Observatorii internaţionali, inclusiv de la OSCE şi Parlamentul European, au spus azi într-o declaraţie comună că, în general, alegerile parlamentare de duminică au fost „competitive”, drepturile fundamentale au fost respectate, deşi încălcările au umbrit campania electorală. Campania s-a desfăşurat pe fondul neîncrederii faţă de instituţiile statului şi a fost umbrită de presiuni asupra angajaţilor publici, de semne clare de cumpărare a voturilor şi de utilizarea abuzivă a resurselor administrative, sunt concluziile preliminare ale observatorilor.
Your browser doesn’t support HTML5
„Alegerile, cu regret, au confirmat principalele îngrijorări legate de sistemul mixt. E vorba în special de lipsa unui mecanism eficient de prevenire a influenţei inadecvate din partea oamenilor de afaceri înstăriți pe fundalul unei supravegheri slabe a finanţării partidelor”, a menţionat Claude Kern, şeful Delegaţiei APCE.
Alegerile în general au fost libere şi corecte, a declarat George Tsereteli, şeful misiunii OSCE. Controlul şi proprietatea asupra mass-media a politicienilor au limitat accesul alegătorilor la diversitatea opiniilor, a mai menţionat el. „Ziua alegerilor a decurs fără incidente mari, dar am văzut transportarea organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană şi mituirea alegătorilor”, a mai afirmat şeful misiunii OSCE. El a mai spus că deciziile privind mutarea secţiilor de votare arondate locuitorilor din stânga Nistrului şi cele legate de deschiderea secţiilor pentru diaspora au fost luate pe motive politice.
Deplasarea masivă şi organizată a transnistrenilor a fost în contrast cu dificultăţile întâmpinate de diaspora, a declarat Rebecca Harms, şefa delegaţiei Parlamentului European. Ea a precizat că alegătorii din diaspora nu au mai putut vota în baza paşapoartelor expirate sau a buletinelor de identitate, contrar practicilor anterioare. Iar interdicţia a fost adoptată cu doar şase săptămâni înainte de ziua alegerilor. „Există îngrijorări privind motivele din spatele acestei interdicţii”, a spus Rebecca Harms.
### Vezi și... ### Alegerile moldovene, în presa internaționalăEa a amintit că urmare a modificării sistemului electoral, contrar recomandărilor europene şi a invalidării alegerilor din Chişinău, UE a remarcat deteriorarea standardelor democratice şi a suspendat finanţările pentru R. Moldova. Iar una din condiţiile deblocării finanţării era legată de calitatea alegerilor de duminică. „Vom urmări în continuare situaţia. Ceea ce se va întâmpla în următoarele săptămâni s-ar putea să aibă impact important asupra relaţiilor noastre ulterioare”, a conchis şefa delegaţiei Parlamentului European.
„Schimbarea sistemului electoral şi desfăşurarea concomitentă a referendumului a creat în mod clar confuzii”, a afirmat Matyas Eörsi şeful delegaţiei OSCE/ODIHR.
El a menţionat că alegerile au avut loc pe fondul unei dezamăgiri larg-răspândite printre cetățeni în procesele politice și instituțiile autohtone. Iar felul în care a decurs scrutinul impune un fundament solid pentru recâștigarea încrederii cetăţenilor. Numai că trebuie redresate mai multe probleme, inclusiv concentrarea mass-media şi presiunile asupra autorităţilor publice.
Trebuie redresate mai multe probleme, inclusiv concentrarea mass-media...
Rugat să comenteze îndemnul blocului electoral ACUM de a nu recunoaşte aceste alegeri pentru că ar fi fost masiv fraudate, Matyas Eörsi a menţionat că nu e de competenţa observatorilor internaţionali să legitimeze alegerile.
Şi Institutul Republican Internaţional (IRI) din SUA care a monitorizat în premieră alegerile moldovene şi-a prezentat azi concluziile preliminare menţionând că scrutinul a fost în general corect, iar neregulile înregistrate nu au afectat rezultatul final. Urmează partea cea mai grea, formarea unei majorităţi şi a guvernului, a menţionat membrul consiliului de administrare IRI, Jim Kolbe, fost membru al Congresului american. Până atunci însă rezultatele alegerilor trebuie să fie validate, a precizat directorul regional IRI, Stephen Nix. El a anunţat că observatorii institutului vor monitoriza fiecare şedinţă de judecată în cazul litigiilor electorale, ca să se asigure că acestea decurg democratic.
### Vezi și... ### Asociația Promo-Lex: nereguli în listele de alegători, recompense pentru vot (VIDEO)Aprecieri în general pozitive ale felului cum s-au ținut alegerile au făcut și alte echipe de observatori, inclusiv cea a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre şi a misiunii internaționale din partea CSI.
Rețeaua naţională de observatori a Asociaţiei Promo-LEX a constatat şi ea că nu au fost admise încălcări grave, cu toate acestea numărul incidentelor electorale s-a dublat faţă de scrutinul prezidenţial.
Numărătoarea paralelă realizată de Promo-LEX coincide în mare parte cu datele CEC...
Printre nereguli se numără transportarea organizată a alegătorilor, intimidarea alegătorilor, votarea în grup, agitaţie electorală în secţiile de votare şi prezenţa nejustificată în acestea a persoanelor neautorizate. Numărătoarea paralelă a rezultatelor realizată de Promo-LEX coincide în mare parte cu datele CEC. Coaliția pentru Alegeri Libere și Corecte a spus însă că „scrutinul a fost incorect și parțial liber”.