Dar, iată, cum a scris-o deja ieri săptămânalul duminical The Observer ministrul sănătății în persoană, Sajid Javid, a fost testat pozitiv, iar acum Johnson se vede obligat să se izoleze după ce s-a întâlnit cu acesta.
Cotidianul conservator The Times îl citează pe fostul lider laburist și fost premier Tony Blair, care avertizează că țara se îndreaptă spre haos. La rândul său, actualul lider laburist, Keir Starmer, l-a criticat sever pe Johnson pentru că el pare a da impresia că este convins că virusul nu se va lipi de el și că lui nu i se aplică regulile sanitare. În timpul acesta, mutantul Delta câștigă teren peste tot, inclusiv în țările în curs de dezvoltare, mai sărace, constată Financial Times.
În Franța, pe de altă parte, după ce Emmanuel Macron a anunțat că restaurantele și barurile ar putea să nu mai fie accesibile decât celor vaccinați, vaccinarea este acum atât de masivă, încât în unele localități funcționează câte un „vaccinodrom”, cum o scrie cu umor Libération.
Moldova are șansa unei curățenii generale; Bulgaria - mai puțin
La Londra, săptămânalul The Economist scrie în numărul său pe săptămâna aceasta despre Moldova și victoria Maiei Sandu și despre cum, după decenii de corupție, o politiciană reformatoare are acum în mână toate pârghiile puterii pentru a schimba totul.
“Exodul moldovenilor a fost rapid chiar și după standardele est-europene. In 1989, Moldova avea o populație de 4,3 milioane; acum are mai puțin de 3 milioane,” informează The Economist.
Între 2013 și 2019, își informează revista cititorii (The Economist e considerat de mulți cea mai influentă publicație din lume), Moldova a fost condusă practic de oligarhul corupt Vlad Plahotniuc. În 2019, însă, continuă The Economist, Maia Sandu a încheiat o înțelegere de circumstanță cu președintele de atunci Igor Dodon și a devenit șefa guvernului, făcându-l pe Plahotniuc să fugă din țară. Dodon, apropiat de Putin (l-a vizitat de peste zece ori în doi ani), a reușit apoi s-o înlăture pe Maia Sandu de la putere. „Netulburată, ea l-a bătut în alegerile prezidențiale de anul trecut. Victoria ei este în acest moment totală.”
The Economist mai estimează că spre deosebire de tot ce s-a întâmplat până acum în Moldova, Maia Sandu a avut de data asta succes și printre rusofoni, cei „care de obicei își iau știrile de la propagandiștii Moscovei”.
Săptămânalul britanic mai citează și un fost parlamentar, Vadim Pistrinciuc, care spune ca Maia Sandu are acum la dispoziție maximum șase luni în care, pentru a nu pierde o șansă istorică, ea trebuie să spargă legăturile strânse dintre judecători, oligarhi și mass media: „Dacă puterea acestora nu e distrusă în șase luni, atunci ei n-au să mai plece niciodată.”
Tot The Economist compară favorabil rezultatul net al alegerilor din Moldova cu cel din alegerile generale care au avut loc simultan în Bulgaria. Acolo s-a rămas practic în aceeași situație complicată și aproape imposibil de rezolvat cu care se încheiaseră și alegerile din aprilie. Moldova, conchide The Economist, are acum o șansa de a trece la o curățenie generală. Bulgaria, însă - mai puțin.
Little Brother is watching you
Tot astăzi, Le Monde împreună cu alte 16 mari ziare (printre care Le Soir în Belgia, The Guardian în Anglia, sau Süddeutsche Zeitung în Germania, iar din SUA Washington Post) publică în comun, în cadrul structurii numite Forbidden Stories, rezultatele unei lungi anchete, împreună cu Amnesty International, privind „Proiectul Pegasus” (the Pegasus Project), o vastă rețea de spionaj cibernetic bazată pe un program informatic secret israelian cu acces la telefoanele a zeci de mii de jurnaliști, avocați și oameni politici în multe țări universale. Jurnaliștii au putut ei înșiși avea acces la datele a circa 50.000 de personalități din presă, justiție și sfera politicului.
„O bază de date amețitoare” scrie Le Monde, printre care se numără un șef de stat și doi premieri europeni, dar și prinți arabi, dizidenți, miliardari și politicieni europeni sau africani. Dar mai ales sute de jurnaliști, avocați, opozanți și militanți pentru drepturile omului.
Întreprinderea israeliană, NSO, aflată în spatele programului vindea datele culese (piratate) unor guverne, încă nenumite. NSO funcționează din 2011, un deceniu de ilegalitate totală, constată Le Monde, care conchide că activitățile NSO explică anumite detalii din apropierea recentă între Israel și țări ca Arabia Saudită, Marocul sau Ungaria.
La fel, Süddeutsche Zeitung emite ideea că prin această armă de supraveghere cibernetică a reușit guvernul lui Viktor Orbán să închidă sau să controleze și ce mai rămăsese din presa liberă, dar și The Guardian preia asta în detaliu.
Washington Post scrie că acest sector al spionajului privat nu este reglementat mai nicăieri. Întreprinderea este protejată de ministerul israelian al apărării. Ungaria pare a fi singura țară europeană clientă a firmei israeliene, celelalte fiind cu toatele dictaturi asiatice, cărora li se adaugă India și Mexicul.
La Moscova, cotidianul (încă) independent Kommersant pune de altfel, în această dimineață Ungaria mare în titlu: „Ungaria și 10 alte țări au folosit programele Pegas pentru a-și spiona jurnaliștii”. Kommersant dă lista completă a celorlalte țări în compania cărora se află Ungaria: Azerbaidjan, Kazahstan, India, Israel, Bahrain, Mexic, Maroc, Rwanda, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Compania NSO a răspuns deja în detaliu acuzațiilor, spunând că ancheta este exagerată în concluziile sale. Firma a mai promis ieri, duminică, să investigheze potențialele cazuri de încălcare a drepturilor omului conținute în raport.
“Jurnaliștii care apar în această listă au primit amenințări din partea justiției de acasă, unii au fost arestați sau calomniați, iar alții au trebuit să fugă din țara lor din pricina amenințărilor și a persecuțiilor – ca să descopere apoi că erau supravegheați și în străinătate. În câteva cazuri, câțiva jurnaliști au fost uciși după ce au fost spionați”, notează cotidianul israelian Ha’Aretz. Firma NSO a mai fost deja acuzată că lucrează pentru regimuri represive, amintește Times of Israel.
Pe lista jurnaliștilor cu telefoanele infectate se află și Jamal Khashoggi, asasinat în 2018 în consulatul de la Istanbul al țării sale de către un comando venit special din Arabia Saudită.
Cum (poate) l-a „fabricat” Putin pe Trump
În sfârșit, „kremlinologul” Mark Galeotti analizează revelațiile publicate săptămâna trecută tot în The Guardian (cotidian care participă și la dezvăluirea rețelei de spionaj israeliene), și anume: o serie de documente care dovedesc sprijinul adus de Vladimir Putin lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, în 2016.
Pe scurt, e vorba de unele procese verbale ale întâlnirii lui Putin, pe 22 ianuarie 2016, cu șefii principalelor agenții de spionaj și cu ministrul de externe Serghei Lavrov, întâlnire la care s-a decis sprijinirea prin toate mijloacele a lui Trump, în special prin armate de troli pe rețelele sociale, pentru a diviza și slăbi societatea din SUA.
Raportul “Nr. 32-04” oferă și un tablou psihologic al personalității lui Trump, care e descris ca un “individ impulsiv, instabil mintal și care suferă de un complex de inferioritate”.
The Guardian a descoperit și o fotografie oficială a întâlnirii, la care au mai luat parte, pe lângă ministrul de externe Lavrov, și Dmitri Medvedev, care atunci era prim ministru, dar și Serghei Șoigu, ministrul apărării, care e și șeful GRU, puternicele servicii secrete ale armatei; Mihail Fradkov, șeful serviciilor secrete externe; Aleksandr Bortnikov, șeful FSB; și Nikolai Patrușev, fostul șef al FSB.
Scriind în The Moscow Times, politologul Mark Galeotti (a cărui carte The Vory: Russia’s Super Mafia. Yale University Press, 2018, am prezentat-o atunci când a apărut), nu e foarte impresionat de revelațiile din The Guardian. Fără a nega autenticitatea documentelor privind pregătirea amestecului rusesc, Galeotti le relativizează importanța.
La urma urmei, spune el, în era noastră a post-adevărului (post-truth) poate fi acolo și o simplă manevră publicitară a serviciilor rusești, doritoare să întrețină mitul capacității lor de a perturba o Americă „în pragul exploziei sociale”. Și poate că asemenea incertitudini cu privire la autenticitatea documentelor vor deveni permanente și vor defini epoca post-adevărului.