Cel mai recent audit al Curții de Conturi arată că piața farmaceutică din R. Moldova a pierdut sute de medicamente timp de un an. În rezultat, s-a redus numărul de competitori, iar pacienții au fost privați de anumite produse sau au plătit mai scump pentru altele.
Potrivit auditului, în anul 2021 în nomenclatorul de stat erau înregistrate 5.800 medicamente, cu 350 mai puține decât în 2020. Situația a fost determinată, spun auditorii, de faptul că producătorii nu au depus cereri pentru autorizarea medicamentelor, iar acest lucru a creat o discontinuitate a stocurilor pe piața R. Moldova, cu impact asupra accesului pacienților la medicamente.
Piața mică și neatractivă
Directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Dragoș Guțu, a explicat că piața farmaceutică din R. Moldova este mică și neatractivă pentru actorii internaționali.
„Avem o țară cu o populație de 2,6 milioane de locuitori, care consumă medicamente în valoare de 250 de milioane de euro și asta reprezintă un consum mediu de 70 de euro pe cap de locuitor. Producătorii nu sunt interesați să vină în R. Moldova din cauza dimensiunii pieței”, a spus Guțu la ședința Curții de Conturi.
Potrivit lui, R. Moldova are un sistem rigid de înregistrare a produselor farmaceutice, ceea ce, de asemenea, împiedică o serie de companii intre pe piață.
„Noi avem un mecanism foarte dur de control al prețului de producător, stabilit în 2010, care impune producătorul să înregistreze în R. Moldova media a trei cele mai mici prețuri din țări de referință. Practic, noi cerem pentru R. Moldova cel mai mic preț din Uniunea Europeană, ceea ce, în condițiile unei piețe foarte mici, cu proceduri dure de înregistrate, pentru o cantitate mică de medicamente, îngreunează stabilirea prețului de producător”, a precizat Dragoș Guțu.
Directorul agenției a promis că situația se va redresa după ce s-au făcut schimbări în legislație care permit ca medicamentele înregistrate în alte țări să fie înregistrate automat și în R. Moldova, în decurs de 10 zile calendaristice.
„Am intervenit la legea medicamentului, am modificat procedura de schimbare a prețului de producător, excluzând cel mai mic preț de producător, introducând procedura de negociere directă cu producătorii. Avem acum mai mulți producători care vor să înregistreze o mie de medicamente și, în condițiile noi, o vor putea face. Vom avea pe piață mai multe medicamente noi”, a dat asigurări directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Modificările legislative prin care a fost schimbat mecanismul de formare a prețurilor la înregistrarea medicamentelor a intrat în vigoare la începutul anului 2023.
Dacă anterior, autoritățile acceptau producătorii care ofereau cel mai mic preț, acum prețul va fi stabilit luându-se în calcul patru și mai multe țări de referință. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale va putea negocia direct cu producătorii prețurile, iar aceștia vor putea face majorări cu cel mult 15% anual, în funcție de rata inflației din anul precedent.
### Vezi și... ### Prețurile la medicamente vor putea crește cu cel mult 15% anual