Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, s-a aflat luni într-o vizită oficială la Paris și apoi la Berlin, pentru a negocia apropierea strategică de Germania și Franța.
Filosofia din spatele UE și a NATO este „unul pentru toți și toți pentru unul”, a declarat Tusk în urma întâlnirii de luni cu liderul francez, Emmanuel Macron.
Același lucru l-a repetat și cancelarul german, Olaf Scholz, adăugând că UE va fi respectată doar dacă va deveni o putere militară.
„Nu există nicio alternativă pentru UE, NATO, cooperarea transatlantică. Europa trebuie să devină un continent sigur, iar asta înseamnă că UE și Franța și Polonia trebuie să se întărească și să se pregătească să-și apere propriile granițe și să ne apărăm și susținem aliații și prietenii din afara Uniunii”, au transmis Tusk și Macron.
Și miniștrii de Externe ai celor trei țări s-au întâlnit pentru a discuta susținerea pentru Ucraina, summitul NATO care va avea loc în iulie la Washington și pericolul dezinformării rusești. Toate trei țări susțin întărirea militară a Europei.
„În sfârșit, ar putea spune unii!”, scriu cei de la German Marshall Fund despre întâlnirea polonezilor cu francezii și germanii. Tusk este premier de două luni, însă problemele naționale și cele europene nu i-au permis până acum să se întâlnească separat cu doi dintre cei mai importanți lideri ai Europei.
Triunghiul Weimar
„Triunghiul Weimar” este o platformă de cooperare trilaterală între Germania, Franța și Polonia, creată în 1991. În 2014, miniștrii de externe ai celor trei țări s-au mobilizat pentru a susține protestatarii de pe Maidanul din Kiev împotriva represiunilor conduse de președintele pro-rus Viktor Ianukovici.
Întâlnirile din acest format nu au mai avut mare impact după ce partidul Lege și Justiție (PiS) a preluat puterea în Polonia, pierzând-o toamna trecută.
Noul ministru de Externe polonez, Radoslaw Sikorski, s-a întâlnit cu omologii săi din Triunghiul Weimar în ianuarie. El a declarat că formatul Weimar este „biletul Poloniei către cercul în care se iau decizii în UE”.
- Te-ar putea interesa și: Șeful diplomației poloneze crede că „timpul este esențial” în sprijinirea Ucrainei
„Relansarea acestui format este un semn bun. Marchează întoarcerea Poloniei în centrul afacerilor UE”, a declarat și premierul francez Gabriel Attal.
Mai mult, Polonia și-a propus să reprezinte și interesele altor state est-europene, îngrijorate de situația precară din regiune.
Relațiile Poloniei cu Germania, în ultimii ani, au fost dificile. Deși Tusk promovează acum o apropiere față de Berlin, în ultimii ani guvernul PiS a „tachinat”, ba chiar a „demonizat” guvernul german.
Fostul guvern de la Varșovia le-a cerut germanilor compensații enorme pentru pierderile suferite în al Doilea Război Mondial, chiar dacă chestiunea a fost rezolvată de mult.
Noua gardă de la Varșovia, în frunte cu Sikorski, spune că „nu vrem ostilități cu vecinii noștri”. De aceea, a sugerat ca „soluție” câteva centre de prezentare a istoriei ori o investiție în apărarea comună a Poloniei și Germaniei.
„Ceva ce să le arate publicului polonez că nemții sunt pregătiți să înfrunte situația”, a explicat Sikorski.
Revenirea Poloniei pe calea europeană
Partidul conservator Lege și Justiție (PiS) a condus Polonia din 2015 până în decembrie 2023. În acest timp, țara a regresat în numeroase domenii: statul de drept, independența presei, drepturile femeilor, atitudinile față de comunitatea LGBT sau față de imigranți.
Pe fondul acesta, relația Poloniei cu Bruxelles-ul a devenit din ce în ce mai ostilă.
Guvernul Tusk duce, din prima zi a învestirii, o luptă crâncenă cu sistemul politizat moștenit de la PiS. Tusk a promis o Polonie în rând cu cele mai dezvoltate țări europene. A promis că își va recăpăta fondurile UE blocate, că oamenii ale căror drepturi au fost încălcate de fostul guvern și le vor recăpăta, că situația de la granița cu Belarusul se va îmbunătăți. Într-un cuvânt, că Polonia va fi „fericită”.
De la televiziunile acaparate de stat și de partid, la independența magistraților, la dreptul la avort, „piedici în drumul spre reformă sunt pretutindeni”, scrie New York Times. Guvernul conservator care a condus țara timp de opt ani a îndepărtat Polonia de standardele europene. De-a lungul anilor, PiS a schimbat legea din țară în pofida Constituției, cu aprobarea judecătorilor numiți tot de ei.
Decuplarea de SUA?
Oficialii polonezi indică, prin vizitele lor diplomatice și prin inițiativele militare, că vor pune accent pe relațiile cu Germania și Franța - o schimbare față de apropierea privilegiată de SUA, pe care o urmărea guvernul precedent. Schimbarea de perspectivă a polonezilor vine pe fondul semnalelor amestecate de la Washington în ceea ce privește susținerea Ucrainei.
Aleșii americani nu au reușit să voteze asupra pachetului de ajutoare militare în valoare de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Situația nu pare să se deblocheze prea devreme, iar alegerile profund contestate din acest an nu par să indice că americanii vor susține hotărât Ucraina pe viitor.
- Te-ar putea interesa și: Cancelarul Scholz la Casa Albă, cu Ucraina pe agendă
Polonezii se tem, ca și alți europeni, de un al doilea mandat al lui Donald Trump - și de ce ar însemna acest lucru pentru poziția lor strategică. Unul dintre adjuncții ministrului polonez al Apărării a recunoscut că-l privește pe Trump drept un risc major.
Ucraina, pe primul loc
În mod simbolic prima vizită de stat a lui Tusk după ce a fost învestit a fost la Kiev. El a notat că „Ucraina cară povara securității întregului continent european”, așa că va susține în continuare cu fermitate guvernul ucrainean.
Polonia caută să se implice și mai mult în securitatea Ucrainei - cel mai fragil zid dintre Varșovia și Moscova. Ministrul Sikorski a declarat că UE ar trebui nu doar să susțină financiar Ucraina, dar chiar să-și dubleze sprijinul financiar în caz că banii blocați de Congresul SUA nu vor veni.
„Ucraina nu poate pierde acest război”, a precizat ministrul de Externe de la Varșovia.
Polonezii au fost mereu printre cei mai mari susținători, atât pe plan politic, cât și umanitar, ai Kievului, dar relația s-a stricat anul trecut din cauza unor dispute economice.
Tusk avertizează că disputele economice între Polonia și Ucraina au potențialul de a crea „sentimente anti-ucrainene” în rândul populației. Dintre aceste dispute, cea mai apăsătoare este cea a importurilor de cereale, pe care fermierii polonezi le blochează la graniță de la sfârșitul anului trecut. În consecință, fostul guvern PiS a impus restricții asupra importurilor de cereale ucrainene, în ciuda normelor europene.
Fermierii polonezi au reînceput, la sfârșitul săptămânii trecute, să blocheze patru dintre vămile cu Ucraina, iar Tusk a spus că nu va accepta ca unii indivizi din Ucraina să aibă de câștigat în urma exporturilor ucrainene fără restricții pe timp de război. Pentru a-i împăca pe fermierii care au ieșit din nou în stradă, ministrul adjunct al Agriculturii din Polonia a promis că țara sa va implementa controale de calitate asupra tuturor cerealelor care intră din Ucraina.