numit ministru plenipotențiar al României la Petrograd, participând în această calitate la negocierile dintre români și ruși. Un acord secret a fost semnat la 18 septembrie/1 octombrie 1914, pentru partea română de către Constantin Diamandy, iar pentru cea rusă de către ministrul de externe Serghei Sazonov. În schimbul unei „neutralități binevoitoare” din partea României, Imperiul Rus recunoștea dreptul acesteia asupra teritoriilor locuite de etnicii români în Austro-Ungaria. Acordul deschidea practic calea unei alianțe între România și Antanta, care avea să se oficializeze la 4/17 august 1916. Diamandy a fost deosebit de activ după intrarea României în război, în condiții nu întotdeauna prielnice, având în vedere suspiciunile reciproce între cele două părți, dar și adâncirea Rusiei în imprevizibilele transformări revoluționare.
Constantin Diamandy
În decembrie 1917, Diamandy a avut mai multe schimburi de note cu Comisarul Poporului pentru Afacerile Străine, Troțki, în chestiunile care interesau ambele părți: situația trupelor ruse și a revoluționarilor ruși de pe frontul românesc, incidentele de la Iași-Socola, Leova etc. Tensiunile se tot acumulau.
Din ordinul lui Lenin, Diamandy a fost arestat în seara zilei de 31 decembrie 1917 și depus în fortăreața Petropavlovsk, din Petrograd, împreună cu unii dintre membrii Legației României. Diamandy fusese ridicat chiar din sediul misiunii diplomatice, în timp ce se afla la masă. Dreptul de extrateritorialitate nu a mai contat pentru guvernul bolșevic.
A doua zi, pe 1 ianuarie 1918, toți reprezentanții corpului diplomatic acreditați în capitala rusă s-au prezentat pentru o întrevedere cu Lenin. Reprezentanții Statelor Unite ale Americii, Japoniei, Franței, Suediei, Norvegiei, Elveției, Danemarcei, Siamului, Chinei, Serbiei, Portugaliei, Argentinei, Greciei, Belgiei, Braziliei, Persiei, Spaniei, Olandei, Italiei și Marii Britanii s-au arătat surprinși de încălcarea inviolabilității diplomatice, fapt fără precedent, au protestat față de arestarea ministrului român, și-au exprimat solidaritatea cu acesta și au solicitat eliberarea sa imediată, inclusiv printr-un aide-mémoire semnat de toți. Foarte insistenți în luările lor de cuvânt s-au dovedit ambasadorul american David-Rowland Francis, care era și decanul corpului diplomatic la Petrograd, Joseph Noulens, ambasadorul Franței, Jules Destrée, ministrul plenipotențiar al Belgiei, și Milovan Spalajković, trimisul extraordinar al Serbiei.
În cele din urmă, în după amiaza zilei de 2 ianuarie 1918, Constantin Diamandy a fost eliberat. Nu se știa cât aveau să mai stea membrii Legației române în Petrograd. Bolșevicii ruși lăsaseră să se înțeleagă că nu erau dispuși să respecte regulile „burgheze”, fie ele și diplomatice. În acțiunile revoluționare, „omul nou” nu se împiedica de convențiile lumii vechi. O făcea doar dacă nu avea încotro, dacă se confrunta un adversar hotărât, capabil să-i reziste.
*** Pentru notele, comunicatele și telegramele guvernelor rus și român de la sfârșitul lunii decembrie 1917-începutul lunii ianuarie 1918, vezi Relațiile româno-sovietice. Documente, vol. I, 1917-1934, redactor responsabil al ediției române: Dumitru Preda, traducerea notelor din limba rusă: Mioara Nanu și Vitalie Văratec, București, Editura Enciclopedică, 1999.