Majoritatea absolvenților de liceu au susținut azi primul examen de bacalaureat, la limba română. În sesiunea din acest an au fost admiși 18 760 de candidați, dintre care 4 078 sunt restanțieri din anii trecuți. Ministerul educației anunță că metodologia de organizare a bacalaureatului nu a suferit schimbări, astfel examenele se petrec sub supravegherea camerelor video, deja al cincilea an.
Practica supravegherii cu camere video a examenelor de bacalaureat nu mai stârnește emoțiile de altă dată. Și asta pentru că mulți dintre absolvenți s-au obișnuit încă din prima clasă de liceu cu aplicarea măsurilor antifraudă. Laura Guțu îmi spune că cei mai mulți dintre colegii ei judecă în felul următor: fie își testează cunoștințele acumulate în cei trei ani de liceu, fie mizează pe copiat și își asumă riscul de a fi eliminați de la examen:
„La prima lectură mi s-a părut complicat și evident că aveam senzația că nu cunosc nimic și că am uitat tot ce am învățat pe parcursul acestor ani. Ulterior am început să mă concentrez, nu atrăgeam atenție la ce se întâmplă în jur și ideile au început să apară.”
Europa Liberă: Atitudinea tinerilor față de examene s-a schimbat în ultimii ani?
„Eu cred că da. Au devenit mult mai responsabili și conștienți de faptul că nu mai există posibilitatea de a copia. Eu apreciez acest lucru pentru că acum cunoștințele tinerilor sunt apreciate la justa lor valoare și fiecare își merită rezultatul.”
Doi tineri au fost dați afară azi din sala de examinare pentru tentativă de fraudare, anunță ministerul educației. Aceștia nu vor mai fi admiși la următoarele probe din sesiune și vor putea susține bacalaureatul deja peste un an. Mulți dintre elevii cu care am stat de vorbă spun că anume această condiție dură i-a determinat să ia BAC-ul în serios, care este puntea spre studiile universitare pe care le râvnesc:
„Nu a fost greu, nu a fost nimic complicat. În cei 9 ani de zile la gimnaziu și apoi trei la liceu trebuie să înțelegi că nu trebuie să intenționezi să copiii, cred că asta-i cel mai important.”
Europa Liberă: Ajuns la bacalaureat, un tânăr la ce se gândește?
„Deja mă gândesc la studii superioare. Dacă susțin BAC-ul deja pot să trec la următoarea etapă. Dacă nu, înseamnă că acesta este nivelul și până aici a fost, și ar trebui să mă gândesc ce am investit în acești 12 ani.”
„Tinerii se atârnă mult mai serios față de BAC și cred că asta e bine. De exemplu, să mă duc eu la medicină și să am BAC-ul copiat, oricărei persoane i-ar fi frică să vină la mine la o consultație.”
Dovada că bacalaureatul nu mai este o sperietoare sunt mărturiile elevilor, care au apreciat accesibilitatea testului și asemănarea cu cele pe care le-au rezolvat în clasă, dar si lipsa galeriei de părinți. În curtea Centrului de Bacalaureat nu am mai văzut ca altă dată părinți care să stea îngrijorați pe sub ferestre. Totuși, am întâlnit-o pe Dorina Cara, care i-a predat limba română chiar fiului ei. Ea spune că BAC-ul e o evaluare și pentru profesor:
„Aștept să facă față cerințelor, pentru că a depus muncă pe parcursul acestor trei ani de liceu. Contează foarte mult și un profesor bun să-i ghideze pentru a face față testului, adică acești trei ani trebuie să fie niște ani unde munca este 50/50, profesor-elev.”
Absolvenții de azi sunt a cincea promoție care susțin examenele în condiții de supraveghere video, pentru descurajarea copiatului. Nici unul din cei cu care am stat de vorbă nu mai vede această măsură ca pe un moft al autorităților, așa cum se credea în primii ani după aplicare. Profesoara Marina Prodaniuc a fost azi supraveghetor și în opinia ei, tinerii sunt acum mai conștiincioși și au tratat cu seriozitate evaluarea:
„Eu consider că s-au descurcat destul de bine, au folosit timpul până la ultimul minut, a fost concentrare maximă. După cele văzute, itemii au fost complet îndepliniți, copiii foarte bine mobilizați, foarte bine instruiți de la instituția de la care vin și s-au comportat foarte corect, ceea ce e de lăudat.”
Pentru elevii din clasele terminale urmează examenul la limba străină, apoi proba la matematică și istorie, în funcție de profil și apoi examenul la materia aleasă de fiecare individual. Ministerul educației îndeamnă în continuare elevii să mizeze doar pe propriile cunoștințe. De altfel, deocamdată pe internet nu s-a publicat niciun test de bacalaureat, ceea ce la fel probează intrarea în normalitate.