Presa în campanie: armă contra minciunii sau complicele ei?

După câteva săptămâni de campanie, monitorizările organizațiilor de media au arătat, previzibil și limpede, cât de puțin pariază presa din Republica Moldova pe ce e obiectiv și corect.

În goana după voturi, partidele și politicienii cultivă constant frica - ba de război, ba de control extern, ba de recapturarea statului -, iar presa, multă angajată politic, a ajuns să fie luată toată drept mincinoasă.

Și dacă pierderea încrederii publicului e o problemă a jurnalismului de mai peste tot, în Republica Moldova neîncrederea nu e dată doar de lipsa de documentare, avântul rețelelor sau substituția informației de percepție.

Ce erori face presa când reflectă o campanie plină de manipulare și falsuri? Și de ce ura și minciuna, semănate astăzi, îți pot aduce o lovitură mâine, chiar dacă ai fi cel mai iubit dintre politicieni?

Încercăm să înțelegem astăzi cu jurnalistul Vitalie Cojocari și comunicatorul Cristian Saulea.

Reporter ProTV București în ultimii ani, Vitalie Cojocari urmărește în continuare pasionat realitățile de la Chișinău și le prezintă unui public care îl găsește în mod special pe rețele.

Presa în campanie: armă contra minciunii sau complicele ei?

* * *

Eu sunt Liliana Barbăroșie și vă invit la un nou episod al podcastului Europei Libere RELectoral, de această dată vorbim despre presă și campanie – complice sau armă contra minciunii.

Europa Liberă: Hai să începem.

Vitalie Cojocari: „Hai...”

Europa Liberă: Vitalie, te-am ales pe tine pentru această discuție, pentru că te știu de un reporter bun de televiziune, iar în Republica Moldova foarte multă lume își creează părerile despre viață și lume din TV. Ai lucrat și aici, acum lucrezi într-o țară europeană, deci ai dimensiunea asta a comparației, tu ai vrea acum să fii jurnalist în Republica Moldova?

Vitalie Cojocari: „Dar sunt jurnalist în Republica Moldova... Eu, fiind la București, scriu pe Facebook, de exemplu, pentru comunitatea mea despre ce se întâmplă în Republica Moldova. Oamenii apreciază asta, pentru că sunt de aici și le ofer informații, încercând să le pun la dispoziție toate punctele de vedere, astfel încât ei să-și facă niște păreri.”

Liliana Barbăroșie și Vitalie Cojocari

Europa Liberă: De ce faci asta că, probabil, îți ia ceva timp?

Vitalie Cojocari: „Da, îmi ia timp. Știi cum? Atunci când vii dintr-un loc și ai beneficiat de ceva, trebuie să mai și întorci. E cumva o chemare. Poate sunt cuvinte mari, dar, până la urmă, noi trebuie să ne respectăm zona din care venim și să și întoarcem ceva. E o întoarcere la rădăcini, la ceea ce am primit de la acest pământ și atunci trebuie să informez și să iluminez pe alții, dar, aplicând, cum spuneam, regulile și manualul de jurnalism.

Pe de altă parte, există foarte puține surse de informare la București despre ce se întâmplă în Republica Moldova. O să fii surprinsă, foarte puține. Oamenii efectiv nu știu, chiar nu știu. Și ce încerc eu să fac, este să le explic la bază, îmi asum cumva această misiune. Lumea știe că o să afle de la mine informații și că nu am o agendă ascunsă pentru ei și vin, și mă caută, citesc ce le scriu și, probabil, pe unii dintre ei chiar îi ajut să înțeleagă mai bine această zonă, dar o fac doar dintr-un interes mai mult filozofic, de suflet, că îmi pasă ce se întâmplă aici.”

Europa Liberă: Te ajută presa de aici să înțelegi cam ce se întâmplă în plan politic într-o campanie electorală ca acea care este acum?

Vitalie Cojocari: „Desigur! Cum să nu mă ajute? Mă ajută presa din Chișinău, inclusiv voi mă ajutați foarte mult, pentru că vă citesc, vă urmăresc, îi citesc și pe cei în care am încredere. Și aici vreau să punctez în mod special, pentru că trăim într-o lume unde informația este peste tot, ajunge la noi din toate părțile, suntem pur și simplu inundați, am ajuns în situația în care să nu mai înțelegem ce se întâmplă, pentru că-i prea multă informație, nu din lipsă de informație, și tocmai de aceea jurnalismul și jurnalistul nu mai vinde neapărat informație, vinde și încredere. În momentul în care cineva este de încredere, tu alegi să-l asculți și-i delegi această responsabilitate de a culege informația și a ți-o da astfel încât să o înțelegi, pentru că nu ai timp să parcurgi tonele de documente. Prin urmare, este important, pentru mine, să aleg sursele de informare și, respectiv, anumite instituții de presă din care să aflu informații cât se poate de veridice și să nu simt eu că sunt manipulat. La fel ca și mine - eu sunt un consumator de presă înainte de a fi jurnalist - sunt și foarte mulți cetățeni moldoveni plecați în afară. Pentru ei iarăși este extrem de important să înțeleagă ce se întâmplă aici, ei nu au altă sursă de informare. Tu ziceai de televiziune, da, televiziunile sunt importante, dar uite că am ajuns în situația în care fiecare televiziune are câte un site și informațiile de pe televiziune se propagă și în mod online la cetățenii noștri din afară. Respectiv, extinderea asta a televiziunilor le face să fie importante și online, nu doar în emisie terestră sau prin cablu în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Totuși, omul care se uită numai la televiziune nimerește într-o capcană?

Vitalie Cojocari: „Da. Teoretic, jurnalismul este despre informare și despre faptul că tu trebuie să-ți respecți telespectatorul, omul care se uită la tine și trebuie să-i dai o informație cât se poate de corectă și dezinteresată. Pun accent pe dezinteresată, pentru că există foarte multe surse de informare cu prea puțină imparțialitate și cu mult interes ocult, obscur, care ajunge la un anumit public, acel public fiind lipsit de o cultură a informației și nereușind să iasă din acea bulă, celebra bulă de pe Facebook, care există și în viața reală, rămâne captiv, rămâne captiv acolo, i se dau anumite mesaje mai mult decât informații. Prin urmare, foarte greu pentru ei să discearnă ce e bine și ce e rău și sunt captivi, rămân acolo, în capcana respectivă, iar singura noastră soluție este să ne informăm și să ne educăm, să ne educăm oamenii care se uită la televizor, care citesc un site, care stau pe Facebook – de ce nu? – să înțeleagă mai bine aceste lucruri și o persoană educată va fi foarte greu de manipulat, va reuși să distingă și să discearnă o informație sau o știre care dorește să-l informeze de una care dorește să-l manipuleze.”

Europa Liberă: În Republica Moldova încă foarte multă lume, inclusiv mama mea, își creează impresia despre ce se întâmplă în jurul ei în funcție de televiziuni. De ce unele televiziuni în Republica Moldova sunt o nenorocire?

Vitalie Cojocari: „Pentru că, probabil, există niște interese, mai mult politice și economice acolo. E clar. Hai să o pornim altfel, de la ce înseamnă jurnalism și cum ar putea el să se finanțeze. Un jurnalist clasic lucrează într-o redacție, redacția respectivă are grosso modo două departamente: unul editorial și unul comercial-economic. Editorialul nu se amestecă în comercial și invers la fel, pentru că o redacție livrează o informație și această informație este necesară publicului. Vine un comerciant, își plasează publicitate, redacția câștigă bani pentru a livra ulterior alte informații. Undeva acest cerc se rupe și se rupe tocmai pentru că nu există o economie destul de puternică în Republica Moldova, care să susțină aceste redacții din punct de vedere economic și să le asigure o independență editorială. Degeaba îi ceri unei redacții să fie echidistantă și imparțială dacă ea n-o să aibă surse de venit. S-a terminat. În momentul în care o sursă de venit nu există și Republica Moldova nu are o economie care să susțină, atunci sursa de venit probabil o să fie una ilicită, o să fie una din zona politicului. Cine plătește banul, dictează și muzica, e cumva logic și e de înțeles. E de înțeles pentru noi, și tu știi foarte bine lucrul acesta, pentru jurnaliști, dar întrebarea este: e de înțeles și pentru oamenii care se uită la acest produs media? Oamenii respectivi înțeleg că jurnalismul funcționează anume așa în interesul public? Aici este problema și interesele care există cu siguranță cunosc aceste mecanisme, prin urmare încearcă să-și promoveze mesajele lor direct prin aceste instituții media, iar mesajele nu sunt neapărat unele fericite, sunt mai mult manipulatorii, adică în loc să-l informezi pe om, tu vrei să-i spui ceva. Și transmițându-i acest mesaj care te interesează, nu mai ești în slujba lui, jurnalistul nu mai este în slujba audienței, ascultă, este obedient celui care plătește, până la urmă.”

Europa Liberă: Haide să mergem pe câteva studii de caz. Iată, de exemplu, un lider politic, care apare de 2, 3, chiar și 4 ori pe săptămână la anumite posturi TV, în prime time, câte o oră-două, își poate spune platforma, păsul, totul-totul, ce trebuie să înțeleagă cetățeanul când vede acest lider politic perindându-se pe la toate aceste televiziuni?

Vitalie Cojocari: „Trebuie să înțeleagă faptul că, cel mai probabil, el este cel care stă acolo în spate și probabil că există anumite interese sau cineva care îl promovează pe el. Lucrurile sunt destul de simple în cazul de față, dar legislația oricum o să aibă și zone gri și unii sunt în campanie electorală tot timpul, și o să apară în permanență la acele televiziuni și iarăși ne întoarcem la ce reprezintă jurnalismul, ce ar trebui să reprezinte – îi dai doar pe unii sau ești imparțial și prezinți toate ofertele relevante de pe piață, ca oamenii să aleagă? Dacă nu se întâmplă și oamenii nu au la dispoziție un meniu din care să aleagă, ei vor fi captivi acolo și vor ajunge să considere, poate, uneori, că adevărul spus la televizor este anume acela. Dar dacă este un om educat și care știe să-și diversifice sursele de informare, n-o să rămână captiv acolo și o să-și aleagă sursele de informare și din altă parte, astfel încât să-și facă și el o opinie. E OK să-i ascultăm pe politicieni, e OK să le dăm o tribună, dar e important și să fie un moderator, un jurnalist, care să aibă interesul public justificat în fața ochilor și mereu să fie în slujba cetățeanului, nu a politicianului sau a anumitor interese, că uneori nu doar politicienii sunt acolo, sunt interese care susțin anumiți politicieni.”

Europa Liberă: Să concluzionăm un pic. Ce-i de făcut?

Vitalie Cojocari: „E greu să-ți răspund la această întrebare. Într-adevăr, pentru mine este surprinzător să văd că există foarte multe televiziuni în Republica Moldova, pentru că o televiziune înseamnă un cost uriaș și totuși cineva susține acest cost. Întrebarea este dacă economia își permite să susțină, e sustenabilă o asemenea afacere? Nu știu să-ți spun dacă este sau nu sustenabilă, dar se observă un număr mare de televiziuni. Ce este de făcut? Păi de umblat un pic la legislație, cel mai probabil, astfel încât să existe reglementări foarte clare și să existe o piață care să aibă concurență loială în zona televiziunilor, pentru că dacă banii vin din anumite părți gri și o altă televiziune care se chinuie să existe, să supraviețuiască și o să moară, moare și jurnalismul. Prin urmare, dacă sunt eliminate anumite zone gri din cadrul legislativ, o să fie mai simplu, cu siguranță propaganda o să încerce să găsească anumite subterfugii pentru a ieși la suprafață mai ușor, dar cadrul legislativ trebuie regândit dacă el nu se mulează pe realitățile din Republica Moldova. Doi: educarea. Educarea este de bază, oamenii trebuie să știe și să înțeleagă, să-și discearnă informațiile. Dacă cineva este captiv al unei surse de informație, el la un moment dat va crede doar ce i se spune de acolo. O informație, știm foarte bine că manipularea și propaganda asta spun: o informație spusă de nenumărate ori începe să prindă niște contururi ale realității, ceea ce este tragic. Chiar și o persoană foarte bine documentată și informată ar putea să cadă în această capcană, de aceea trebuie combinat cumva acest cadru legislativ, care să fie corect, care să ofere o concurență pentru toate sursele de informare, pentru toate instituțiile, plus o educare a cetățeanului mai temeinică și - de ce nu? - ar trebui poate o breaslă care să-și dea seama că, dacă eu muncesc într-o televiziune și cumva îmi murdăresc numele meu, nu mai are rost să continui aici, există alte locuri de muncă, acum s-a diversificat atât de mult jurnalismul, încât își pot manifesta ideea de jurnalism și de a-și face meseria și în altă parte, nu trebuie ei, acei jurnaliști, să fie captivi acolo. Și de ce zic? Pentru că e și trist să știi că conștient alegi să faci propagandă pentru niște interese obscure, mai ales dacă știi acest lucru, nu există jumătăți de măsură – știi sau nu știi că se întâmplă asta. Dacă nu știi, înseamnă că s-ar putea să ai o problemă: tu să fii captiv, la rândul tău. Așa se vede din afară.”

Europa Liberă: Aș vrea să continuăm pe ce se vede din afară. Cazul Nata Albot de la început de campanie. Cu ce impresie ai rămas, cum a fost el reflectat de presă? A făcut presa tot ce trebuia pentru a explica cetățeanului ce-i cu acest caz?

Vitalie Cojocari: „În mod normal, n-ar trebui să fie un caz complicat. E chiar simplu: au apărut niște informații în public, un jurnalist trebuie să vadă care este sursa informației, trebuie să pună toate întrebările, trebuie să vorbească în parte cu fiecare sursă din acest caz și pentru că este atât de controversat, trebuie să prezinte publicului toate părțile implicate, publicul urmând să decidă cine, să zicem, are dreptate sau cum stau lucrurile. Pentru mine este ciudat că mă întrebi, pentru că, din punctul meu de vedere, atâta timp cât îți faci meseria și pui interesul public în față, lucrurile sunt simple, nu ar trebui să existe o lipsă de imparțialitate, scoțând anumite interese și jucând așa cum dictează, poate, anumite surse. Prin urmare, lucrurile fiind atât de simple, ar trebui cerute punctele de vedere, prezentate, scrisă știrea și am mers mai departe, dar există anumite accente care sunt puse peste tot și, în funcție de interesele anumitor instituții de presă, subiectul a fost tratat foarte diferit, în sens că accentele dacă s-au pus prea mult pe o anumită zonă, a pierdut cealaltă. Prin urmare, publicul nu a fost informat sau din anumite surse nu a fost informat și a primit și el partea lui de..., dacă ești captiv într-o anumită instituție de presă, ai primit informația așa, dar dacă încerci să deslușești singur aceste mistere ale cazului este destul de complicat, pentru că nu ai resursele unui jurnalist. Și stau să mă întreb dacă omul până la urmă a înțeles ce s-a întâmplat acolo, dacă la el a ajuns ce zice Nata Albot, dacă a ajuns ce spune procuratura, dacă a ajuns ce spune legea ș.a.m.d. E puțin important ce spun unii actori politici, dacă nu sunt implicați în acest caz, desigur, e important ce se întâmplă acolo și omul să afle ce s-a întâmplat.”

Europa Liberă: Să mergem mai departe. Cazul implicării AUR în campanie. Dacă ai fi reporter în Republica Moldova, cum ai reflecta despre acest caz?

Vitalie Cojocari: „Așa cum îmi indică regulile meseriei. Este un partid parlamentar în România, oamenii trebuie să afle despre ce reprezintă. Atâta timp cât un jurnalist nu știe prea multe despre un alt partid politic, acum vorbim de acest partid, dar putea să vină cineva din Rusia, putea să vină din Transnistria, din Ucraina. Este puțin important numele, e important ca omul, jurnalistul propriu-zis să meargă la un expert relevant, în care merită să avem încredere și să-l întrebe, să-i dea o schiță, un portret al partidului politic. Repet, nu este relevant despre ce partid este vorba. Pur și simplu, în momentul în care se lansează și a făcut valuri în altă țară și vine și la noi, trebuie să vedem, putea să fie partidul lui Trump, să zicem, putea să fie partidul lui Putin, putea să fie partidul lui Biden, orice partid care vine trebuie tratat imparțial. Cine este, cine sunt, există controverse, nu există controverse, cum a fost votat, de către cine a fost votat, ce spun experții despre acel partid, cine s-a implicat? Lucrurile sunt atât de simple: iei grila, alfabetul, iei manualul de bază al jurnalismului și-l aplici. N-ar trebui să ne întrebăm: vai, cum tratăm acest subiect?

Informezi omul. Publicul se uită la tine tocmai pentru că el vrea să afle și tu, fiind de bună-credință, îți elimini anumite prejudecăți și te apropii de acest subiect cu manualul în față și vezi – ce trebuie să aflu despre această formațiune politică și ce trebuie să livrez publicului? Dacă se aplică manualul, nu mai avem nicio discuție, pentru că, până la urmă, Codul deontologic al jurnalistului este făcut ca un abecedar al jurnalismului și care ar trebui să-l ajute să descifreze anumite subiecte, dar dacă ai buna-credință de a informa publicul, atunci o să-ți fie destul de simplu. În schimb, dacă există anumite interese, lucrurile iarăși s-ar putea să se vadă de la o poștă și tot oamenii ar trebui să fie educați, revenind iarăși la educație, să discearnă care știri vor să-l informeze și care știri vor să-l manipuleze.”

Europa Liberă: Trebuie să spunem că există și presă bună, și o spuneai și tu la început și spuneai de unde îți iei știrile, hai să facem un fel de sugestie pentru cetățean – cum ar trebui sau de unde ar trebui să-și ia informația?

Vitalie Cojocari: „Da, cred că ar trebui mai curând să pun pe tapet niște criterii. O să evit să dau nume. Odată, pentru că aș fi poate subiectiv și doi, pentru că nu e corect față de alții, dar, în primul rând, un cetățean care vrea să-și ia niște informații corecte, apropo, se poate informa mai nou și de pe Facebook. Există anumiți influenceri care pun informații pure și oamenii își iau informațiile de acolo. De exemplu, eu încerc să fac acest lucru, fără să-mi expun părerea pe rețelele de socializare și oamenii apreciază asta, adică nu trebuie neapărat să vii cu prea multe opinii personale. Nu! Dacă îi explici omului ce s-a întâmplat, el o să-ți fie mai recunoscător decât dacă i-ai impus părerea ta.”

Europa Liberă: Și, probabil, aici cuvântul-cheie este încrederea, adică dacă ai încredere în acest om, iar el ți-a demonstrat pe parcurs, de-a lungul timpului că poți să ai încredere în el?

Vox pop: Cetăţeanul nehotărât

Vitalie Cojocari: „Exact! Încrederea este o marfă foarte rară și care se câștigă destul de greu și se pierde foarte ușor, dar criteriul de bază este ca într-un material de presă să fie prezente toate sursele, o informație să fie verificată, chiar dacă o informație poate fi dată pe surse, dar dacă persoana respectivă, cititorul are încredere în instituția de presă o poate consuma ca atare, pentru că, până la urmă, ți-a demonstrat jurnalistul că de-a lungul timpului ți-a livrat informații corecte, sursele oficiale care să fie întrebate de jurnalist, în același timp, la un anumit moment, un jurnalist trebuie să-și demonstreze și buna-credință. Nu ai cum să încadrezi într-o zonă legală, într-o lege ce-i aia buna-credință, dar asta se simte, se și educă. Deci, un public educat va reuși să găsească anumite surse de informare relevante pentru el, și mă refer aici la instituții de presă, astfel încât să își dea seama care este sursa care încearcă să-l manipuleze, să-i vândă un mesaj și care pur și simplu îi dă informații. Prin urmare, trebuie să se educe, trebuie să citească. Nu poți să crezi într-o știre care-ți vorbește despre celebrii sirieni care sunt aduși în Republica Moldova. Cum poți să crezi într-o asemenea știre? Dar au existat oameni care au crezut. Prin urmare, dacă nivelul de educație al unor cetățeni ar fi mai înalt, ei ar putea să selecteze. Acest lucru se întâmplă și datorită vouă, jurnaliștilor, cei care sunteți aici. Îl informezi pe om, îi spui, îi respecți pe undeva ignoranța omului. De ce îi respecți ignoranța? Pentru că oamenii nu au timp neapărat să se informeze așa cum faci tu. Și atunci îi explici cât se poate de clar și cât se poate de pe înțelesul lui. Uneori, jurnalismul suferă și din cauza lipsei de calitate, că dacă un material este scris prost, s-ar putea să nu ajungă la el. Și iarăși, un material scris bine, dar care încearcă să manipuleze, e la fel de prost ca și cel care e scris prost. Deci, dacă oamenii ar învăța să citească și printre rânduri și să înțeleagă mai mult cu ce se mănâncă această meserie, probabil că și-ar alege mult mai ușor sursele de informare.”

* * *

De partea cealaltă, Cristian Saulea elaborează strategii în comunicare, însă cu excepția celei politice, după o vreme în care numai de asta s-a ocupat.

Liliana Barbăroșie și comunicatorul Cristian Saulea

Cristian Saulea: „Sunt specialist în comunicare, lucrez de peste 13 ani în domeniul comunicării și în trecut am făcut și comunicare politică vreo cinci, șase, șapte ani.”

Europa Liberă: Și acum înțeleg că nu mai faci?

Cristian Saulea: „Da, din 2015. Ajunge, am zis. Știi, ca la cei din poliție sau cei din aviație, poți să ieși mai devreme la pensie. Atunci pentru mine a fost momentul când am înțeles că clasa politică merge spre degradare și, iată, astăzi putem să urmărim foarte frumos în ce s-a transformat clasa politică din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Vreau să discutăm despre cum se comunică în actuala campanie. Un prim gând?

Cristian Saulea: „Nu știu, dacă sincer. Eu aveam așteptări să fie o campanie mai intensă, oricum ea nu a luat sfârșit, cred că ultimele două săptămâni o să fie, o săptămână, poate chiar ultima, o să fie cea mai veselă. În rest, da, am văzut tot felul de lansări rușinoase, am văzut tot felul de mesaje rupte din context, parcă e campanie electorală în altă țară, am văzut și multe activități, am văzut că majoritatea partidelor fac door-to-door și vreau să-ți spun că oamenii sunt destul de nevorbiți după atâta timp de pandemie, când au fost, practic, izolați. Acum au posibilitatea să vorbească cu electoratul și, probabil, în anumite momente, să-și schimbe și atitudinea de comunicare, dar și mesajele de campanie, pentru că realitatea din regiuni este cu totul alta, oamenii au anumite așteptări, anumite cerințe față de politicieni.”

Europa Liberă: Deci, această metodă care e arhaică până la urmă, n-ai scoate-o din cărți, pentru că...

Cristian Saulea: „Este cea mai bună metodă, ții mâna pe pulsul problemelor oamenilor, îi vezi la față, discuți cu ei și este un contact în care tu poți să convingi oamenii să te voteze sau, dacă ai o prestanță destul de proastă, să-i convingi să nu te voteze.”

Europa Liberă: De asta nu prea se văd partidele și liderii politici pe la Chișinău?

Cristian Saulea: „Da, merg în teritoriu și acesta este și un exercițiu foarte bun pentru politicieni, pentru că ei au stat prea mult în studiourile televiziunilor și nu le-ar strica o baie rece, să meargă să vadă cum trăiește lumea în regiuni și ce se mai întâmplă.”

Europa Liberă: Pe ce crezi că pun accent, în primul rând, partidele, în afară de această metodă door-to-door? Programele electorale, am impresia că nu mai face nimeni efort ca să scrie niște programe electorale ca lumea, apoi concertele parcă tot sunt o etapă trecută, deși, la un moment dat, anumiți lideri au devenit lideri politici și grație, iată, acestei metode - concerte cu interpreți din Rusia...

Cristian Saulea: „Și ei continuă să facă acest lucru...”

Europa Liberă: Sunt și în actuala campanie? Vreau să înțeleg, pentru că este atât de multă manipulare și minciună, și monitorizările pe care le face Asociația Presei Independente, Centrul de Jurnalism Independent arată acest lucru. Să fi rămas asta metoda cea mai la îndemână a partidelor, adică metoda la care apelează cel mai des concurenții electorali?

Cristian Saulea: „Hai să le luăm pe rând.”

Europa Liberă: Da...

Cristian Saulea: „Tot ceea ce ține de programele electorale, eu nu sunt de acord că ele au devenit irelevante sau au mai puțină importanță pentru partide. Programul electoral este acea ofertă pe care o face partidul publicului sau votanților, pentru că noi știm că în alegeri orice partid împarte electoratul în trei: electoratul celor care le sunt oponenți, propriul electorat și cei care sunt indeciși. De fapt, toată lupta în politică se dă pe două direcții: pentru a păstra electoratul pe care îl ai și, desigur, a câștiga cât mai mulți indeciși, pentru a acumula un scor bun la alegeri. Sunt multe partide care nu au un program electoral, pentru că nu au capacitate intelectuală să producă. Deci, oamenii care sunt, pe care îi au în echipă sunt de o calitate de care sunt, sunt partide care au program electoral și îl folosesc. El are și al doilea rol – de ordonare și de așezare a liniilor de comunicare pe partid, pentru că oamenii care merg în teritoriu trebuie să vorbească același lucru, indiferent dacă ei merg la Hâncești sau dacă merg la Ungheni sau la Edineț, este un instrument de disciplină și acea promisiune, plus atunci dacă o să ajungă cineva din participanții la alegeri la putere va fi mai ușor, pentru că de facto asta este acea ofertă electorală în baza căreia trebuie să muncească, plus programele electorale. Este și un domeniu de analiză pentru presă, în primul rând, pentru că presa ar trebui să pună acele puncte și să vadă ce o să se întâmple peste un an- doi, asta dacă vorbim de presă bună, să facă un fel de monitorizare în baza acelor promisiuni electorale.”

Europa Liberă: Deci, n-ai sugera partidelor să renunțe cumva la?...

Cristian Saulea: „Absolut, doar partidele bune și partidele care nu sunt doar o ștampilă și o semnătură pe foaie fac politică ca la carte, un program electoral este, nu știu, cum poți să nu-ți faci un program electoral? Dacă cumperi o mașină de spălat, ea are o instrucțiune de utilizare și atunci când se strică ceva – ai deschis și te-ai uitat, există și o garanție pentru mașina de spălat. Iată și programul electoral este la fel.”

Europa Liberă: Și explicația ta de ce s-a ajuns aici, încât unele partide nici măcar nu-și elaborează un program?

Cristian Saulea: „Pentru că fiecare partid moștenește sau câștigă un electorat, electoratul este foarte diferit, este electorat de protest care cere sânge, cere certuri, cere agresivitate, dar și acolo evident că lumea cere niște promisiuni, niște realizări, pentru că oamenii, este absolut demonstrat în zecile de campanii și în Republica Moldova, oamenii nu votează pentru trecut, oamenii nu votează pentru prezentul actual, oamenii votează pentru viitor.

De asta, dacă o să vezi când mergi prin oraș diferite billboard-uri de la diferite partide, vei vedea că mesajul, de fapt, este un angajament pentru viitor, chiar dacă prezintă niște realizări de prezent. Este, de exemplu, Partidul „Șor”, care utilizează acele billboard-uri care arată ce s-a întâmplat la Orhei și promisiunea de viitor este că vor lucra pentru oameni, ceea ce se întâmplă și la PAS, de exemplu, care vor să pornească vremurile bune și este și acel slogan pe care-l utilizează pentru a capitaliza sub un singur mesaj. Iată, programul electoral este cartea, să-i spunem așa, sloganul campaniei este acel titlu de carte care-ți redă în mare parte tot, nu știu, sentimentul pe care-l vei avea sau așteptarea pe care o vei avea după ce vei citi acel program de guvernare, asta dacă vorbim de politică ca la carte. Dacă vorbim de lideri heirupiști care pentru ei sunt mai mult prezenți pe online sau fac show-uri în întâlniri electorale, concerte...”

Europa Liberă: Avem, avem și de aceștia...

Cristian Saulea: „Sunt, sunt și din aceștia. Este și acesta un mod de a se plia pe electoratul care are anume așa așteptare.”

Europa Liberă: Acum concertele...

Cristian Saulea: „Dacă vorbim, după pandemie eu cred că o să funcționeze, pentru că oamenii sunt setoși de comunicare, oamenii sunt nevorbiți, au stat în casă, mă rog, unii chiar au și încălcat toate regulile de siguranță a sănătății publice, dar dacă vorbim de cei care au fost responsabili, oricum, da, e o distracție, e o modalitate de a convinge. Ele deseori se și organizează acolo unde știi că există electorat care te votează.”

Europa Liberă: Și am ajuns, cum spuneam, la manipularea = cu minciuna, dar spusă cumva altfel, mai voalat, ca să...

Cristian Saulea: „Bun, asta a fost și va rămâne un instrument în politică destul de eficient, această sperietoare, frică, doar că aici este ură, aici este o problemă foarte mare și mai multe partide s-au „ars” din Republica Moldova, dar și de peste hotare. Atunci când tu crești un electorat bazat pe frică și ură, să presupunem printr-o anumită circumstanță tu ajungi la putere, acum tu rămâi cu acel electorat care așteaptă de la tine frică, ură în continuare, ceea ce mai departe tu trebuie să faci este: sau să construiești, sau să-i dai bătaie mai departe cu mesaje de ură și să arunci săgeți. Atunci când ajungi la guvernare, ești nevoit practic să pui, să sufleci mânicile și să lucrezi, trebuie să livrezi rezultate pentru oameni, cu show-uri nu te ții mult la guvernare. Și atunci, oamenii care deja au crescut pe sentimentul de ură și te-au votat de frica altor partide devin incontrolabili și tot ei pot să te dea, cu aceeași ură și cu aceeași frică pe care ai educat-o tu electoratului tău, să te dea jos. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, dacă alte sentimente sau alte porniri raționale ale omului poți să le influențezi, să le schimbi, frica și ura sunt sentimente incontrolabile. Dacă noi, de exemplu, urâm ceva, câteodată nici noi nu ne putem controla, da? Ce să mai vorbim de o sumedenie de oameni care anume au votat în baza acestor sentimente? De asta este foarte periculos, dar aceste sperietori funcționează, ele nu sunt noi, ele întotdeauna au fost în politica moldovenească. Eu mi-aș dori ca ele să dispară, pentru că atunci când în fundul gol discutăm despre ce limbă vorbim și când o să vină mâna Moscovei sau mâna Washingtonului și mâna Bruxelles-ului arată, nu știu, ca din epoca de piatră.”

Europa Liberă: Ce ți-a părut ție cel mai deșănțat în campania pe care ai urmărit-o până acum?

Cristian Saulea: „Eu cred că toate recordurile, dacă vrei părerea mea, la penibilitate le-a bătut Partidul Politic PACE, cu acea domnișoară care a ieșit din sicriu. Am văzut multe lucruri în politică în experiența mea, lucrând inclusiv în regiuni, dar așa ceva, nu știu, n-am văzut niciodată și nici prin cap nu mi-a trecut că cineva din Moldova ar putea să fie atât de „creativ”. Ceea ce nu înțeleg politicienii, este o vorbă în rusă, pe care foarte des o folosesc unii și, probabil, ai s-o auzi: «чёрный пиар – это тоже пиар» (și PR-ul negru tot PR este), ceea ce este o prostie enormă, pentru că tot ceea ce faci negativ se cumulează ca bonusuri negative și imaginea ta cu siguranță pe un termen mediu și lung va deveni la fel negativă. Deci, oamenii oricum te penalizează, faptul că tu ești cunoscut, recunoscut este una, faptul că tu ești relevant și credibil este cu totul altceva.”

Europa Liberă: Dar care-i mobilul, ce a determinat echipa de campanie a acestui partid să recurgă la așa un gest?

Cristian Saulea: „Nu știu și, dacă sincer, nici nu vreau să mă gândesc care ar fi fost motivul. Asta este, de fapt, tehnica partidelor mici care încearcă să ajungă subiect de știre, subiect de presă pentru a se face recognoscibili, pentru că, dacă tu nu ajungi în presă și nu ajungi la urechile oamenilor, lumea nu o să știe nici de existența ta. Dar e altceva cum te faci tu auzit.”

Europa Liberă: Hai să mai adăugăm câteva cazuri. Dreapta înseamnă război, îți amintești, la un moment dat un lider politic a zis că a vota dreapta înseamnă a vota pentru război, apoi dreapta sau PAS, sau anumiți actori politici vor lichida satele, au promis asta la Uniunea Europeană...

Cristian Saulea: „Și raioanele...”

Europa Liberă: ...și raioanele, și primăriile, da, sub presiunea Occidentului autoritățile vor deschide mai multe secții de votare în străinătate și vor frauda acolo votul, victoria PAS-ului va conduce la controlul complet al Statelor Unite asupra Republicii Moldova și multe-multe altele ca astea.

Cristian Saulea: „Mai este și un mit pe care îl utilizează mai ales acolo unse sunt zone agricole, unde sunt regiuni unde agricultura este, într-adevăr, o sursă de existență pentru oameni, că vor veni străinii și ei vor vinde pământul la străini. Acesta e un mit încă de când lucram eu și, iată, el funcționează, chiar și în regiuni unde alături, de exemplu, peste două hectare de pământ, într-adevăr, sunt pământuri luate în arendă de străini care arată super-super bine.”

Europa Liberă: De ce se apelează la aceste minciuni, se subestimează cumva electoratul?

Cristian Saulea: „Astea sunt în mare parte minciunile care vin de pe stânga, pentru că și de pe dreapta vin cu altceva, dreapta încă nu l-a scos din ecuație pe Vlad Plahotniuc. Ei întotdeauna merg pe mâna aceasta, acest mit că oricine din stânga sau din centru-stânga, sau care cumva sunt chiar extraparlamentari sunt oamenii lui Plahotniuc. Deci, eu cred că și Vlad Plahotniuc este uimit cât de prezent este el în politica moldovenească, fiind absent. Ele funcționează la propriul electorat. Eu cred că ceea ce se întâmplă pe stânga este o fragmentare de electorat. Ce înseamnă asta? Eu nu înțeleg cum se vor distribui voturile oamenilor, pentru că, dacă ne aducem aminte, comuniștii și socialiștii au avut o bătaie enormă după acea desprindere și ea a durat nu un an-doi, dar electoratul și al socialiștilor, și al comuniștilor se urau între ei. Astăzi, ei sunt împreună urmare a deciziei liderilor, nu neapărat a partidului sau a electoratului lor. Nu știu cum o să se combine aceasta, de asta mi se pare super-haotic ceea ce se întâmplă, pentru că dacă vezi și te uiți peste evoluția mesajelor de pe stânga, ei au început cu „să nu dăm țara străinilor”, pe urmă a fost „împreună vom învinge” și pe urmă, acum, este „pentru țară, pentru oameni” sau „pentru oameni, pentru țară”, ceea ce vorbește de un lucru: înseamnă că lucrurile nu stau foarte bine. Și aceste sperietori consolidează, în primul rând, propriul electorat care se teme că va veni Bill Gates și ne va fura pământurile, ne va cipui și nu știu ce ne va face, și ne va controla țara, evident.”

Europa Liberă: Și evident, exact așa, probabil, se gândesc staffurile de campanie ale celorlalți candidați când zic: „Dacă vin aceștia la putere, Plahotniuc se întoarce”?

Cristian Saulea: „Da, da, sună parcă dintr-o poveste.”

Europa Liberă: Și minciunile cel mai lesne ajung la electorat prin intermediul media. Aș vrea iată un...

Cristian Saulea: „Și nu doar, ele se răspândesc în mare parte prin intermediul media, dar există și minciuni care merg prin acele materiale electorale nesemnate, acum văd că ei au prins la curaj, chiar le semnează, își pun siglele și, da, oamenii cumva sunt supuși. Închipuie-ți că noi suntem în pielea aceluiași alegător din raionul Dondușeni, care pur și simplu este inundat de comunicare politică, care zilnic este expus la o sumedenie de minciuni și de tot felul de promisiuni, asta este destul de complicat.”

Europa Liberă: Hai să ne uităm pe media, pentru că totuși e un mijloc instituționalizat de a ajunge minciuna la alegător. Cum ți se pare, își face presa munca în actuala campanie?

Cristian Saulea: „Evident că noi nu putem generaliza, pentru că sunt instituții media care livrează materiale calitative, care fac analize, dar avem și instituții media care sunt super-superficiale, angajate într-o luptă politică atât pe dreapta, cât și pe stânga. Deci, noi ne-am obișnuit cumva să batem în stânga, în stânga, dar dacă ne uităm atent și pe dreapta sunt instituții media care simpatizează anumite partide și conținutul pe care-l produc, respectiv este la fel de tendențios, poate mai finuț, dar...”

Europa Liberă: Ai putea pune semnul egalității?

Cristian Saulea: „Absolut, este o oglindă. Deci, și partidele de dreapta, și partidele de stânga și centru au simpatizanți și în rândul jurnaliștilor, și în rândul instituțiilor media care fac, tacit, dar pe ascuns campanie pentru aceste partide și este o oglindă. Plus, presa este oglinda politicienilor pe care-i avem. Deci, calitatea presei, la fel ca și calitatea politicienilor, în ani a început să meargă în jos și mult, mult, mult în jos.”

Europa Liberă: Ai vreo soluție, Cristian? Te întreb, pentru că despre decredibilizarea presei se vorbește peste tot în lume, mai ales că avem acum o răspândire foarte mare a news-media, rețele de socializare?

Cristian Saulea: „Nu cred că pot să fiu atât de vizionar ca să zic că am o soluție, poți să-ți spun doar o părere. Eu aș fi super OK și m-aș împăca cu gândul dacă unele instituții media care încearcă sub anumite pretexte de nerecunoaștere că ele fac campanie electorală sau simpatizează anumite partide, eu aș fi super-împăcat și mulțumit și n-aș avea nicio așteptare în momentul în care aceste instituții media și-ar declara deschis această simpatie. De ce? Pentru că, dacă aș vrea să știu care sunt mesajele, care sunt viziunile unui partid sau ale unor partide, aș deschide televizorul și m-aș uita la un post TV, dacă aș vrea să văd care sunt opțiunile și viziunile altor partide, aș deschide alt post TV, știind că ei cumva au, nu vorbesc aici de o afiliere de bani, vorbesc de o afiliere de sens, de susținere. Și atunci, eu aș fi, nu știu, împăcat că nimeni nu mă minte sau nu mă socoate de prost și același lucru ar fi și la analiștii politici, pentru că ai văzut, analiștii politici sunt ca un fel de... ghete - le-am avut eu, pe urmă le dau altcuiva sau le moștenește altcineva.”

Europa Liberă: S-a ajuns chiar la o situație jenantă, când în anumite studiouri se aduce un analist dintr-o parte și un analist din altă parte, cumva se echilibrează analiștii.

Cristian Saulea: „Da. De ce? Aceasta joacă de-a noi suntem toți independenți pe hârtie, indiferent de dreapta, stânga, centru, dar de facto susținem pe cineva pe ascuns, dar se vede evident, că oamenii nu sunt proști, arată copilărește mi se pare. Atunci când deschizi și îți exprimi...”

Europa Liberă: Și efectul sau impactul este foarte negativ, pentru că oamenii îi pun pe toți într-o oală și zic că toți îs o apă și un pământ?

Cristian Saulea: „Absolut!”

Europa Liberă: Cristian, eu cred că degrabă nu o să se ajungă la această propunere a ta, deși eu o consider rațională.

Cristian Saulea: „Cu siguranță...”

Europa Liberă: Ce le-ai spune, totuși, cetățenilor de acasă?

Cristian Saulea: „Le-aș spune, în primul rând, că noi nu trebuie să avem așteptări enorme față de politicieni, așteptările enorme nasc dezamăgiri foarte mari, în primul rând, în al doilea rând, nu trebuie să avem încredere în politicieni. Deci, noi îi plătim cu un vot, ei trebuie să ne răsplătească cu munca lor. Votul este un instrument foarte puternic de schimbare, dacă el nu este gestionat corect sau este ignorat, dacă nu te duci la votare, atunci ce așteptări poți să ai, ce poți să ceri de la viață sau de la autoritățile care ajung în funcție? Eu cred că fiecare trebuie să se gândească foarte bine și foarte limpede ce citește, cum citește, oricum în mare parte toate aceste prostioare sau prostologii mari pe care le citesc oamenii pe internet ori pe rețele de socializare sunt doar o confirmare a propriilor păreri și cineva a venit și le-a livrat conținut ca să le întărească această părere, dar în momentul în care tu încerci să contrapui, eu întotdeauna o fac din interes, dacă văd ceva care este puțin trecut de bariera șocantului, încerc să caut informație la acest subiect și în alte părți, nu de mare drag, dar să compar. Și atunci, cam îți dai seama. Deci, comparația întotdeauna este un lucru bun. Noi când ne ducem la piață și cumpărăm roșii, de exemplu, ne ducem la Piața Centrală, noi facem un cerc întâi și ne uităm cât costă acolo, cât costă acolo, nu cumpărăm de la prima tarabă cu ochii închiși. Același lucru e și în politică, nu trebuie să alegem cu ochii închiși, nu trebuie să citim sau să privim televizorul, sau să ascultăm ce spune cineva, trebuie să mai facem un cerc, să vedem ce mai zic și alții și atunci cumva, știi, lucrurile se schimbă, îți devine puțin mai clar.”