Raportorii APCE: Solicităm autorităților ruse să-l elibereze imediat pe domnul Navalnîi

Cazul Navalnîi în atenția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

„Solicităm autorităților ruse să-l elibereze imediat pe domnul Navalnîi”, a declarat marți în cadrul unui eveniment online organizat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), Jacques Maire (ALDE, Franța), raportor al unui dosar al Adunării care încearcă să facă lumină în presupusa otrăvire a liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi.

Your browser doesn’t support HTML5

APCE: Solicităm eliberarea lui Navalnîi

Atât Maire cât și cei doi coraportori pentru monitorizarea Federației Ruse, Axel Schäfer (Germania, SOC) și Ria Oomen-Ruijten (Olanda, PPE / CD), au deplâns faptul că arestarea lui Navalnîi vine cu doar o zi înainte de așteptata participare a sa la audierea organizată de Comisia pentru afaceri juridice a APCE.

### Vezi și... ### Critici internaționale după reținerea opozantului Alexei Navalnîi, respinse de Moscova

„Regretăm profund decizia autorităților ruse de a-l aresta pe domnul Alexei Navalnîi la întoarcerea în Rusia. Navalnîi este acuzat de încălcarea condițiilor unei pedepse cu suspendare într-un caz în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instanțele rusești au fabricat, de fapt, infracțiunea pentru care a fost condamnat. Această sentință nu ar fi trebuit niciodată aplicată și, prin urmare, domnul Navalnîi nu ar fi trebuit să fie arestat. În schimb, autoritățile ruse refuză să deschidă o anchetă asupra tentativei de crimă prin otrăvire cu Novichok asupra domnului Navalnîi", a adăugat Maire.

Audierea de marți s-a dorit a fi o platformă în cadrul căreia să fie prezentate și discutate dovezile aduse de investigatori în acest caz. Potrivit Bellingcat, o rețea internațională de jurnalism de investigație cu sediul in Olanda, agenți ai statului rus au fost implicați direct în acest act criminal.

Prezent la dezbatere, Christo Grozev, care a contribuit la anchetă, a explicat modul în Bellingcat a obținut și publicat lista de suspecți în acest caz.

Agenții FSB implicați în otrăvirea lui Navalnîi aparțin unui grup mic, foarte izolat

„Investigația noastră a început cu trei ani in urmă, deci cu mult înainte ca dl Navalnîi să se imbolnăvească și să intre in comă, în august anul trecut. Am aflat că este vorba de un număr de ofițeri de rang inalt din unitatea 29155 a Serviciului de Securitate al Federației Ruse. Aceeași grupare a fost implicată în otrăvirea fostului spion rus Sergei Skripal și în cazul Emilian Gebre (un traficant de arme bulgar, care ar fi fost otrăvit de agenția rusă GRU în aprilie 2015). Jurnaliștii noștri au analizat datele de zbor ale suspecților și înregistrările convorbirilor la telefoanele mobile. Agenții FSB implicați în otrăvirea lui Navalnîi aparțin unui grup mic, foarte izolat. Cel mai probabil colegii lor din FSB nu știu știut despre activitatea lor. În cursul investigatiei am observat, de la un moment dat, o intensificare a comunicarii intre angajati ai unui institut din Rusia care face cercetări in privinta unor substante chimice ilegale si FSB. Stiam ca persoanele din FSB in discutie erau specializate in agenti chimici”, a declarat astăzi Christo Grozev, de la Bellingcat.

Richard Balfe, parlamentar britanic, unul dintre cei mai respectați membri ai APCE, a cerut Rusiei să își prezinte poziția fată de aceste acuzații ”specifice si detaliate”. Comisia pentru afaceri juridice a APCE a mai decis marți să trimită o delegație în Rusia pentru vedea la fața locului situația lui Alexei Navalnîi.