Parlamentul a aprobat în lectură finală liberalizarea transportului feroviar în R. Moldova. În forma finală a legii se arată că „(...) implementarea noului Cod al transportului feroviar ar elimina monopolul Î.S. „Calea Ferată din Moldova” pe piața serviciilor feroviare. (...) infrastructura va aparține în continuare statului, iar serviciile de tracțiune, transport pasageri și marfă vor putea fi prestate de operatori privați”.
Liberalizarea transportului feroviar este prevăzută și în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
în 2021, CFM avea datorii de circa 765 de milioane de lei și restanțe la salarii de aproximativ 90 de milioane de lei, ceea ce a provocat în martie 2021 și protestul angajaților în fața Parlamentului și al Președinției.
În decembrie 2021, directorul general al întreprinderii de stat Calea Ferată din Moldova, Oleg Tofilat declara însă Europei Libere că CFM va încheia anul cu două treimi din datoriile salariale stinse, un rezultat mai bun decât îşi putea imagina. Aflat atunci în funcţie de jumătate de an, Tofilat declara că, între timp, transportul de mărfuri - cel mai profitabil sector - se desfășoară fără comisioane ascunse sau alte impedimente. În interviul cu Europa Liberă, Oleg Tofilat preciza că este deschis şi colaborează cu procurorii care investighează pretinse cazuri de prejudiciere a întreprinderii de stat de sute de milioane de lei.