În Statele Unite continuă să crească numărul de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, motiv pentru care multe oficialități din domeniul sănătății au lansat o nouă campanie pentru a-i convinge pe americani să poate măști de protecție în public. „Numai așa vom putem controla pandemia” a declarat duminică amiralul Brett Giroir, unul din membri echipei de la Casa Albă însărcinată cu limitarea răspândirii noului virus.
Statele Unite sunt țara cea mai lovită din lume de Covid-19, cu peste 135 de mii de decese legate de noul coronavirus iar numărul infecțiilor și deceselor a continuat să crească, la sfârșitul săptămânii, mai ales în statele din sud și vest.
Sâmbătă, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că s-a înregistrat, la nivel global, un nou record de infectări pe zi, cu peste 230 de mii de cazuri. Și în Statele Unite s-a stabilit un record, cu peste 66 de mii de cazuri noi confirmate.
În estul Europei se înregistrează de asemeni o creștere a numărul de cazuri confirmate, motiv pentru care de luni, 13 iulie, în Croația este obligatorie purtarea măștii în locuri publice. Bulgaria și Ungaria au introdus și ele noi măsuri sanitare.
### Vezi și... ### Ungaria introduce noi restricții la graniță. România - în categoria „galbenă”, R.Moldova - în cea „roșie”