În ultima săptămână de dinaintea alegerilor tensiunile politice în Moldova ating punctul de fierbere. Partidele, candidații încearcă să câștige cât mai mult teren, sperând să-și fortifice pozițiile și să-i convingă pe indeciși.
Judecând după afișajul stradal, îți poți da seama cine și cât își permite să cheltuiască în această campanie. Aici lider incontestabil este PSRM. A umplut cutiile poștale cu ziare și pliante agitatorice, a împânzit Chișinăul și centrele raionale cu panouri uriașe, luminate noaptea cu proiectoare care-i îndeamnă pe moldoveni să voteze „steaua PSRM” întrucât „așa este logic”.
În toți anii independenței anume partidele pro-rusești, că se numeau comuniste, democrat-agrare, social-democrate sau socialiste, au avut cele mai mari fonduri de campanie electorală, fonduri pe care instituțiile statului, paralizate de neputință, incompetență și complicități profitoare, n-au reușit niciodată să le demaște. Acest detaliu spune multe despre cine a controlat și continuă să controleze politic, economic, mediatic, financiar etc., din 1991 încoace, teritoriul dintre Prut și Nistru.
Socialiștii au fost nevoiți în cele din urmă să retragă panourile cu Dodon pe post de agitator infatigabil, după ce primarul de Orhei Ilan Shor, intrat mai nou în conflict cu fostul său prieten plimbat cu avionul (l-am numit pe Dodon), a făcut o sesizare la CEC. Înaintea lui, aceleași solicitări au avut Blocul ACUM și alți actori electorali, însă CEC-ul le-a ignorat demersurile, găsind de fiecare dată justificări pentru liderul de suflet al socialiștilor. De data aceasta, e clar că prin gura lui Shor a vorbit altcineva, în fața căruia instituțiile din Moldova stau smirna.
Între timp, scandalul s-a adâncit: în contextul crizei foștilor ostatici moldoveni din Afganistan, deținuți abuziv la Moscova, acolo unde Dodon și-a făcut o a doua viză de reședință, s-a descoperit că ambasada Republicii Moldova a fost transformată de către socialiști și de ambasadorul Andrei Neguță, membru PSRM, într-o adevărată bază de agitație și recrutare în rândurile diasporei moldovene din Federația Rusă. Este surprinzător, deși n-ar trebui să ne mirăm, că Ministerul de Externe de la Chișinău a descoperit atât de târziu, abia cu o săptămână înaintea scrutinului, această „viermuială socialistă” la ambasada Republicii Moldova, o conspirație alimentată generos cu bani rusești.
Revenind la scrutin, partidele raportează la CEC anumite cheltuieli de campanie, însă deocamdată nu putem spera că se va face o anchetă serioasă a fondurilor nedeclarate. În Moldova nu există plafon de cheltuieli în alegeri, în caz contrar Plahotniuc, potrivit rapoartelor de la CEC, n-ar fi „tocat” la Nisporeni, acolo unde candidează, doar în a doua săptămână de campanie electorală, 481 de mii de lei, adică mai mulți bani decât a cheltuit în toată această perioadă Blocul ACUM.
Alături de PSRM, Partidul Democrat și Partidul „Shor” sunt omniprezente cu afișaj electoral pe străzile orașelor și pe traseele interurbane. Aflăm din aceste panouri imense, de pildă, că „Shor este pentru popor”. Candidații PD vin cu promisiuni ceva mai concrete, dar care sfidează bunul-simț, logica alegerilor parlamentare: unul promite drumuri asfaltate în fiecare sat, altul dă (nu se știe din buzunarul cui, în orice caz, nu dintr-al său) câte 200 de lei pentru fiecare copil din familie. Și absolut toți candidații PD își asumă martirajul reducerii parlamentului de la 101 la 61 de deputați… „începând chiar cu ei înșiși”, glumesc moldovenii.
O altă armă eficientă de manipulare sunt sondajele. Avem măsurători la fiecare 3-4 zile în care constatăm un adevărat marș triumfal al Partidului Democrat și al liderului său Vlad Plahotniuc, care descoperă exact ce și-a dorit de mult timp: că este iubit și apreciat de moldoveni… Dar cât de conforme realității sunt aceste sondaje pe bandă rulantă?
„La noi sondajele sunt complet irelevante în raport cu opțiunile de vot ale moldovenilor, declară unii observatori, critici ai actualei guvernări. Menirea lor e să pregătească opinia publică pentru niște rezultate „desenate” de guvernanți, altfel spus: indică marja a cât se poate fura în alegeri…” Vom vedea după ziua de 24 februarie dacă aceste suspiciuni sunt justificate.
În orice caz, se știe că CEC-ul și consiliile electorale raionale au lucrat în mare parte pentru partidul de guvernământ. Vigilența observatorilor interni și internaționali va limita într-o oarecare măsură fraudele la urna de vot, dar nu vor preveni vicierea de fond a rezultatelor scrutinului ca urmare a folosirii nelimitate a resurselor administrative de către PD sau scoaterii din circuit a unui mare număr de alegători din diaspora cu pașapoarte expirate – ca să numim doar doi factori care vor perturba fundamental corectitudinea și legitimitatea acestor alegeri.
Mult mai sobră, austeră chiar, este campania electorală a Blocului ACUM – campanie cu bani puțini, adunați din mici donații ale cetățenilor din Moldova. Opoziția anti-oligarhică mizează mai mult pe întâlnirile nemijlocite cu alegătorii (chiar dacă n-are cum să ajungă în toate localitățile), iar în condițiile în care televiziunile cu acoperire națională controlate de putere o boicotează, Internetul, rețelele de socializare sunt singurul mijloc prin care își poate transmite mesajele la nivel național.
Dar și Internetul își are capcanele sale. Decizia companiei Facebook, care a blocat câteva zeci de conturi false, multe dintre ele administrate de angajați ai guvernului de la Chișinău, ne-a dat o idee în plus despre dimensiunea activităților de manipulare și intoxicare, fără precedent într-o campanie electorală din Moldova, despre amploarea trolling-ului, cum i se spune acestui brigandaj online. Replica guvernului a fost că nu poate controla activitatea pe rețele a funcționarilor săi, însă acest comentariu a sunat la fel de convingător ca și angajamentul regimului de a asigura condiții echitabile pentru toți concurenții electorali.
Ori PD e sigur că va câștiga majoritatea, ori are în vedere o alianță de guvernare cu socialiștii sau cu ceea ce va reuși să „coordoneze”...
Partidul Democrat nu poate renunța la duplicitate. Pretinde a fi în continuare pro-european, dar și-a construit campania pe atacuri furibunde la adresa virtualului său partener de guvernare pro-europeană. Ai impresia că democrații nu-și doresc de fapt nicio alianță cu pro-europenii, întrucât înverșunarea cu care îi sabotează pe aceștia din urmă elimină orice posibilitate de dialog. Din două una: ori PD-ul e sigur că va câștiga majoritatea în viitorul parlament, ori are în vedere o alianță de guvernare cu socialiștii sau cu ceea ce va reuși să „coordoneze”, adică să rupă de la PSRM și de la alții, atrăgând în schemă și candidații independenți.
Am așteptat ca măcar în ultima săptămână de campanie să consemnăm retragerea unora dintre cei care s-au îmbulzit să se lanseze în alegeri animați, cum spun ei, de sentimente patriotice, democratice, unioniste, făcând concurență politicienilor pro-europeni cu șanse mai bune. Deocamdată, nimeni nu și-a anunțat retragerea. În condițiile votului cu un singur tur în circumscripțiile uninominale, rămânerea în cursă a acestor „luptători fără prihană” nu va face decât să înlesnească victoria socialiștilor și a partidului de la guvernare. Ce se va alege atunci din nobilele noastre idealuri?...
Singura speranță este ca electoratul să se dovedească mai inteligent și mai responsabil decât unii concurenți electorali, că va ști să discearnă între discursul frumos și fapte. Mulți moldoveni o vor face, alții – un contingent probabil destul de mare și el – se vor lăsa cumpărați de pomeni electorale, vor „înghiți” promisiuni populiste, se vor lăsa vrăjiți de mirajul „modelului Putin” sau de iluzia unei bunăstări prin furt și încălcarea legii. Trezirea lor la realitate va fi cruntă. Iar prețul îl vom plăti cu toții: și „lucizii”, și naivii.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
