Premierul critică judecătorii care au anulat decizia de excludere a Partidului „Șansă” din alegeri

Prim-ministrul Dorin Recean, la una din ședințele Guvernului R. Moldova.

Premierul Dorin Recean a făcut publice numele judecătorilor care au anulat dispoziția CSE prin care Partidul „Șansă” a fost exclus din alegeri, acuzându-i că au anulat o hotărâre prin care a fost „curmată activitatea criminală și ingerința grupărilor criminale în procesul electoral local”.

„Se creează o situație în care un grup criminal poate să vină aici în R. Moldova, să facă orice își dorește, să corupă alegătorii, să corupă judecătorii, să-și bată joc de oameni, iar statul să nu aibă dreptul să intervină, să nu aibă dreptul să aplice instrumentele necesare pentru ca această activitatea criminală să fie stopată. Noi credem altfel. De asta statul va interveni de fiecare dată când securitatea internațională va fi amenințată”, a spus Recean în debutul ședinței Guvernului din 13 decembrie.

Potrivit lui, acele „grupări criminale” ar fi fost finanțate și susținute de Kremlin.

Asociația Judecătorilor din R. Moldova a dezaprobat aceste declarații, spunând că, nominalizând judecătorii, premierul a încălcat principiul separării puterilor în stat și independența judiciară.

„Atacurile aduse judecătorilor, fie ele și verbale, de către membri ai executivului sau alte autorități, subminează încrederea publică în justiție și pot avea un efect dăunător asupra imparțialității și eficacității sistemului judiciar”, se arată într-o declarație emisă de asociație.

Curtea de Apel Chișinău a anulat dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 3 noiembrie, prin care Partidul Politic „Șansă” a fost exclus din alegeri. Guvernul a anunțat că va contesta hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

### Vezi și... ### Excluderea candidaților „Șansă” din alegerile locale, anulată de instanță la o lună după scrutin