Pavel Felgenhauer: „Cu abandonarea Tratatului INF, tensiunea și riscul unui război general-european vor crește” (Video)

Lina Grâu și interlocutorul ei, analistul rus Pavel Felgenauer

Analistul militar rus Pavel Felgenhauer vorbește, într-un interviu în exclusivitate pentru Radio Europa Liberă, despre ce înseamnă suspendarea Tratatului referitor la Forțele Nucleare Intermediare pentru SUA, Europa și Rusia, cât de credibile sunt acuzațiile aduse reciproc de Moscova și Washington și ce ar putea urma într-o lume post-Tratat.

Analistul rus Pavel Felgenhauer într-un interviu în exclusivitate cu Lina Grâu

Europa Liberă: Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), semnat în 1987, a marcat încheierea Războiului rece. Ce se va întâmpla acum, la ce ne putem aștepta?

Pavel Felgenhauer: „În principiu, este un lucru normal. În sensul că acel Tratat a marcat încheierea precedentului Război rece, după el au urmat alte tratate, s-a produs o reducere fără precedent a armamentului nuclear, de aproape zece ori.

Iar acum a început un nou Război rece și aceste tratate vechi nu mai reflectă realitatea. Este evident că acestea nu mai pot continua, deoarece nu reflecta ceea ce se întâmplă acum, noua confruntare.”

Europa Liberă: SUA spun că Rusia este cea care nu-și respectă angajamentele, Moscova susține că SUA nu respectă tratatul și menționează des ca argument inclusiv scutul antirachetă din România. Unde este adevărul?

Pavel Felgenhauer: „În principiu, acest Tratat s-a dovedit a fi unul inutil. La Moscova sunt experți, în special dintre cei mai în vârstă,

care au pregătit acest Tratat în anii 1980 și care consideră că acesta a fost unul foarte important. Nimeni nu contestă importanța lui de atunci. Opinia generală astăzi la Moscova - și această opinie a fost de nenumărate ori sonorizată de Vladimir Putin – este că Tratatul de reducere a armelor strategice este unul unilateral, injust și e mai bine să se renunțe la el.

Dar din punct de vedere tactic pentru Moscova era mai bine ca primul la acest tratat să renunțe Washingtonul. Moscova ar fi dorit, de asemenea, să folosească frica europenilor față de o nouă cursă a înarmării nucleare în Europa sau chiar a unui eventual război nuclear în Europa pentru a slăbi legăturile transatlantice în interiorul NATO. Adică ceea ce Moscova a încercat să facă încă în anii 1980, când a fost „criza rachetelor” cu rază intermediară de acțiune în Europa care s-a încheiat cu acest Tratat. Acum avem aproximativ aceeași situație.

Așa că Moscova încearcă să demonstreze că Washingtonul este de vină, Washingtonul – că responsabilă este Moscova și că

agresivitatea rusească este cea care a adus la denunțarea Tratatului. Ambele părți își aruncă responsabilitatea una alteia și ambele părți acționează cu destul de mult succes, chiar dacă nu unul total. NATO poate că a și fost cumva zguduită de acțiunile lui Donald Trump, și nu doar de cele care țin de acest Tratat, dar rămâne în continuare pe poziții, așa că Moscova nu și-a obținut scopul. La fel ca și Washingtonul, de altfel.

Acum, conform prevederilor oficiale ale Tratatului, trebuie de așteptat șase luni după anunțul oficial pentru ca documentul să-și înceteze existența. Așa că vom avea încă șase luni în care

Washingtonul și Moscova își vor pasa reciproc responsabilitatea, așa cum a fost în ultimele două luni. Pentru că din punct de vedere legal în orice moment în aceste șase luni se poate reveni și se poate păstra Tratatul. Dar nici eu, și cred că în general nimeni nu mai crede că Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare se va menține. Tratat nu va mai fi.

Dar de aici nu rezultă că imediat va începe o cursă semnificativă a înarmărilor. Aceasta va lua turații treptat, va necesita ceva timp. Rusia are deja rachete pe care le poate desfășura. Pentru Rusia în principiu există o utilitate practică directă în a renunța la Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare. Și asta, pentru că Rusia are rachete bazate maritim pe nave și submarine care pot fi modificate foarte ușor pentru a le transforma în rachete terestre. Adică acestea ar fi amplasate nu pe fregate, ci pe camioane, pe instalațiile de lansare Iskander care sunt de facto niște camioane mari.

Asta în timp ce americanii nu au acum nimic ce ar putea instala terestru, rachete de acest tip nici măcar nu există. Iată de ce

americanii după ce vor ieși din Tratat nu vor desfășura niciun fel de armamente noi în anii următori. Rusia va desfășura și în continuare, cum a procedat și anterior, inclusiv armamentul cu care a dotat bombardierele și navele militare, care nu era interzis de Tratat.

Așa că va există o anumită cursă a înarmărilor, dar aceasta va lua turații treptat, nu imediat, va lua ceva timp, poate câțiva ani – 3,4,5 ani. Dar mai departe, da, mai departe va fi mai rău.”

Europa Liberă: Ce înseamnă pentru Europa încheierea acțiunii acestui Tratat? Ați subliniat că în NATO nu există o abordare uniformă față de ideea SUA de a amplasa noi rachete în Europa.

Pavel Felgenhauer: „SUA deocamdată nu are ce amplasa. Iată de ce Pentagonul a fost împotriva ieșirii din Tratat.

Pavel Felgenhauer la Bruxelles

Am fost în octombrie anul trecut la Bruxelles la cartierul general al NATO, când despre asta a vorbit public șeful de atunci al Pentagonului, James Mattis. Acesta a spus: „Da, Rusia încalcă, noi ne-am înțeles că vom exercita presiuni asupra Rusiei pentru ca aceasta să revină în Tratat”.

Pavel Felgenhauer despre Tratatul INF într-o discuție cu Lina Grâu (versiune dublată în românește)

Dar el era în mod categoric împotriva ieșirii din Tratat, pentru că știa că SUA nu are ce amplasa acum. Chiar și acele rachete cu focoase nucleare Tomahawk care cândva, în anii 1980, erau desfășurate în diferite țări ale Europei, acum nu mai există. Toate rachetele Tomahawk, inclusiv cu focoase nucleare, au fost lichidate de Obama până în 2012, deci ele pur și simplu nu mai există.

Mattis a spus atunci: „Eu voi raporta președintelui [Donald Trump – n.red.], însă decizia îi aparține”. Și iată că președintele a decis altfel, iar pe Mattis l-a dat afară, l-a ascultat pe consilierul său pe securitate națională, John Bolton, care este un adversar al oricăror înțelegeri cu privire la limitarea armamentului, reieșind din considerente ideologice.

Bolton spune că astfel de înțelegeri mențin în mod artificial paritatea dintre Rusia și SUA. Iar o astfel de paritate nu trebuie să existe, pentru că SUA este de 20-30-40 de ori mai bogată, știința și tehnologia acolo la fel sunt mult mai avansate și doar aceste tratate mențin Rusia la acest nivel de paritate. Iar dacă aceste tratate nu vor mai exista, peste un timp America va ieși înainte și Rusia va rămâne în urmă și paritate nu va exista. Aici există o anumită logică.

Dar acest lucru este foarte periculos, pentru că Moscova se teme

tocmai de aceasta, de faptul că ne vom pierde paritatea și vom fi atacați, și nu se va impune să urmăm regulile de civilizație europene și, deci, „trebuie să ne opunem”.

În consecință, nu imediat, ci treptat tensiunea în Europa va crește în continuare și riscul unui război general-european va crește și el.

Dar acest lucru era clar destul de demult. Încă în 2013 în Rusia a fost aprobat un document de bază de politici în domeniul apărării – Planul național de Apărare al Federaţiei Ruse, unde, din câte se poate judeca după unele declarații publice ale șefului Marelui stat major, Valeri Ghirasimov, și ale secretarului Consiliului de securitate, Nikolai Patrușev, se spune că amenințarea războiului va crește accelerat, mai ales în perioada dintre 2020 și 2030. Este vorba despre amenințarea unui război global, fie despre o serie de războaie regionale, adică un posibil război pan-european. Asta nu înseamnă că acest lucru se va întâmpla în mod sigur, dar probabilitatea unui astfel de eveniment crește.”

Europa Liberă: Rusia se plânge adesea de amenințarea care ar venit din partea scutului antirachetă din România. În ce măsură crește importanță acestui scut în noua conjunctură pentru NATO și SUA? Nu cumva Rusia tratează România drept țintă militară?

Pavel Felghenhauer: „Desigur că așa o tratează. Noi avem aceste sisteme Kinjal, aceleași rachete Iskander, dar atașate la

avioanele interceptoare MIG-31. Acest sistem a fost elaborat și instalat special pentru a lovi România, pentru că altfel nu au nicio utilitate. Statul Major rusesc spunea încă din anul 2000 că ceea ce se instalează în România nu are nicio legătură cu sistemele antirachetă PRO, că ar fi vorba despre arme de atac pentru a-l omorî pe Putin. Ei spuneau că această bază este construită special pentru a-l omorî pe Putin când acesta se află la baza lui din Soci, că acesta este motivul pentru care sistemul a fost instalat în România.

Din punct de vedere militar, obiectiv, argumentul arată destul de ireal, pentru că nu are prea mult sens. La fel ca și argumentul că acolo pot fi instalate rachete Tomahawk. Rachete nucleare Tomahawk nu mai există, deloc. La începutul anilor 2000 existau, dar acum nu; toate au fost „tăiate” de administrația Obama, pentru că Obama era un adept principial al dezarmării nucleare complete.

Rachetele interzise în baza Tratatului INF

Dar faptul că asta nu are nicio legătură cu realitatea nu influențează în niciun fel afirmațiile diplomaților militari ruși. Și ei nu doar că susțin aceste teze, dar l-au convins și pe Putin de faptul că această bază este una ofensivă și că „noi trebuie să putem să o distrugem înainte ca de acolo să decoleze vreo rachetă”. Și pentru că rachetele Iskander din Crimeea ar putea să ajungă până acolo, dar ar putea și să nu ajungă, au fost creat acest sistem de rachete Iskander zburătoare.

Cu baza poloneză e mai simplu, pentru că aceasta poate fi ușor lovită din regiunea Kaliningrad.

Militarii noștri, Statul major, amplifică amenințările. Este evident și de ce. În consecință ei au primit, pentru a contracara aceste amenințări, bani pentru reînarmare, în jur de un trilion de dolari. Așa că toată lumea a avut de câștigat. Cu excepția, desigur, a celor care nu poartă epoleți.”

Europa Liberă: Ce înseamnă pentru regiunea noastră – Moldova, Ucraina – încetarea acțiunii Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare? Există careva consecințe directe sau indirecte?

Pavel Felgenhauer: „Ca efect direct, mâine nu se va întâmpla nimic ieșit din comun. Încă șase luni Washingtonul și Moscova se vor certa, se vor acuza reciproc de toate relele.

Dar tensiunea dintre West și Est este în creștere, așa-numita „partidă a războiului” de la Moscova primește noi argumente. Și

probabilitatea unui război pan-european crește la fel. Evident că această probabilitate nu este de 100%. Știți, ca în bancul cu blonda și dinozaurul. Blonda a fost întrebată: „Care e probabilitatea că atunci când vei ieși în stradă vei întâlni un dinozaur?”. Ea a răspuns: „Fie voi întâlni un dinozaur, fie nu”. Adică 50 la 50. Cam așa stau lucrurile cu războiul pan-european.”

Analistul militar Pavel Felghenhauer despre riscurile unui război declanșat de Rusia

Europa Liberă: Dle Fengeuhauer, pur teoretic, se poate admite că la baza militară din Transnistria Rusia ar putea instala sisteme de rachete ofensive Iskander sau de altă natură?

Pavel Felgenhauer: „Pentru asta mai întâi trebuie „eliberată” Odesa. Și Nikolaev, și Herson, de către trupele rusești. Altfel nu au cum. Dar, în principiu, da, pentru Moscova ar putea fi un argument în plus că poate că ar trebui să „elibereze” și Odesa.”

Europa Liberă: Scenariile despre care am vorbit până acum nu par să fie foarte optimiste, războaie la nivel global, european…

Pavel Felgenhauer: „Dar noi am mai trăit într-o astfel de atmosferă, îmi amintesc foarte bine anii 1980. Atunci au fost situații și mai proaste.”

Europa Liberă: Dar vedeți vreun deznodământ pozitiv al acestei situații?

Pavel Felghenhauer: „Deocamdată nu prea. Dar în principiu Războiul rece se numea așa pentru că era „rece” doar pe segmentul lui central, în Europa. Iar în restul lumii erau o mulțime

de așa-numite „proxi-războaie”, sau „războaie prin reprezentare” – războaiele din Vietnam, din Afganistan, conflictele din Orientul Mijlociu, din Etiopia, din Nicaragua, din Algeria, Angola, Mozambic…

Acum este același lucru. Pe linia de contact dintre NATO și Rusia nu se întâmplă nimic, în afară de atmosferă tensionată, dar avem Ucraina, Donbas, Siria. Și astfel de proxi-conflicte vor fi tot mai multe.

Se poate spera că totul se va termina cu aceste proxi-conflicte și nu va fi un război mare în Europa. Iar apoi se va întâmpla ceva, cum a fost și data trecută – venirea altui „țar” la Moscova și schimbarea regimului în general… Și atunci tensiunea se va atenua. Sau poate nu. 50 la 50.”