Paradise Papers au ajuns în paginile ziarelor și pe Internet în urma eforturilor și investigațiilor întreprinse de 381 de jurnaliști reprezentând aproape o sută de parteneri media. Cei care au primit documentele și au spart gheața dezvăluirilor au fost jurnaliștii de la Süddeutsche Zeitung, aceiași care publicau, anul trecut, Panama Papers, alte documente care au zguduit lumea politică și a afacerilor de pretutindeni. Comparativ, pachetul de documente din Paradise Papers este de o mie de ori mai voluminos ca Wikileaks, documente puse în 2006 pe Internet de Julian Assange.
The Guardian spune că ar fi vorba de 13,4 milioane de documente dintre care mai bine de jumătate se leagă de serviciile unei firme de avocatură și de o firmă care furnizează servicii pentru corporații. În zece dintre jurisdicțiile unde sunt prezente, cele două companii operează împreună sub numele de Appleby. Anul trecut, branșa fiduciară a tandemului a fost preluată și funcționează sub numele de Estera. Același pachet de documente confidențiale ajunse în presă mai conține informații și despre alte nouăsprezece corporații din paradisuri fiscale care asigurau protecția și discreția operațiunilor financiare. Toate aceste informații se referă la operațiuni care s-au desfășurat între 1950 și 2016.
Companiile din paradisurile fiscale, spune the Guardian, sunt utilizate pentru a înregistra proprietăți ca yachturi, avioane, proprietăți imobiliare sau active bancare. În actele companiei Appleby sunt înregistrate 25 de mii de companii. Clienții acestei firme preferau paradisurile fiscale din Bermude și insulele Cayman, Virgine și Man, cu toate aflate sub jurisdicție britanică. Documentele dezvăluie, mai spune the Guardian, nenumăratele modalități în care pot fi eludate legile și regulile fiscale. Apar acolo nume mari ca Nike, Apple și Facebook, dar și cel al reginei Regatului Unit sau al cântărețului și activistului social Bono.
Conform Paradise Papers, susține BBC, rezultă că zece milioane de lire (circa 13 milioane de dolari) din banii reginei Elizabeta a II-a ar fi fost investite în offshore. Banii au fost depuși în conturi din insulele Bermude și Cayman de către ducatul de Lancaster, care se ocupă de administrarea unor proprietăți în valoare de circa jumătate de miliard de lire. Operațiunea de direcționare a banilor către companii offshore, spun jurnaliștii britanici, nu ar fi ilegală și nici nu sugerează că regina ar fi dorit să ocolească plata impozitelor, însă ridică o problemă morală centrală: poate regina investi în operațiuni offshore? De asemenea, jurnaliștii comentează negativ și traseul pe care l-au urmat acești bani. Ei au fost investiți în parte în agenția imobiliară BrightHouse, acuzată că-i exploatează pe săraci, și în lanțul de magazine de băuturi alcoolice Threshers, care a falimentat, după ce a ajuns să aibă datorii la fisc de circa 23 de milioane de dolari, circa 6000 de oameni pierzându-și locul de muncă.
BBC susține, de asemenea, că, după cum rezultă din Paradise Papers, Lord Ashcroft, fost vicepreședinte al partidului conservator și important donator la partid, ar fi ocolit taxele și impozitele. El și-ar fi reținut statul de nonrezident în Regatul Unit chiar și când era în Camera Lorzilor, pentru a profita de legislația specială, chiar dacă pe atunci avea reședință permanentă. Obținea astfel scutiri de taxele și impozitele pe care trebuie să le plătească un rezident permanent. De asemenea, conform acelorași documente, lordul ar fi ignorat legile fiscale, luând decizii referitoare la gestionarea proprietăților sale în valoare de sute de milioane de dolari către un trust din Bermude fără a se consulta cu oficialii trustului.
Stephen Bronfman, unul dintre asistenții-cheie ai premierului Canadei, șeful campaniei de colectare de fonduri în campania acestuia, ar fi legat și el, spune BBC, de evaziunile și spălările de bani prin firme offshore, punându-l pe Justin Trudeau într-o poziție jenantă, tocmai într-o perioadă când acesta face promisiuni și presiuni pentru închiderea paradisurilor fiscale. Avocații acestuia citați de BBC, susțin însă că niciuna dintre operațiunile offshore ale lui Bronfman nu au intenționat eludarea legislației fiscale.
Paradise Papers, mai susțin jurnaliștii de la BBC într-o cercetare separată, aruncă o lumină și asupra operațiunilor uzbekului Alisher Usmanov, oligarh apropiat de Kremlin, care se pare că ar fi preluat în subteran Bridgewaters, compania care ar fi trebuit să investigheze operațiunile de spălare de bani rusești. Ar fi fără îndoială un conflict de interese ca oligarhul uzbek să dețină sau să controleze această companie, scriu jurnaliștii britanici. Conform Paradise Papers, o parte din averea lui Usmanov evaluată la circa 15,8 miliarde de dolari, ar fi plasată în Bordeaux Limited, o companie privată de investiții care era administrată de biroul de avocați offshore Appleby, dar în 2011 administrația fondului a fost transferată la Bridgewaters. Într-un email din Paradise Papers se spune că Usmanov ar fi cumpărat o societate fiduciară (Bridgewaters), unul dintre apropiații săi fiind chiar președintele companiei respective. Usmanov, care deține 30% din acțiuni la clubul de fotbal Arsenal, este implicat, conform acestor documente, și într-o manevră care pare să fi încălcat regulile din Premiere League prin finanțarea prin interpuși a aproape 50% din acțiunile clubului Everton. Se pare că el i-ar fi făcut „cadou” cumpărătorului, Farhad Moshiri, acțiuni la Arsenal pe care acesta le-a vândut pentru a face rost de banii pentru achiziția clubului Everton.
Un alt nume răsunător, scrie the Guardian, este al lui Wilbur Ross, secretar al Comerțului în echipa lui Donald Trump, care, conform Paradise Papers și în ciuda sancțiunilor impuse Rusiei, ar face afaceri cu ginerele lui Vladimir Putin în cadrul unei companii maritime, Navigator, cu sediul în Rusia. Ross s-a ocupat de gestionarea dezastrului financiar care demolase firmele lui Donald Trump la începutul anilor 1990. Este, așadar foarte apropiat de președintele Trump care a afirmat în campania electorală și mereu după aceea că așa-zisele legături cu Rusia (ale lui sau ale prietenilor săi) sunt „fake news”. Compania Navigator, mai spun jurnaliștii de la the Guardian, este asociată cu Sibur, o companie rusească de gaze deținută de Kirill Shamalov, soțul Katerinei Tihonova, fiica lui Putin. Mai mult, nici după ce a devenit secretar al Comerțului, Ross nu a renunțat la acțiuni. Firma lui, se spune în articol, a preluat pachetul de acțiuni majoritar la Navigator în 2012, un pachet de acțiuni care, conform Paradise Papers, ar valora acum aproape 180 de milioane de dolari. Tot în acel an, Shamalov a început să preia compania Sibur, aflată până atunci în proprietatea statului. Ironia sorții face ca Ross să fie acum partener de afaceri și asociat cu unii dintre cei care se află pe lista neagră a sancțiunilor americane impuse Rusiei după ce Kremlinul a anexat Crimeea. Astfel că, scrie BBC, Ross este asociat de afaceri cu Ghenadi Timcenko și Leonid Mihelson, acesta din urmă sancționat prin intermediul companiei sale principale și nu ca persoană. James Rockas, secretarul de presă al lui Ross, a transmis un comunicat în care se afirmă că nu există incompatibilități, oficialul american abținându-se să ia decizii în problemele care se referă la flota comercială transoceanică. Paradise Papers par să demonstreze că Ross a dat declarații incomplete sau incorecte în legătură cu preluarea companiei și activitățile transoceanice ale acesteia. Din documentele apărute în presă rezultă că navele sale au făcut operațiuni în Venezuela, cu compania de stat PDVSA într-o perioadă în care guvernul venezuelean reprima cu brutalitate opoziția. După publicarea acestor informații, senatorul democrat Richard Blumenthal a cerut declanșarea unei anchete pentru că, spune el, membrii Biroului de etică guvernamentală care-l audiase pe Ross înainte de preluarea mandatului rămăseseră cu toții cu impresia că acesta nu mai avea nicio implicare în Navigator. Mai mult, susține Blumenthal citat de NBCNews, ei nici nu aveau știință de legăturile companiei Navigator cu Rusia.
Cel mai răsunător și mai de impact nume din Paradise Papers este al lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, legat prin interpuși și interese financiare de Vladimir Putin. Jurnaliștii New York Times au găsit în Paradise Papers dovada că două instituții de stat foarte apropiate de Vladimir Putin ar fi făcut investiții substanțiale în rețelele de socializare Twitter și Facebook printr-un asociat de afaceri al lui Jared Kushner. Investițiile ar fi fost făcute prin intermediul unui magnat rus, Iuri Milner, care are, de asemenea, acțiuni într-o companie deținută de Kushner, ginere al lui Donald Trump și consilier de rang înalt la Casa Albă. Jurnaliștii americani susțin că valoarea investițiilor făcute de miliardarul Milner în Twitter și Facebook prin intermediul unor firme-fantomă ar fi de sute de milioane, venite dinspre VTB, bancă din Rusia controlată de stat și folosită deseori în finanțarea unor acorduri politice strategice. Iar un investitor în afacerea făcută de Milner cu Facebook ar fi de la Gazprom, o altă companie controlată de stat. În timp, spun jurnaliștii de la New York Times, companiile lui Milner ajunseseră să dețină mai mult de opt procente din acțiunile Facebook și cinci procente din Twitter. Aceste site-uri social media au intrat, alături de multe altele, în vizorul anchetatorilor federali care investigau interferența Kremlinului în alegerile de anul trecut. Procurorii federali și ai Congresului, scrie New York Times, investighează cum au transformat rușii legați de Kremlin aceste pagini de socializare în conducte prin care au alimentat opinia publică cu știri inventate, provocând de asemenea controverse cu publicitatea politică. De asemenea, investighează dacă aceste strategii media nu s-au coordonat cu cea urmată de biroul de campanie al lui Donald Trump. Însă relația lui Milner cu mulți alți oligarhi care sunt apropiați aparatului de stat al Rusiei îl face suspect, susțin jurnaliștii de la NYT. În anii 1990, Milner a lucrat într-o bancă întemeiată de Mihail Hodorkovski, s-a asociat cu mai vechea noastră cunoștință (tot din Paradise Papers) Alisher Usmanov, cu care a investit în Mail.ru, companie rusă de Internet listată acum și la Bursa din Londra. Primele investiții americane le-a făcut în 2009, pe când făcea parte dintr-o comisie prezidențială organizată de Dmitri Medvedev care era, pe-atunci, președintele Rusiei. Chiar și avocații folosiți pentru a perfecta investițiile în Facebook erau avocați din Cipru și Marea Britanie care mai întemeiaseră paradisuri fiscale pentru oligarhii apropiați ai lui Vladimir Putin. Contactați de NYT, cei de la Facebook încearcă să minimalizeze implicarea lui Milner (și implicit relația cu Rusia) spunând că acesta era un „investitor pasiv” și că acesta s-a și retras din acționariat cu câțiva ani în urmă.
Jurnaliștii americani de la NYT amintesc și faptul că Iuri Milner a fost extrem de activ în Silicon Valley, unde a întemeiat Breakthrough Prize, o serie de premii pentru creativitate științifică, și a investit în Cadre, compania de tehnologie deținută de ginerele lui Donald Trump, Kushner, și fratele său, Joshua. Alți parteneri și investitori sunt Goldman Sachs, George Soros și Founders Fond al lui Peter Thiel.
Ca și în cazul Wikileaks sau Panama Papers, presa nu a analizat decât o parte infimă din Paradise Papers. Vor urma probabil vremuri interesante. Dar chiar și așa, în stadiu incipient, studiul noilor documente ajunse în presă este suficient pentru a sugera păienjenișul de interese economice sau politice care se află în subsolul paradisurilor fiscale. Oricum, din datele acestui nou morman de documente rezultă că de prea multe ori politica și afacerile se fac în spatele ușilor închise, conform unor coduri care ignoră agenda publică de urgențe și priorități, încălcând dacă nu legile, cel puțin moralitatea de care, altminteri, propaganda oficială face atâta caz.
