Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins cererea președintelui rus Vladimir Putin de încetare a focului timp de 36 de ore pentru a permite sărbătorirea Crăciunului ortodox la sfârșitul acestei săptămâni, spunând că Rusia ar folosi această perioadă doar pentru a-și îmbunătăți poziția pe câmpul de luptă.
Zelenski a declarat pe 5 ianuarie că Rusia vrea să folosească sărbătoarea „ca acoperire” pentru a aduce echipamente, muniție și trupe mobilizate mai aproape de pozițiile trupelor ucrainene din regiunea Donbas.
„Toată lumea din lume știe cumfolosește Kremlinul o pauză în război pentru a-l relua cu noi forțe”, a declarat Zelenski într-un mesaj video.
### Vezi și... ### Putin ordonă încetarea focului în Ucraina în timpul Crăciunului ortodoxAnterior, la 5 ianuarie, Putin i-a cerut ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, să ordone o „încetare a focului de-a lungul întregii linii de luptă” din Ucraina cu o durată de 36 de ore: de la ora 12.00 a zilei de 6 ianuarie până la miezul nopții de 7 ianuarie.
După cum afirmă pagina de internet a Kremlinului, Putin a cerut părții ucrainene „să accepte o încetare a focului și să le ofere creștinilor ortodocși posibilitatea de a participa la slujbe în ajunul Crăciunului, precum și în ziua de Crăciun".
Zelenski a declarat că a discutat, de asemenea, despre dinamica situației cu președintele turc Recep Tayyip Erdoğan,iar cancelaria acestuia a transmis că l-a presat pe Putin, în timpul unei convorbiri telefonice mai devreme, la 5 ianuarie, să pună în aplicare o „încetare unilaterală a focului” pentru a sprijini eforturile pentru discuții de pace.
Erdoğan, care a ajutat la medierea unui acord pentru reluarea transporturilor de cereale ucrainene din porturile din Marea Neagră care au fost închise în primele luni ale conflictului, s-a oferit în mod repetat să găzduiască un summit de pace între liderii beligeranți.
„Un truc banal!”
Kremlinul a relatat că Putin l-a informat pe Erdoğan despre „deschiderea Rusiei pentru un dialog serios cu condiția ca autoritățile de la Kiev... să țină cont de noile realități teritoriale”, o referire la pretențiile nerecunoscute ale Rusiei de a fi anexat cinci regiuni ucrainene.
Ucraina insistă ca Rusia să se retragă din aceste regiuni înainte ca discuțiile să poată avea loc.
Mihailo Podoliak, consilier principal al lui Zelenski, scrisese anterior pe Twitter că cererea de încetare a focului este o „ipocrizie” și afirmase că ar putea exista un „armistițiu temporar” doar dacă Rusia își retrage forțele de pe teritoriul pe care l-a cotropit în Ucraina.
Într-o declarație mai detaliată, Podoliak spune că propunerea lui Putin este „un gest pur propagandistic” și a acuzat, de asemenea, Rusia că dorește acest armistițiu doar pentru a-și asigura timp suplimentar pentru a reduce intensitatea confruntărilor, pentru a mobiliza forțe suplimentare și pentru a continua să construiască fortificații pe teritoriul pe care l-a ocupat.
„Un truc banal. Nu există nici cea mai mică dorință de a pune capăt războiului prin aceasta”, a afirmat Podoliak. „În plus, permiteți-mi să vă reamintesc că Rusia a atacat obiective civile cu rachete/drone, inclusiv zonele sacre unde aveau loc ritualuri religioase, și a făcut acest lucru tocmai de sărbătorile de Crăciun", a mai afirmat Podoliak, care a fost unul dintre principalii negociatori în primele discuții dintre Rusia și Ucraina la începutul războiului.
Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că Putin încearcă să obțină un balon de oxigen prin lansarea ofertei de încetarea a focului, iar ministrul german de externe Annalena Baerbock l-a criticat pe Putin, afirmând pe Twitter că o încetare a focului „nu aduce nici libertate, nici securitate oamenilor care trăiesc zilnic cu teamă sub ocupația rusă”.
Ministrul britanic de externe James Cleverly este de părere că propunerea de încetare a focului „nu ar face nimic pentru a avansa perspectivele de pace”. Cleverly a adăugat într-o postare pe Twitter: „Rusia trebuie să își retragă permanent forțele, să renunțe la controlul său ilegal asupra teritoriului ucrainean și să pună capăt atacurilor sale barbare împotriva civililor nevinovați.”
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, a declarat că Statele Unite și în întreaga lume sunt sceptice, având în vedere „istoricul îndelungat al Rusiei în materie de propagandă, dezinformare și atacurile sale necruțătoare împotriva orașelor și civililor ucraineni.”
### Vezi și... ### Aliații occidentali promit vehicule blindate pentru Ucraina„Ne vom concentra în continuare pe susținerea Ucrainei”, le-a spus Ryder reporterilor la scurt timp după ce Statele Unite și Germania și au declarat că vor trimite vehicule blindate în Ucraina.
Statele Unite intenționează să furnizeze Ucrainei vehicule de luptă de infanterie Bradley, iar Germania intenționează să ofere vehicule de luptă de infanterie Marder, se arată într-o declarație comună după o convorbire telefonică între Biden și cancelarul Olaf Scholz. De asemenea, Germania se va alătura Statelor Unite furnizând Ucrainei o baterie de apărare antiaeriană Patriot.
Zelenski i-a mulțumit lui Scholz pe Twitter pentru această decizie. „Împreună cu sistemul IRIS-T livrat anterior și cu tancurile Gepard, Germania aduce o contribuție importantă la interceptarea tuturor rachetelor rusești!", a spus el.
Kievul a făcut presiuni asupra guvernelor occidentale pentru a-i fi livrate vehicule blindate grele. Franța a anunțat pe 4 ianuarie, după o convorbire telefonică între Zelenski și președintele francez Emmanuel Macron, că va furniza Ucrainei vehicule blindate ușoare AMX-10 RC. Anterior, Australia trimisese 90 de vehicule Bushmaster, care sunt blindate împotriva minelor terestre.
În buletinul său de informare privind războiul din 5 ianuarie, armata ucraineană a declarat că în ultimele 24 de ore au murit ori au fost răniți peste 800 de soldați ruși, majoritatea în luptele din jurul orașului Bahmut din regiunea Donețk și din alte locații din regiunea Donețk.
RFE/RL nu a putut verifica statisticile armatei ucrainene din surse independente.