O magistrată care a dat decizii nefavorabile președintelui Dodon, împiedicată de PSRM să avanseze

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon

Ezitarea majoritarilor de a tranșa soarta noii funcții a magistratei, înainte de vacanță, a fost comentată în termeni negativi și de un consilier al premierului

În 2017, când aflat la început de mandat președintele Igor Dodon i-a anulat cetățenia moldovenească fostului președinte român Traian Băsescu, o magistrată de la Chișinău i s-a opus. Traian Băsescu atacase în justiția moldoveană decretul lui Dodon, iar Viorica Puică – e numele magistratei – a fost cea care a suspendat retragerea de cetățenie cât timp avea să se examineze cauza. Ulterior a fost recuzată, iar Băsescu a pierdut procesul. Această judecătoare – Viorica Puică – luptă acum pentru o avansare în sistemul judecătoresc. Dar i se pun piedici, și prin coincidență nu din altă parte ci dinspre formațiunea socialistă de la putere.

Your browser doesn’t support HTML5

O magistrată care a dat decizii nefavorabile președintelui Dodon, împiedicată de PSRM să avanseze

După ce a câștigat într-o competiție, cu tocmai cinci contracandidați, și a fost înaintată de CSM pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, în comisia legislativă de profil, cea juridică, Viorica Puică a fost respinsă, iar parlamentul, cel cu ultimul cuvânt de spus, a plecat în vacanță înainte să se pronunțe în această chestiune.

Pparlamentul a plecat în vacanță înainte să se pronunțe în această chestiune...

Ceea ce s-a întâmplat riscă să taie definitiv șansele magistratei de a ajunge în funcția pentru care optează, cel puțin pentru moment, date fiind procedurile care rezervă legislativului doar 30 de zile pentru trecerea a astfel de numiri.

Un grup de cincisprezece organizații neguvernamentale au pledat miercuri cauza judecătoarei, cerând într-un demers adresat legislativului să ia neîntârziat o decizie, ceea ce e greu de crezut însă să se întâmple, parlamentul fiind în vacanță, iar o sesiune extraordinară nefiind încă programată.

Avocatul Ion Guzun

Cum se explică această aparentă atenția sporită atribuită cazului magistratei? Expertul Ion Guzun al Centrului de Resurse Juridice - organizație semnatară a scrisorii – spune că printr-o reputație cum rar întâlnești în sistemul de justiție moldovean:

„Atât în rândul judecătorilor, cât și al părților, chiar dacă pierd dosarele, a avocaților și procurorilor - are o reputație ireproșabilă. Dna Puică de mai multe ori a concurat pentru funcția de judecător la CSJ, dar nu a trecut concursul, chiar și atunci când avea punctaje mult mai mari ca alți judecători care au trecut. Dacă deputații ar fi înțeles cu adevărat reformele pe care le promovează în justiție, puteau să excludă factorul politic din această promovare. Dincolo de aceasta, considerăm că comisia juridică nu a avut nici un motiv să respingă candidatura sa, întrucât legale sunt doar două motive – incompatibilitate sau încălcare de procedură în timpul nominalizării – niciuna nu s-a invocat.”

### Vezi și... ### Vladislav Gribincea (CRJ): reformele (cerute de UE) sunt „benefice pentru țară”

Cei care au făcut ca Puică să iasă cu refuz din comisia juridică a parlamentului au fost patru deputați socialiști și unul democrat, ceea ce întărește impresia că la mijloc e o reticență generală față de magistrată venită din tabăra puterii. Comisia nu a invocat, deși era obligată, vreo incompatibilitate în raportul de refuz, iar singura explicație venită de la unul din socialistul cu vot negativ, Grigore Novac, a fost că nu poate vota în favoarea unui om pe care nu-l cunoaște din punct de vedere profesional.

Patru deputați socialiști și unul democrat...

„Ar însemna că membrii comisiei juridice ar putea sprijini doar magistrați pe care îi cunosc” e replica pe care i-au dat-o cele cincisprezece organizații care au semnat demersul în favoarea judecătoarei.

Ezitarea majoritarilor de a tranșa soarta noii funcții a magistratei, înainte de a pleca în vacanță, a fost comentată în termeni negativi până și de un consilier al premierului.

Nicolae Eșanu

„Asemenea acțiuni nu prea bine gândite torpilează eforturile Guvernului de a schimba starea lucrurilor în justiție și subminează încrederea societății și a partenerilor de dezvoltare în sinceritatea demersurilor noastre”, a scris Nicolae Eșanu, cel care îl consiliază pe prim-ministru în probleme juridice, pe pagina sa de Facebook.

Printr-o amendare a Constituției la care R. Moldova s-a angajat în cele mai recente condiționalități convenite cu Occidentul, orice implicare ca cea curentă a parlamentului, adică a politicului, în cariera judecătorilor ar trebui să dispară, dar acest lucru se va întâmpla nu mai devreme de peste jumătate de an.