Karl Popper (1902–1994) a fost campionul absolut al raționalismului critic și un adversar constant al tendințelor autoritare din știință și societate. Cu siguranță, gânditorul britanic născut la Vienna pe 28 iulie 1902 a fost unul din cei mai mari filosofi ai științei din secolul XX și unul din cei mai articulați și influenți critici ai marxismului și societății închise.
Filozoful Karl Popper (1902-1994)
S-a născut și s-a educat în capitala austriacă, iar viața lui a fost puternic influențată de conflictele politice care măcinau orașul după Primul Război Mondial. A fost fiul unui avocat de succes, însă mizeria și sărăcia cărora le-a fost martor pe străzile și în cartierele Vienei interbelice l-au împins mai întâi spre socialism (și vremelnic spre comunism). S-a trezit repede din această primă pasiune politică a lui atunci când a văzut cum camarazii comuniști sărbătoreau masacrul unor muncitori ca succes al cauzei lor. Din acest motiv, n-a putut să fie niciodată confortabil cu pasiunea altora pentru sacrificii umane.
Reinterpretând moștenirea progresistă a Vienei fin de siècle, Karl Popper a creionat o nouă viziune a științei și politicii liberale, imaginându-și comunități politice și științifice „utopice” aflate în căutarea adevărului și reformei. A făcut din dezbaterea critică proba de foc a raționalității politice și științifice, centrul noului liberalism. Tratând sfera publică liberă drept condiție sine qua non a societății deschise, el a inovat, de fapt, o temă liberală familiară, pe care o împărtășiseră gânditori într-atât de diferiți precum Immanuel Kant, François Guizot, John Stuart Mill sau chiar Jürgen Habermas.
În Societatea deschisă și dușmanii ei, Karl Raimund Popper a scris practic platforma politică a consensului social-democrat postbelic care a legiferat în favoarea statului bunăstării și s-a mobilizat împotriva comunismului. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, filosoful a optat pentru o alianță liberal-socialistă care să stăvilească fascismul central-european postbelic. S-a îndepărtat de social-democrați atunci când aceștia au căzut pradă tentațiilor colectiviste și stataliste. Gândirea lui a rămas însă sincronă cu social-democrația modernă, eliberată de orice iluzie socialistă și orice istoricism marxist.
Complet desprins de asocierile cu Războiul Rece, liberalismul lui Popper a fost o viziune cosmopolită pentru o eră care ar trebui să privească dincolo de statul-națiune. Cosmopolitismul său se născuse, până la urmă, ca soluție la dilemele identității etnice cu care se confruntau evreii asimilați ai intelighenției vieneze. Societatea deschisă simboliza, la rigoare, visul lor de integrare într-o comunitate care nu miza prea tare pe religie, etnicitate și naționalitate. Spre meritul lui, Karl Popper a refuzat să renunțe la acest cosmopolitism al său atunci când bipolaritatea era la ordinea zilei. A fost aproape singur printre liberalii postbelici care și-au păstrat nezdruncinată încrederea în ordinea juridică internațională.
În pofida unui doctorat și a unei lucrări de mare succes internațional (Logica cercetării, 1934), Popper a predat la un liceu vienez până în 1937, când, anticipând anexarea (Anschluss), a acceptat o poziție universitară în Noua Zeelandă. Avea să-și petreacă următorii nouă ani predând filosofie și scriindu-și faimoasa critică anti-autoritară, Societatea deschisă (1945). Din emisfera sudică s-a întors în Europa, la London School of Economics, a fost făcut cavaler în 1965 și și-a petrecut restul vieții ruminând la problemele filosofice.
Atunci când a murit, în 1994, dispoziția generală printre filosofii profesioniști era clară: Popper avea, în general, dreptate, însă filosofia lui era cumva „demodată”. Adevărul e că mulți s-au grăbit să afirme la începutul anilor ’90 că lumea asistase la sfârșitul istoriei și că critica lui Popper la adresa societăților închise, deși importantă fără îndoială la vremea ei, fusese asimilată complet de gândirea occidentală (sau că ea ar mai avea, eventual, un sens doar pentru democrațiile tinere, aflate în tranziție postcomunistă).
Au trecut aproape trei decenii de la moartea marelui campion al societății deschise și tot atâtea de la entuziasmul general cu care fusese întâmpinat sfârșitul Războiului Rece. O privire atentă la ceea ce se petrece azi cu știința și societatea la nivel global ne oferă însă suficiente argumente pentru a revizita filosofia lui Popper. Treizeci de ani mai târziu, ne regăsim cu toții într-o lume în care fascismul și marxismul sunt din nou în ascensiune, alături de o gamă largă de modele democratice iliberale.