O nouă istorie a Ucrainei și importanța lui Petru Moghilă

O nouă istorie a Ucrainei și importanța lui Petru Moghilă

O nouă istorie a Ucrainei, ultima publicată într-o limbă de largă circulație, The Gates of Europe: A History of Ukraine, a profesorului de la Harvard Serhii Plokhy (Penguin, 2015, ed. nouă: 2022), se remarcă prin importanța pe care o acordă figurii culturale și politice a lui Petru Movilă (sau Moghilă, 1596-1646), teolog şi mare om de cultură, celebru mitropolit al Kievului și renovator al credinței ortodoxe.

Îi spunem Movilă, din familia Movileștilor, domni ai Țării Românești și ai Moldovei, însă Ucraina l-a cunoscut și îl cunoaște ca Moghilă: Петро Могила, Petro Mohîla (Mohyla în transcriere engleză, ucrainenii pronunțând orice G ca pe un H, așa cum am mai arătat).

Fiul domnitorului Simion Movilă, viitorul mitropolit al Kievului și reformator al cultului ortodox provenea din acea familie mitică a aprodului Purice, despre care a scris cronicarul Neculce:

— „Ștefan-Vodă cel Bun, când s-au bătut cu Hroit ungurul, iar letopisețul scrie că s-au bătut la Scheie, pe Siretiu, au fost cădzut calul cu Ștefan-Vodă. Iară un Purice aprodul i-au dat calul lui. Și nu putea în grabă încăleca Ștefan-Vodă, fiind om mic. Și au dzis Purice aprodul: «Doamne, eu mă voi face o moviliță, și vino de te sui pe mine și încalecă». Și s-au suit pe dânsul Ștefan-Vodă și au încălecat pre cal. Și atunce au dzis Ștefan-Vodă: «Sărace Purice, de-oi scăpa eu și tu, atunce ți-oi schimba numele din Purice, Movilă». Și au dat Dumnezeu și au scăpat amândoi. Și l-au și făcut boier, armaș mare pre Purice. Și dintru acel Purice aprodul s-au tras neamul Movileștilor, de au agiuns de au fost și domni dintru acel neam.”

Cartea lui Serhii Plokhy răstoarnă mai întâi ideea — clișeul mai degrabă — potrivit căreia Ucraina ar fi o țară profund divizată între un est ortodox și un vest catolic, mult mai occidentalizat.

În realitate, ar trebui să știm că nicăieri nu există asemenea frontiere culturale clare, cu atât mai puțin într-un loc precum Ucraina, care îmbină și combină elementele creștinătății atât occidentale cât și răsăritene.

Kievul și mare parte din ceea ce numim astăzi Ucraina ținea atunci, în sec. XVII, de coroana Poloniei, iar mitropolitul moldovean al Kievului, Petru Moghilă, s-a dovedit simultan un reformator, pentru a nu lăsa biserica ortodoxă să se târâie prea departe în urma reformelor înnoitoare ale catolicismului, dar și un apărător al ortodoxiei în fața curentului religios de unire a creștinilor răsăriteni cu Biserica Catolică.

Atât de mult succes a avut Moghilă în misiunea sa reformatoare a ortodoxiei ucrainene, încât de pe atunci sicofanții, cei care doreau să-l flateze, îi spuneau acestui fecior și nepot de domni moldoveni că văd în el un nou lider al miticei Русь, Rusia Kieveană a Evului Mediu, un «moștenitor al cnejilor Vladimirc cel Mare și Iaroslav cel Înțelept».

Studiul urmează rezumând munca uriașă depusă de Moghilă pentru a restaura bisericile kievene, precum și activitatea sa tipografică și crearea primei Academii kievene. «Catehismul» său a devenit „un standard pentru întreaga lume ortodoxă, inclusiv pentru Rusia moscovită".

„Este remarcabil cum Kievul, un oraș greu de plasat atunci pe harta lumii ortodoxe de la invazia mongolă din 1240, a jucat un rol cheie în reformarea ortodoxiei, iar nu Moscova sau Costantinopol." /.../ Reformele lui Moghilă aveau să aibă un impact profund asupra lumii ortodoxe vreme de încă un secol și jumătate.”

„Ucrainizarea” culturii spirituale a Rusiei moscovite

Este de asemenea demn de subliniat cum aceste remarci confirmă ceea ce spunea unul din părinții doctrinei „eurasiatice”, adoptată actualmente de Kremlin: prințul exilat și mare lingvist Nikolai Trubetzkoy (despre care am mai vorbit și când am scris despre: Cine-i rus? Cine-i ucrainean?). Acesta, într-o scrisoare către celălalt mare lingvist rus exilat, Roman Jakobson, scria:

„Literatura rusă de după Petru cel Mare este de fapt o continuare a literaturii occidentalizante a Kievului, iar nu o continuare a literaturii veliko-ruse (велико-русская) moscovite. Același fenomen poate fi remarcat în istoria picturii, a muzicii, a arhitecturii religioase și, în sfârșit, în istoria ritualului religios.

În realitate, putem vorbi de o „ucrainizare” a întregii culturi spirituale a Rusiei Mari moscovite la cumpăna veacurilor XVII-XVIII. Cultura rusă pe care ucrainenii „autentici” o prezintă drept străină și impusă cu forța este în realitate ucraineană în originile sale.”

La toate acestea a participat moldoveanul Moghilă, care, dacă este adevărată legenda din Neculce, a confirmat spusele lui Ștefan-Vodă către aprodul Purice: «Sărace Purice, de-oi scăpa eu și tu, atunce ți-oi schimba numele din Purice, Movilă.»