Președintele Cehiei susține că Ucraina trebuie sprijinită, inclusiv prin prezență militară

Președintele Cehiei, Petr Pavel, la Chișinău, 20 martie 2025

Președintele Cehiei, Petr Pavel, la Chișinău, 20 martie 2025

Aflat la Chișinău, președintele Cehiei, Petr Pavel, a spus în conferința de presă susținută alături de președinta Maia Sandu, că obiectivul „coaliției de voință” este sprijinirea Ucrainei. Liderul ceh a admis că Ucraina ar putea ajunge să facă și compromisuri teritoriale, însă fără a le recunoaște.

„Trebuie să facem tot posibilul, inclusiv prin intermediul acestei coaliții pentru a sprijini Ucraina prin toate mijloacele, inclusiv printr-o posibilă prezență militară”, a spus președintele ceh Petr Pavel în conferința de presă din 20 martie, răspunzând unei întrebări adresate de Europa Liberă.

Pavel a afirmat că „coaliția de voință”, care a fost creată la propunerea sa și este formată din țări precum Marea Britanie și Franța, este încă la începutul negocierilor privind modul de acțiune, dar a ținut să sublinieze că Ucraina trebuie să fie prezentă la masa de negocieri, acolo unde și „vocea europeană trebuie auzită”.

În discursul său din cadrul conferinței de presă, Petr Pavel a spus că Uniunea Europeană este suficient de puternică pentru „a sta pe picioare” și a ajuta țări precum R. Moldova, cu care are potențialul de a construi „propria securitate”.

El a salutat adoptarea de către UE a planului de creștere economică pentru Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro , despre care a spus că va oferi „o perspectivă pentru viitor”, care va contribui la atragerea investițiilor și sprijinului pentru cetățenii moldoveni.

Fostul șef al comandamentului NATO a numit războiul din Ucraina „un efort din partea Rusiei de a impune din nou o lume, în care cei puternici au dreptate” și a spus că acest lucru nu poate fi acceptat.

Președintele ceh a admis însă că Ucraina ar putea fi nevoită să facă unele compromisuri, inclusiv teritoriale, în urma acestor negocieri.

„E clar că trebuie să fie obținute anumite compromisuri, însă acestea trebuie să se bazeze pe normele și regulile internaționale, reasigurând și reinstituind Ucraina ca țară suverană, cu anumite compromisuri teritoriale, însă fără a accepta că aceste teritorii aparțin Rusiei”, a afirmat Petr Pavel.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te