La o zi după ce președintele Igor Dodon a anunțat o serie de măsuri sociale ce urmează a fi puse în practică de guvernul condus de Ion Chicu, astăzi, ministra muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a precizat că a fost majorat numărul persoanelor care vor beneficia de alocații pentru perioada rece a anului și că în scurt timp acest sprijin va crește cu câteva sute de lei. Cum justifică financiar guvernul aceste cheltuieli?
Your browser doesn’t support HTML5
Executivul a procedat la punerea în aplicare a înlesnirilor sociale anunțate luni de președintele Igor Dodon. Cabinetul de miniștri a ales din cele șapte promisiuni angajamentul ce extinde numărul de familii beneficiare de ajutor financiar pentru perioada rece a anului, rectificând însă cifrele. În timp ce șeful statului a vorbise despre o creștere a numărului de familii beneficiare cu peste o sută de mii, ministra muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat că la modul practic de această majorare vor beneficia de aproape patru ori mai puține familii.
„Scopul acestui proiect constă în sporirea gradului de protecție socială a familiilor și persoanelor defavorizate. Obiectul proiectului de lege propus constă în majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim-garantat utilizat la determinarea ajutorului pentru perioada rece a anului de la 1,95 la 2,2. Impactul proiectului este majorarea numărului de persoane beneficiare de ajutor pentru perioada rece a anului cu 30 de mii de familii”.
### Vezi și... ### Socialiștii - la apogeul puterii. Președintele Igor Dodon, în scaun de premier
Săptămână viitoare urmează să fie majorat și cuantumul acestei alocații: de la 350 la 500 de lei, a anunțat premierul Ion Chicu. Șeful cabinetului de miniștri a dat asigurări că bugetul de stat poate acoperi proiectele sociale anunțate luni, după întrunirea comună cu președintele Igor Dodon și speakerul Zinaida Greceanâi. Între acestea: ajutoare de câte 700 de lei înaintea sărbătorilor de iarnă pentru 625 de mii de pensionari și modificarea legislației așa încât, din 2020, indexarea pensiilor să aibă loc de două ori pe an sau majorări de alocații pentru veterani.
Aceste sume sunt planificate demult. Nu este nimic extraordinar. Sunt prognoze care reies din indicatorii macro-economici din ultimii ani...
„Cu excepția majorării de salarii, celelalte proiecte, costul lor constituie 1 miliard o sută de milioane de lei. Toate aceste proiecte au fost prevăzută și incluse în proiectul bugetului. Sunt acoperite. Nu este necesar să majorăm impozitele, nu este necesar să sporim povara fiscală pe agenții economici, pe cetățeni. Aceste sume sunt planificate demult. Nu este nimic extraordinar. Sunt prognoze care reies din indicatorii macro-economici din ultimii ani și eu vă asigur că speculațiile care se fac în privința unui deficit pentru anul viitor nu sunt întemeiate, cum, de fapt, nu au fost întemeiate și până acum”.
Șeful cabinetului de miniștri, Ion Chicu, a mai precizat astăzi că mizează pe ce de-a doua tranșă din ajutorul macrofinanciar promis de Uniunea Europeană, însă a insistat că acest sprijin nu ar fi crucial pentru actuala guvernare. Odată cu instalarea guvernului condus de lidera PAS, Maia Sandu, UE și-a reluat acordarea suportului bugetar și asistența macrofinanciară, înghețate pe timpul guvernării democrate.
Din luna iulie și până la începutul acestei luni, UE a oferit 73 milioane de euro Republicii Moldova pentru continuarea și sprijinirea reformelor. Până la sfârșitul anului curent, era planificată livrarea altor 40 de milioane de euro de asistență macrofinanciară. Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, declara săptămâna trecută că soarta de mai departe a sprijinului financiar promis Republicii Moldova va depinde de realizarea angajamentelor asumate în fața partenerilor externi: în special reformarea justiției și lupta împotriva corupției.
### Vezi și... ### Natalia Gravriliță: „Acest guvern se ghidează de principiul: după noi și potopul”
Mai mulți experți economici, între care fostul ministru de finanțe, Veaceslav Negruța, întrevăd un vădit interes electoral îndărătul măsurilor sociale anunțate de președintele Igor Dodon. Negruța e de părere că grija pentru cetățenii cu venituri modeste, etalată de președintele Dodon, țintește totodată dividende electorale înainte de prezidențialele din anul viitor.
Într-un recent interviu pentru Europa Liberă, fosta ministră a finanțelor, Natalia Gavriliță, a precizat că cinci din cele șapte inițiative sociale anunțate luni de președintele Dodon erau plănuite încă de guvernul din care a făcut ea parte.