O nouă scurgere de documente financiare, supranumite Paradise Papers, sugerează că ministrul american al Comerțului, Wilbur Ross, a investit într-o firmă de transport controlată de asociați ai președintelui rus Vladimir Putin. Documentele au fost date publicității de Consorțiul Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), o rețea cu sediul în Statele Unite din care fac parte mai multe ziare din întreaga lume. Presa americană s-a axat pe asemenea elemente, ca investițiile lui Ross, care expun o legătură necunoscută până acum între oameni din administrația Trump și Rusia.
Your browser doesn’t support HTML5
Publicația independentă Novaya Gazeta a identificat „Rușii din dosarul offshore” iar în materialul cu același titlu scriu despre legăturile deputaților Dumei de Stat, Vladimir Bloțchii și Alexei Ezubov cu firme înregistrate în paradisuri fiscale, cum ar fi insulele Bermude. Autorii menționează că legislația rusă interzice deputaților să desfășoare activități de antreprenoriat și să facă parte din conducerea organizațiilor cu profil comercial.
În articolul despre schemele financiare cu companiile din paradisuri fiscale mai apare și numele lui Nicolai Egorov, despre care jurnaliștii scriu că a fost coleg de facultate cu Putin și este momentan unul dintre cei mai influenți avocați ruși. Un alt nume scos în față este cel al lui Alișer Usmanov. Potrivit autorilor, pe când Usmanov era în fruntea unei structuri de investiții a Gazprom, aceasta a finanțat o firmă din Insulele Virgine care a participat la cumpărarea unor acțiuni în rețeaua socială Facebook.
Jurnaliștii de la Ria novosti menționează că în documentele companiilor offshore publicate de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație apare compania petrolieră „Sibur”, Grupul financiar rusesc „VTB” și Gazprom-ul. Autorii materialului pun însă la îndoială autenticitatea documentelor. Ei scriu că și în cazul Panama Papers, consorțiul jurnaliștilor a dat publicității date despre conturile offshore ale unor foști și actuali politicieni, publicarea documentelor fiind finanțată de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și George Soros, iar ținta lor este Rusia și țările din fosta URSS, mai notează jurnaliștii de la Ria Novosti.
Agenția de știri News Ru titrează „Paradise Papers a dezvăluit legătura unui ministru din administrația Trump și ginerele lui Putin”. Autorii scriu că este vorba de ministrul american al comerțului Wilbur Ross, care, în ciuda faptului că a fost numit în serviciul public din administrația lui Donald Trump, a păstrat activele din firma care are legături cu compania rusă „Sibur”, condusă de ginerele lui Putin, Kiril Șamalov și Ghenadi Timcenko, prietenul liderului de la Kremlin, aflat pe lista sancțiunilor impuse de americani rușilor.
Jurnaliștii de la serviciul rusesc al postului de televiziune Euronews scriu că presa americană încearcă să folosească publicarea documentelor în care apar fonduri private offshore a numeroase companii pentru a aduce noi învinuire de legături cu Rusia persoanelor din anturajul lui Donald Trump. Potrivit autorilor, ministrul american al comerțului Wilbur Ross ar fi victima unui nou atac mediatic.
Iar redacția portalului vedomosti.ru se întreabă ce este periculos în noul dosar de documente care dovedesc ascunderea în paradisuri fiscale a sute de miliarde de euro. Autorul materialului, Vladimir Ruvinschii scrie că actualmente, în 2017 aceste arhive offshore nu mai pot fi percepute doar din perspectiva unor rețele de legături pur comerciale, lumea este sortită să le privească prin prisma politicii, crede jurnalistul. Acesta atrage atenția că practic toate operațiunile sunt legale, dar, notează el, practicile descrise în documente sunt departe de cetățenii obișnuiți. În opinia sa, dacă nu ar exista asemenea scurgeri de informație, oamenilor le-ar fi greu să înțeleagă cum se construiește un sistem monetar internațional care are la bază duble standarde.