Cu Larisa Turea despre Premiul „Europa Realităţi Teatrale“ 2017 (VIDEO)

George Banu, președintele juriului la ceremoniile de la Roma

Isabelle Huppert, Jeremy Irons și regizorul rus Kiril Serebrenikov au fost principalii laureați ai premiilor acordate la Roma.

Editia a XVI-a a „Europe Prize Theatrical Realities/Premiul Europa Realităţi Teatrale“ a avut loc recent la Roma. Ceremonia a fost integrată în manifestarile de sărbatorire a celor 60 de ani care au trecut de la semnarea Tratatului de la Roma si G7, iar în acest context a devenit un program special al Ministerului Culturii şi al preşedintelui Republicii Italiene. Criticul de artă Larisa Turea vorbeşte despre premiile acordate si caştigătorii nominalizaţi.

Larisa Turea

Your browser doesn’t support HTML5

Un interviu cu Larisa Turea

Larisa Turea: „În calitatea mea de membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, am participat la ceremonia de decernare a acestui foarte important premiu european – Premiul Europa pentru Teatru –, care poate fi asociat de fapt cu Oscarurile Teatrului, care a avut loc la Roma.

Evenimentul este cel care deschide de fapt Anul Cultural al Patrimoniului și are o istorie foarte interesantă în spate. Acum a fost cea de-a 30-a aniversare. A fost de față și Jack Lang, care este președintele Premiului Europa pentru Teatru, cel care a și lansat împreună cu Jacques Delors acum 30 de ani această idee minunată de a evidenția teatrul care face foarte mult pentru acest spațiu cultural comun care este Europa.

În primul rând, Europa este o noțiune culturală. Deci, nu este un spațiu geografic, ci este un spațiu cultural, și anume teatrul ne unește. Și în acest an a fost Teatrul Europei de Est în centrul atenției. S-au acordat câteva premii.

Ceremonia de acordare a premiilor

Cei care au luat premiile principale: extraordinara actriță de teatru și film Isabelle Huppert și actorul britanic Jeremy Irons în discursurile lor au menționat rolul Europei de Est. Isabelle Huppert chiar a dedicat acest premiu interpretului, regizorului, scriitorului și marelui om de teatru care este Kiril Serebrenikov.

Kirill Serebrenikov la o audiere a sa la tribunal, la Moscova la 4 decembrie 2017

În acest an, Kiril Serebrenikov, care nu a putut veni la ceremonie fiind întemnițat la Moscova, a primit și el Premiul „Noi Realităţi Teatrale”. Este de asemenea un premiu asociat acestui mare Premiu Europa pentru Teatru și care se acordă pentru inventivitate și originalitate în arta teatrală.”

Europa Liberă: Cineastul rus, citeam în presă că nu a putut să participe fiind acuzat de fraudă de proporții, acuzațiile se refereau la deturnarea unui milion de euro, așa se zicea…

La discuția de la Roma despre Kiril Serebrenikov și destinul său

Larisa Turea: „Oamenii de teatru zic că în genere cultura este o pradă ușoară, când e vorba de anumite deturnări de fonduri și este foarte complicat acest domeniu. Nu știm care este realitatea, procesul încă n-a avut loc, el este arestat la domiciliu, fără drept de a coresponda, de a ieși. Și oamenii de teatru din Rusia care erau acolo, în special Marina Davîdova, care are și in festival – Festivalul NET –, spun că, atâta timp cât nu s-a pronunțat sentința, toate nu sunt decât niște invenții pentru a intimida opoziția culturală în Rusia și că nu văd o fraudă atât de mare în acest joc al puterilor…”

Europa Liberă: Dar să revenim la teatru.

Larisa Turea: „A fost un spectacol foarte interesant despre manipulare și despre ce înseamnă opoziția față de putere. Un spectacol prezentat de un teatru estonian, „Teatrul nr. 99”. Am și vorbit cu cei de acolo, care spuneau că de fapt este unicul teatru care un specific. Este o trupă formată din zece actori și specificul lor este că ei vor juca 99 de spectacole.

O dezbatere cu actorii estoni

Spectacolul pe care l-au prezentat în acest forum teatral, pentru că avem ocazia să vedem și spectacole în aceste zile extraordinare, în aceste șapte zile cât am stat la Roma și am văzut spectacolul „Demonul urât” de Feodor Sologub. O interpretare foarte interesantă în care toată trupa de fapt dansează, așa un spațiu metaforic, în noroi și toate se întâmplă în acest spațiu închis. Toată această luptă a omului de a ieși din noroi, de a se zbate pentru a ieși la lumină și până în final așa și rămânem în acest noroi. O metaforă a vieții noastre individuale, dar și a celei sociale.”

Europa Liberă: Prezențe românești, moldovenești mai modeste? Se pare că doar un spectacol care arăta despre viața romilor din șase țări din Europa de Est a fost nominalizat?

Larisa Turea: „Da, a fost un spectacol, care este regizat de o actriță israeliană stabilită la Berlin, Roma Armee, care are în centrul subiectului de fapt ce se întâmplă cu romii în Europa. Romii, ca o aluzie la rolul integrator al acestor nomazi din cultura europeană.”

Europa Liberă: S-a pomenit și despre România în acel spectacol?

Larisa Turea: „Da, s-a pomenit, pentru că este și o actriță româncă. Ei au jucat propriile roluri. Este o actriță, Mihaela Drăgan, care a întemeiat la București un teatru al romilor și are o poziție foarte interesantă în acest spectacol.

George Banu

Dar prezențe românești au fost prin cel care a moderat și care este președintele juriului la Premiul Europa, profesorul de la Sorbona, care este George Banu și care este un prieten mai vechi al teatrului de la noi. Îl așteptăm la Chișinău, poate chiar la ediția următoare a Reuniunii. Ediția precedentă a Premiului Europa pentru Teatru s-a desfășurat la Craiova și acolo un premiu special al juriului a fost acordat lui Silviu Purcărete. Deci, facem parte din acest concept al teatrului european contemporan.

Acum câțiva ani a fost înaintat la acest premiu, din partea Republicii Moldova, Petru Vutcărău. Din păcate, juriul n-a fost de acord cu noi, dar oricum sperăm că vom avea și noi acest premiu, așa cum îl au estonii, cum îl au slovenii. A fost o ediție cred că dintre cele mai interesante. Discursul lui Isabelle Huppert a fost incitant.

Isabelle Huppert la Roma

În final, Jeremy Irons și Isabelle Huppert ne-au făcut o lectură absolut fantastică din corespondența lui Albert Camus și actrița Maria Cazarès.

La fel au prezentat un microspectacol tot de lectură, „Cenușa în cenușă”, după Harold Pinter, unde l-am și văzut. Atunci când i s-a decernat Premiul Europa pentru Teatru lui Harold Pinter, am avut o ediție precedentă cu Jeremy Irons. Ei sunt actori și de cinema, și de teatru și au povestit despre acest specific – cum te simți în teatru și cum te simți în cinema.

Italy - Prize „Premio Europa 201, Jeremy Irons, Rome

A fost o ediție, cred eu, foarte interesantă și la final vorbeam cu actrița Fanny Ardant, care a venit să-l susțină și și-a declarat deschis dragostea ei pentru Jeremy Irons cu care a jucat în mai multe filme și vorbeam despre noi, despre cum este privită această Europă de Est de acolo, din Franța, de la Paris, de la Roma.

Fanny Ardant la Roma

Fanny Ardant a realizat un film, filmul „Transilvania” în România și a fost o foarte bună prietenă cu Olga Tudorache, pe care a iubit-o foarte mult. A fost și un moment în care ne-am amintit de această extraordinară actriță din spațiul românesc. La fel am vorbit cu Jack Lang, unul dintre cei care a lansat această idee împreună cu Melina Mercouri acum 30 de ani. La fel că este o ocazie minunată de a întruni oamenii de teatru într-un spațiu plin de istorie, cum este Roma, pentru că a fost asociat acest eveniment și unei aniversări importante a Tratatului de la Roma. Deci, au fost foarte multe puncte de interes. Cred că la o ediție următoare vom avea și noi laureații noștri. Sper din toată inima.”