Paul Radu: Beneficiarii Troika Laundromat sunt oameni foarte puternici din Rusia (VIDEO)

Săptămâna trecută, rețeaua internațională a jurnaliștilor de investigații OCCRP a dat publicității un raport nou, intitulat Troika Laundromat, un sistem de spălare a banilor murdari, care a durat ani de zile și prin care, prin bănci din mai multe țări ale lumii, au fost transferate sume uriașe de bani. Față de alte „laundromate” publicate de jurnaliștii de investigații, de data aceasta se știe și cine a inițiat această schemă și anume Banca de investiții Troika Dialog, din Rusia. Ca și în alte „laundromate”, apar, și de data aceasta, bănci moldovenești. Corespondentul nostru la București a stat de vorba cu Paul Radu, directorul și co-fondatorul OCCRP.

Paul Radu: „Am tot investigat o grămadă de scheme din astea financiare de spălare de bani și am văzut că sunt multe elemente comune între ele, deși ele păreau disparate la prima vedere. Prima impresie era că sunt complet separate una de alta, însă când te uitai la infrastructura din spate - și aici era vorba de șpăgi date politicienilor prin mai multe țări - era vorba despre spălare de bani, bani din Mexic, de exemplu, din traficul de droguri de acolo. Și întotdeauna apărea câte o bancă ba din Moldova, ba din Letonia, ba din Estonia, ba din Lituania și era ceva comun acolo. Și acum destul de mulți ani, acum cinci-șase ani, ne-am apucat să investigăm infrastructura asta, să vedem de ce există toate punctele astea comune, fiindcă părea că tot ce investigăm e același lucru over and over again. Și nu, ceva nu era în regulă acolo.

E un sistem pus la punct de câțiva oameni, care pun la dispoziția criminalilor, politicienilor corupți un sistem prin care își pot spăla banii la un preț redus. Dacă ne uităm în timp, vedem că, de exemplu, în anii ‘80-’90 spălarea de bani era foarte costisitoare. Și atunci, oamenii ăștia ce au făcut? Au inventat, dacă vreți, un fel de „Uber” pentru spălare de bani și au spus, sau „Metro” pentru spălare de bani, un fel de spălare de bani angro.

Cu cât vin mai mulți bani de la cât mai multe grupări criminale sau de la afaceriști care nu vor să plătească taxe, sau de la oameni cu diverse motive în spate, cu cât vin mai mulți bani la un loc, cu atât e mai ieftin să-i speli. Și atunci, în loc să plătească 15-25% din ceea ce făceau ei riscând foarte mult - nu? - făcând trafic de droguri și tot felul, acum plăteau sub 1%. Deci, asta înseamnă un „laundromat”, înseamnă un sistem, care este folosit de mai multe grupări de crimă organizată, de politicieni corupți și de afaceriști, care nu sunt neapărat corupți sau conectați la crima organizată și care-și pun banii la un loc, folosesc aceleași conturi bancare, aceleași firme.

„Troika Laundromat” este similar cu celelalte „laundromate”, pe care le-am descoperit noi, adică sunt firmele off-shore în care ai niște proxy, niște oameni trimiși la înaintare, care apar ca directori sau acționari, după aceea firmele acelea off-shore au niște conturi bancare, în cazul „Troika Laundromat” într-o bancă din Lituania, fostă bancă în Lituania, fiindcă a fost închisă, numită „Ukio Bankas”, însă în conturi apare un al doilea nivel de proxy, adică avem proxy din companii și după aceea proxy care semnează în bancă.

Ambele nivele de proxy sunt, de fapt, oameni care nu știu că ei sunt implicați în afaceri de miliarde sau ceva. Ce e nou însă cu „Troika Laundromat” comparat cu „laundromatul” rusesc sau ce cel azer anterior, sau cu „The Proxy Platform” este că de data asta vedem cine l-a creat. Deci, asta e o informație care a adus foarte mult, fiindcă întotdeauna vezi bucățele din „laundromatele” astea și vezi că beneficiarii sunt X și Y, politicieni și tot felul, dar până acum n-am reușit să arătăm cine se află în spate. De data asta putem spune cu certitudine că acest „laundromat”, de asta se și numește „Troika Laundromat”, a fost dirijat de la ceea ce a fost cea mai mare bancă privată de investiții din Rusia – „Troika Dialog”. Vedem clar cine a pus la punct „laundromatul” și cine l-a folosit, și cine a trimis plățile astea către diverși beneficiari.

Dacă ne uităm la beneficiarii acestui sistem, sunt oameni

foarte puternici din Rusia. De exemplu, un exemplu clar este dl Vladimir Artiakov, care este vicepreședintele „Rostec”. „Rostec” este compania de stat pe tehnologii a Rusiei. Sub această companie sunt grupate companiile care produc armament, sunt bănci, sunt o grămadă de instituții din astea foarte importante pentru economia de stat a Rusiei. Și atunci, în momentul în care dl Artiakov, de exemplu, și familia lui au beneficiat de o investiție făcută prin „laundromatul Troika”, și vorbesc în cazul acesta de o proprietate foarte costisitoare în Spania, evident că putem presupune că sistemul a avut o protecție. Acum, dânsul în momentul în care a primit banii ăștia nu era la „Rostec”, era guvernatorul unei mari regiuni din Rusia, în Samara. Deci vorbim de niște oameni destul de influenți și dânsul nu este singurul guvernator care a beneficiat de acești bani și atunci se poate pune întrebarea dacă sistemul politic a protejat sistemul acesta financiar.

Pe de altă parte, ce am văzut de când lucrez pe „laundromatele” astea și pe toate schemele astea financiare foarte complexe, văd că oamenii care le-au pus la punct sunt extrem de inteligenți, adică de multe ori mai deștepți decât cei care ar trebui să-i contracareze. Și aici e o mare problemă. Nivelul de pregătire pe care îl au oamenii care pun la punct „laundromatele” și nivelul de pregătire al celor care ar trebui să investigheze „laundromatele” este foarte diferit, cu avantaj net către primii. Proiectul ca „laundromat” a funcționat, practic, vedem partea lui de început cam în 2006. Sunt câteva tranzacții de dinainte de 2006, dar în 2006 începe să acționeze în forță și ultimele tranzacții sunt de fapt din 2013. Numai că tranzacțiile nu mai sunt manevrate, să spunem așa, de la birourile „Troika”, ci de la o altă firmă de investiții legată tot de dl Vardanian. Se numește „Quinta Capital” acea firmă.

Deci, vedem tranzacții până în 2013, după ce „Troika” a fost achiziționată de „Sberbank”. Acum astea sunt tranzacțiile din perioada aceea, însă rezultatele, adică investițiile le vedem acum. De exemplu, vorbeam despre dl Artiakov și investițiile din Spania. Vedem acolo că există vilele, există pământul cumpărat cu banii ăia, cu milioanele alea primite prin sistemul acesta și la fel vedem în multe alte cazuri, adică banii au fost cheltuiți pe procurarea de la proprietăți imobiliare la iahturi, la tot felul de Rolls-Royce-uri, de exemplu, sau tot felul de alte bunuri. Și evident că au fost și servicii sau au fost cheltuiți bani ca să-l aducă la un moment dat pe Prince (săracul, a murit) la un concert privat în Moscova. A primit două milioane de dolari, dacă nu mă înșel, plus cheltuielile de transport și toate astea. Deci vedem sume foarte mari de bani cheltuite în perioada aceea, însă rezultatele se văd și acum, adică ideea e că noi investigăm ceea ce se întâmplă în prezent.

Dincolo de asta, ce trebuie să spun este că „laundromatul” acesta „Troika” este un subset, este o bază de date mică dintr-o scurgere de informații mult mai mare, adică în cazul „Troika Laundromat” vorbim de vreo opt miliarde de euro tranzacționate prin sistemul acesta, ei, în total vorbim de peste 200. Deci, „Troika Laundromat” reprezintă nici măcar 5% din suma pe care o avem noi.”

Europa Liberă: Care este conexiunea dintre oligarhi și statul rus, dintre acești oligarhi și Kremlin? Până la urmă, există o conexiune directă între ei?

Paul Radu: „Dl Vardanian a făcut o afirmație interesantă, cred eu, la un moment dat, în discuțiile cu noi. Și anume a spus că în Rusia, în Federația Rusă ai trei opțiuni ca om de afaceri. Una este să fii un fel de Navalnîi, revoluționar și să ai problemele pe care le are Navalnîi cu sistemul; a doua este să părăsești țara, unde și acolo intervin tot felul de inconveniente, evident și trei este să colaborezi. Și dânsul a spus că a ales să colaboreze. Bun, acum, dincolo de asta, dl Ruben Vardanian a fost președintele „Troika Dialog”, este unul din co-fondatori, a fost și el președinte, a avut foarte multe roluri întotdeauna de top în „Troika Dialog”.

Noi nu am spus în investigația noastră că dânsul a direcționat plățile astea, fiindcă evident CEO are rolul de overseeing la o organizație, președintele. Însă ce putem să vedem din datele pe care le avem este că dânsul personal a primit bani de la aceste companii; a primit bani. Mai mult, că dânsul personal a semnat un contract cu una dintre principalele companii din „laundromatul” acesta „Troika” și mai mult că doi ani mai târziu firma pentru care a semnat acel contract a primit bani de la o altă firmă din „laundromat”. Deci, noi când facem investigația asta arătăm, noi nu spunem că dl Vardanian a direcționat, a fost un fel de Keyser Söze acolo și a direcționat totul și a făcut așa ca un dirijor asupra „Troika Laundromat”, însă, din nou, când ne uităm la beneficiari, vedem oameni foarte puternici, oameni din politica rusă și da, cred că dl Vardanian a navigat foarte bine în apele tulburi din Rusia și, evident, ca să reziști în poziția ceea de bancher de investiții în Rusia atât de mulți ani, adică „Troika Dialog” a fost înființată la începutul anilor ‘90, să reziști până în 2012, adică 20 de ani, e un record. Nu mulți afaceriști în Rusia au reușit performanța asta.

Răspunsul e destul de complex, dacă ne uităm în timp. Până la urmă, oligarhii aceia sunt puterea în Rusia și atunci fără ei nu prea poți să faci nimic; adică vorbim de gaze, de petrol, vorbim de industrii mari, industria aeriană, toate industriile astea sunt dependente de anumiți oameni, fiindcă așa a fost construit sistemul. Vedem domnul acela despre care vorbeam, Vladimir Artiakov, e un exemplu foarte bun. A fost guvernator al regiunii Samara, după care acum este unul dintre cei mai importanți oameni când vine vorba de tehnologia rusă per total la „Rostec”.

Deci, oamenii și-au creat un sistem de relații în timp și e greu atunci să spui, de exemplu, dacă unul dintre oamenii ăștia devine CEO la unul dintre aeroporturile din Moscova și el se apucă să fure bani de acolo, să mai bage niște bani așa, prin niște facturi, să umfle niște facturi. E foarte greu, cred, să vină prietenii lui și să-l acuze de chestia asta și după aceea să-l dea jos. Evident, lumea asta nu-i o lume unde toți sunt prieteni. Și apar conflicte. Întotdeauna au apărut conflicte, însă de obicei conflictele alea se rezolvă între ei, se dau niște bani, se fac... Foarte rar ies în public informațiile astea.

Acum când ne uităm, de exemplu, statul a pierdut bani din afacerea cu asigurările și o parte din bani au mers, de exemplu, la avocatul acesta din Viena, care a trimis banii înapoi la „Ukio”. Săracul om a fost și ucis după aceea în Viena de către doi foști polițiști din Moscova. Ei, când ne uităm și vedem toate lucrurile astea întâmplându-se nu o dată, întâmplându-se ani în șir, aia înseamnă ori că cineva din poliție sau din FSB face parte din acea schemă, ori că sunt complet incompetenți și nu sunt în stare să vadă lucrurile astea. Adică din nou și revin la întrebare asta: cum e posibil să se întâmple lucrurile astea? Păi, o parte poate să fie incompetență și cealaltă parte poate să fie complicitate.”

Europa Liberă: Și atunci, de ce nu s-au alertat instituțiile internaționale, cele care sunt făcute să prevină acest tip de fraude?

Paul Radu: „Bun, și eu, și colegii mei am avut multe discuții cu reprezentanți ai unor bănci mari. De exemplu, „Deutsche Bank” sau HSBC, sau bănci foarte mari în lumea asta și ce au spus ei de multe ori este că sunt depășiți oarecum de nivelul tranzacțiilor, fiindcă sunt foarte multe tranzacții. Și știți, o bancă în momentul în care vede că o tranzacție e suspectă trebuie să facă un SAR (Suspicious activity report), un raport de activitate suspectă și acolo trebuie să spună: „Tranzacția de la A la compania B sună ciudat, fiindcă, se pare, acest contract pe care e bazată tranzacția nu e valid”. Ei, ei spun: „Dar uitați-vă în „laundromate” avem zeci de mii de tranzacții, sute de mii de tranzacții. Închipuiți-vă, dacă am face SAR-uri pentru fiecare, s-ar bloca complet toate băncile alea”. Și așa este. Adică asta este adevărat. Și aici intervine creativitatea criminalilor.

Din momentul în care, de exemplu, cu „laundromatele” astea inițiale, unde erau și mexicani, și vietnamezi, și criminalitatea organizată din Vietnam și tot felul de alte grupări, vezi că ei folosesc în același timp mai multe bănci, nu doar una. Și atunci au foarte multe entry points în sistem, adică ei aruncă banii într-o paletă de asta mare, mare și atunci e foarte greu pentru o bancă să vadă spălarea de bani, pentru că banca e doar un pion, un punct pe circuitul acesta al spălării de bani și ei împart sumele.

De exemplu, dacă ai de spălat un milion de dolari, să spunem, îl împarți în de 10 ori câte o sută de mii și tot așa. Deci cu toate sumele s-a întâmplat lucrul acesta. Și atunci pentru ca băncile și statele să vadă și băncile centrale ale statelor prin care au mers banii ăștia să vadă, ele ar fi trebuit să privească altfel, să se uite în primul rând la: OK, de ce și-a deschis și cine e în spatele băncii de la Chișinău care și-a deschis un cont bancar la „Raiffeisen” sau la „Deutsche Bank”, fiindcă băncile astea mici nu pot să trimită bani direct în sistemul global. Ele trebuie să deschidă ca un om de rând un cont într-o bancă mai mare și prin contul acela după aceea sunt rutate toate, merg toate tranzacțiile. Ei, băncile mari asta trebuie să facă, să se uite: câte conturi de astea corespondente avem noi? A, 10 mii. Deci nu mai sunt 100 de mii de tranzacții care vin zilnic și așa și așa, ci sunt alea 10 mii de conturi care sunt: o mie pentru băncile din Moldova (bine, eu acum spun un număr mare, nu sunt atâtea bănci în Moldova, evident), dar ideea este că se poate porni de acolo.

Și atunci în momentul în care tu vezi, cum a fost în cazul banilor furați de la Chișinău, și „laundromatul” rusesc, și banii ăia în care a fost implicat Ilan Șor și toate astea, băncile care au virat banii ăia nu aveau structura din spate de acționariat transparentă, adică tu vedeai că o parte din acționari sunt niște firme off-shore, care n-au niciun beneficiar. Cum permiți unei asemenea bănci să-și deschidă un cont bancar la „Deutsche Bank” sau la „Raiffeisen”, sau la „Erste”, sau la orice bancă? În momentul în care un om obișnuit merge la bancă să-și deschidă un cont, nu poate să-și deschidă contul acela fără să spună cine este, fără să arate un act ceva, nu? Ei, băncile astea au putut să deschidă conturi fără să arate cine sunt. Aici e problema.

Toate schemele astea sunt transfrontaliere. Deci ca să

investighezi un „laundromat” ar trebui ca poliția din Rusia să coopereze cu poliția din Lituania, cu poliția din Marea Britanie, cu poliția de nu știu unde, cu tot felul, să facă un fel de task force, așa, un fel de join task force. Doar în felul acesta poți investiga.”

Europa Liberă: Dar Interpolul?

Paul Radu: „Interpolul nu investighează. Interpolul primește de la polițiile din țările respective niște notificări. Nu are forța de a investiga. Singura, să zicem așa, instituție care poate să investigheze, dar doar în Uniunea Europeană, este Europolul, care au într-adevăr și atribuții de investigare. Dar Interpolul nu poate să facă nimic. În momentul în care banca nu merge să spună: „Uite ce s-a întâmplat, uite am primit banii ăștia și credem că sunt dintr-o sursă ilicită...”

Un exemplu clar din „laundromatul” acesta „Troika”. Avocatul acesta vienez Erich Rebasso, el o perioadă de vreo doi ani a spălat bani pentru grupările astea din Rusia și vorbim de foarte mulți bani, foarte multe milioane și s-a dus la poliția austriacă și a spus, fiindcă i s-a făcut frică. A primit niște amenințări de la alții care erau implicați în schemă, s-a dus la poliție și a scris. Avem declarația lui dată Poliției vieneze, unde a scris: „Eu sunt cutare și îmi pare rău, am fost folosit, am fost un instrument al crimei organizate din Rusia și uitați-vă ce am făcut”. Și a descris ce a făcut.

Poliția vieneză i-a răspuns după un an, i-a spus că nu avem jurisdicție și nu avem ce să facem în cazul acesta, deși omul s-a dus și a spus tot, tot ce a făcut. Ei, ulterior a fost găsit într-o pădure din sudul Austriei, mort, după ce îi fusese rupt gâtul. El fusese răpit înainte, când a plecat de la muncă în Viena și tot felul, în centrul Vienei. Deci, acesta e un exemplu clar. Aici nici măcar nu mai intervine neapărat incompetența sau lipsa de voință, ci efectiv este o neputință a polițiilor care sunt, pot să acționeze doar în interiorul unei țări și de asta e important, fiindcă la nivel global acum criminalitatea organizată nu are niciun inamic real.

Putem vorbi despre DEA (Drug Enforcement Administration), că ei acționează global și tot felul, dar când te uiți la felul în care acționează DEA sau FBI, ei reprezintă doar interesele

americane. Deci în momentul în care rețeaua are o legătură cu Statele Unite și spălarea de bani are o legătură cu Statele Unite acționează, în unele cazuri, în altele, nu. Dar nu le pasă de celelalte țări, evident. Și atunci, în mod practic, la nivel global criminalitatea organizată nu are niciun inamic.”

Europa Liberă: Republica Moldova apare foarte des în ultimii ani în tot felul de scandaluri financiare. Ce face din această țară să fie un punct de interes pentru cei care operează acest gen de scheme financiare de spălare de bani?

Paul Radu: „Moldova întotdeauna va apărea în schemele astea de spălare de bani și crimă organizată din cauza corupției care există în instituțiile de acolo, începând cu poliția, cu serviciile secrete, sectorul bancar. Din păcate,

sectorul bancar din Moldova a fost complet așa, a fost făcut un take over în urmă cu vreo 10-15 ani și acela încă se vede, încă sunt, din păcate, infiltrate serviciile astea financiare din Moldova de crimă organizată, de politicieni corupți, sunt bănci din nou unde nu știi sigur cine este proprietarul, cine este în spatele băncii și atunci asta vedem și în cazul „laundromatului” ăstuia, și în cazul celor precedente. Ei analizează riscurile cu care se pot confrunta în diverse jurisdicții și pentru ei Moldova va fi întotdeauna low risc, adică se pot face mult mai multe lucruri în Moldova decât se pot face în România sau decât se pot face chiar și în Ucraina, acum e mai greu. Înainte se puteau face mai multe lucruri din astea ilicite în

Ucraina decât în Moldova și atunci grupările astea, criminalitatea organizată ia în calcul faptul că Moldova e un punct slab și un punct unde ei pot să opereze fără risc și atunci își stabilesc baze acolo și de acolo fac, bun, de la tranzacții cu trafic de droguri și tot felul până la tranzacții financiare. Și în plus, Moldova e foarte important că este la marginea Uniunii Europene și este un punct de intrare în Uniunea Europeană, sunt foarte mulți cetățeni din Republica Moldova care pot să circule, adică acum toți pot să circule liber în UE și atunci și acesta este un punct în plus care ajută criminalitatea organizată.”