Platforma DA (PDA), Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Partidul Schimbării (PS) și Liga Orașelor și Comunelor (LOC) au anunțat formarea blocului pe 14 aprilie, la ședința comună a birourilor politice ale celor patru formațiuni.
Liderii noului bloc politic au semnat un așa-numit „Pact pentru Europa”, care confirmă angajamentul acestora de a urma calea integrării Republicii Moldova în UE.
Este un document politic similar „acordului de la Snagov”, semnat de forțele politice din România înainte de aderarea țării la UE, a precizat președintele CUB, Igor Munteanu, citat de IPN. „Este un angajament solid pe termen lung, până când aderarea la UE va fi singura regulă care contează, moștenire următoarelor generații”, a mai spus Munteanu.
La rândul său, copreședintele LOC, Alexandru Bujoreanu, a declarat că „Pactul pentru Europa” este deschis către toate forțele proeuropene care doresc să-și asume public obligația de a contribui la integrarea europeană ca obiectiv strategic al Republicii Moldova. „Viitorul european nu poate fi monopolizat de guvernare, acest deziderat poate deveni o realitate doar dacă este susținut de întreaga societate”, a spus Bujoreanu. El a îndemnat partidele politice, societatea civilă, mediul academic și cultural să participe la definitivarea textului final al Pactului pentru Europa.
Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a spus că, într-o societate „extrem de divizată”, denumirea blocului „Împreună” trasează „o cale nouă” pentru politica din Republica Moldova. „Pe acest drum, vrem să valorificăm la maximum potențialul uman pe care îl are Republica Moldova”, a spus liderul PDA.
- Te-ar putea interesa și: Liderul Platformei DA sprijină un referendum de aderare la UE, dacă nu este instrument electoral pentru președinta Maia Sandu
Liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a subliniat și el necesitatea unui „acord la nivel național” cu privire la asumarea integrării europene. Denumirea blocului „Împreună” „onorează voința cetățenilor noștri de unificare a forțelor politice proeuropene”, a spus Gligor.
- La începutul anului, Platforma Demnitate și Adevăr, Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Schimbării au anunțat formarea unui bloc politic, căruia i s-a alăturat, recent, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare.
- Noua entitate politică formată de cele patru partide pro-europene și-a anunțat acum numele – Blocul Împreună”, și sigla – un dreptunghi albastru cu stele, care simbolizează „statele membre și cele aflate în procesul integrării europene, aranjate în creștere în formă de cerc”, potrivit liderului PS, Ștefan Gligor.
- Cele patru formațiuni sprijină aderarea Republicii Moldova la UE, dar au criticat în repetate rânduri actuala guvernare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru ceea ce numesc „monopolizarea” parcursului european al țării. În timpul alegerilor locale din noiembrie 2023, liderii unor formațiuni pro-europene au acuzat PAS de utilizarea abuzivă a resurselor administrative și de „presiuni” asupra unor candidați ai opoziției, acuzații respinse de reprezentanții partidului de guvernare.