Partidul de guvernământ susținut de Kremlin, Rusia Unită, a declarat că a câștigat două treimi din voturile exprimate pentru camera inferioară a parlamentului din Rusia, Duma de stat, după trei zile de vot – scrutin despre care opoziția susține că a fost marcat de nereguli și falsificarea buletinelor de vot.
Agenție independentă de monitorizare a alegerilor GOLOS a numit aceste alegeri „una dintre cele mai murdare” din istoria Rusiei.
### Vezi și... ### Rusia: după trei zile, secțiile de votare încep să se închidă în alegerile pentru Duma de statAlegerile sunt văzute pe scară largă ca o parte importantă a eforturilor președintelui rus Vladimir Putin de a-și consolida puterea înainte de o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale din 2024, demers în care deținerea controlului asupra Dumei de Stat este un element cheie.
De asemenea, votul a fost afectat de lipsa unei prezențe semnificative a opoziției după ce autoritățile au declarat că organizațiile cu legături cu Navalnîi au fost catalogate drept „extremiste”, interzicând efectiv oricui din rețeaua sa să candideze.
Your browser doesn’t support HTML5
Pentru prima dată din 1993, observatorii electorali ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) nu au fost prezenți, din cauza limitărilor impuse de autoritățile ruse.
Cu 90% din buletinele de vot numărate, Comisia Electorală Centrală a declarat astăzi că Rusia Unită a câștigat 49,66% din voturile pentru noua Dumă de Stat.
Cel mai apropiat rival al Rusiei Unite, Partidul Comunist are 19,56%, iar Partidul Liberal Democrat Naționalist - 7,51%. Alte două partide, Rusia Dreaptă și un partid nou-venit, Oamenii Noi, au obținut 7,38%, respectiv 5,33%.
Revendicând majoritatea în noua Dumă, secretarul general al Rusiei Unite, Andrei Turciak, le-a spus suporterilor de la sediul partidului, noaptea trecută, că victoria a fost „cinstită și curată”.
Your browser doesn’t support HTML5
În aceasta dimineață, Turciak a spus că Rusia Unită se așteaptă să câștige 120 de locuri din votul pe listă și 195 pe listele uninominale - astfel încât Rusia Unită ar avea 315 mandate din cele 450 ale Dumei și o majoritate confortabilă de două treimi care permite schimbarea Constituției.
„Acest lucru este cu adevărat incredibil", a spus o purtătoare de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîș. „Îmi amintesc sentimentul din 2011, când au furat alegerile. La fel se întâmplă chiar acum."
Rezultatele votului online la Moscova, un oraș de 12 milioane de oameni, nu au fost încă publicate.
Unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Navalnîi, Leonid Volkov, a sugerat că autoritățile intenționează să manipuleze votul online în favoarea candidaților partidului de guvernământ, în special în orașele cu tendințe liberale cum sunt Moscova și Sankt Petersburg.
Un copreședinte al grupului independent de monitorizare a alegerilor „Golos” a declarat că în bilanțul oficialilor de la Moscova au apărut 78.000 de voturi mai multe decât au fost emise, subliniind „rușinea” a ceea ce el a numit „una dintre cele mai murdare” alegeri din istoria Rusiei. Roman Udot a insistat că rezultatele de la Moscova - sau cel puțin voturile electronice – ar trebui să fie anulate.
### Vezi și... ### Alegerile din Rusia între cenzură, corupție și nemulțumirePartidul Rusia Unită a pierdut masiv din popularitate și sondajele efectuate de organizații independente arătă că popularitatea sa a scăzut la cel mai mic nivel de la înființare. La ultimul vot național din 2016, Rusia Unită a câștigat puțin peste 54 la sută din voturi.
Apatia este o altă preocupare majoră pentru autorități, deoarece alegătorii ruși devin din ce în ce mai cinici cu privire la cât de libere și corecte sunt alegerile în țară. Participarea la alegeri a fost de aproximativ 45%, a declarat Comisia Electorală Centrală.
Pe lângă faptul că a fost un test pentru Rusia Unită, votul de trei zile a fost, de asemenea, un obstacol major pentru Navalnîi, activistul anti corupție aflat în detenție ai cărui aliați au promovat în strategia lor de „vot inteligent”, menit să erodeze controlul Rusiei Unite asupra Rusiei.
Majoritatea candidaților susținuți prin acest sistem de „vot inteligent” provin din Partidul Comunist - chiar dacă acesta și alte două partide din Duma votează rar împotriva inițiativelor majoritare sau a celor care au făcut lobby explicit pentru Kremlin.
În ciuda eforturilor oficiale de a submina aceasta inițiativă a colaboratorilor lui Navalnîi, rezultatele inițiale ale alegerilor au sugerat că inițiativa ar fi putut avea un impact, sprijinul pentru comuniști crescând de la 13,3% la alegerile parlamentare din 2016, la peste 19 % acum.
În ultimele luni, autoritățile au declanșat o represiune masiva împotriva colaboratorilor lui Navalnii - mulți dintre aliații săi fiind obligați să fugă din țară alții au fost reținuți sau în arest la domiciliu.
### Vezi și... ### Alexei Navalnîi le cere alegătorilor ruși să voteze candidații opoziției cu cele mai mari șanseAplicația „Smart Voting” ( Votul inteligent) a fost scoasa pe 17 septembrie din magazinele online Apple și Google. Telegram, o aplicație populară de mesagerie și un instrument cheie pentru echipa lui Navalnîi a eliminat, de asemenea, aplicația. Rețeaua YouTube - deținută de Google - a scos, de asemenea, un videoclip care conținea numele candidaților aprobați de aceasta aplicație.
De asemenea, au fost blocate aproximativ 50 de site-uri web administrate de echipa lui Navalnîi, inclusiv cel dedicat votului inteligent.
Gennadi Ziuganov, care conduce Partidul Comunist, a vorbit despre încălcări pe scară largă și a cerut oficialilor electorali să răspundă relatărilor referitoare la „o serie de fapte absolut flagrante”, inclusiv umplerea urnelor cu buletine înainte de începerea votului.
În toată țara, au existat relatări despre umplerea urnelor cu buletine votate înainte și „votul carusel” – când alegătorii sunt transportați în mai multe secții de votare ca grup organizat.
### Vezi și... ### Ucraina: sancțiuni pentru organizarea alegerilor ruseștiÎn regiunea centrală Volga din Ciuvașia, Partidul Comunist local a acuzat un șef de secție că a încercat să mănânce o parte dintr-o foaie oficială de conturi electorale, în încercarea de a acoperi o fraudă.
În Caucazul de Nord, unde frauda și neregulile electorale sunt un fapt obișnuit, patru secții separate din regiunile Dagestan și Ingușetia au raportat o participare de 100% - într-un caz, la doar câteva ore din prima zi de vot.
Autoritățile au declarat că au împărțit alegerile pe trei zile pentru a preveni aglomerația din cauza pandemiei COVID-19. Cu toate acestea, criticii spun că perioada mai lungă a create oportunități mai mari pentru manipularea votului pentru a se obține rezultatul dorit.
La Sankt Petersburg, un grup independent de monitorizare a alegerilor a raportat că ieri un candidat din partidul opoziției Yabloko a fost bătut de ofițeri de poliție la o secție de votare, după ce a susținut că grămezi de buletine de vot neutilizate dispăruseră.