Într-o declarație la televiziunea publică TVP, generalul Roman Polko, fost comandant al trupelor speciale Grom (Grupa Reagowania Operacyjno-Manewrowego sau „Fulger”) a spus că nici măcar metroul din Varșovia nu ar putea fi folosit ca adăpost pentru civili în timpul bombardamentelor, nefiind destul de adânc.
„Mereu auzim asigurări că avem metrou la Varșovia și că acolo ne vom putea adăposti. Numai că metroul nu îndeplinește niciunul din criteriile de siguranță”, a spus Polko, citat de agenția cehă de știri PAP. „La Kiev s-a putut, la Varșovia, nu”, a insistat polonezul, spunând că adâncimea este marea diferență.
Generalul crede că metroul polonez ar putea oferi anume protecție împotriva fragmentelor de rachetă căzute, dar cam atât.
Mai mult, după Polko, la construcția metroului din Varșovia „s-a economisit la instalațiile de filtrare și ventilare, cam la toate instalațiile auxiliare care ar fi putut ajuta în cazul unui eventual atac”.
- Te-ar putea interesa și: Armata română nu ar putea doborî o dronă rusească, în propriul spațiu aerian. Legea întârzie timpul de reacție
Generalul a mai spus că metroul n-ar fi de mare ajutor nici în cazul unui atac chimic sau al contaminării mediului extern și îi lipsesc și spațiile pentru depozitarea alimentelor, ca și toaletele.
Beciul casei nu e adăpost
Polko a adăugat că în general în marile orașe poloneze nu prea sunt locuri care să poată fi folosite ca adăposturi. El a aplaudat ideea, deja vehiculată de guvernare, de adoptare a unor legi care să introducă obligativitatea construcției de adăposturi eficiente în imobilele noi.
A te ascunde în beciul casei nu este nicidecum același lucru, a avertizat generalul, fiindcă există riscul să fii îngropat de viu sub dărâmături.
Generalul polonez a mai adăugat la neajunsuri și faptul că în Polonia aproape nu se face educație publică pentru situații excepționale. Pentru contrast, el a dat exemplul Suediei, unde asemenea instructaje ar fi ceva obișnuit, iar populația este ținută la curent cu toate noutățile din domeniu.
Polonia nu-l crede pe Putin
Agenția cehă de știri ČTK amintește că în ultimii ani Polonia, țară din NATO, a mărit semnificativ cheltuielile pentru apărare. Vicepremierul și ministrul Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a spus recent că Varșovia nu-l crede pe președintele rus Vladimir Putin că Rusia „nu are motive” să atace Polonia, și mai bine se pregătește de cel mai rău scenariu posibil.
### Vezi și... ### Vladimir Putin, în interviul acordat lui Tucker Carlson: Rusia nu are „niciun interes” să extindă războiul în Polonia sau țările balticeÎn interviul său la televiziunea publică din Polonia, generalul Polko, care se bucură de respect inclusiv din partea politicienilor, a mai spus că dacă ar fi atacată, țara sa ar avea nevoie de 2 până la 4 ani pentru a „scoate rușii” de pe teritoriul ei.
În privința probabilității unui atac rus, Polko a spus doar că deocamdată „Ucraina face față”, în ciuda cedărilor larg-trâmbițate de ruși de pe frontul estic.