Spuneam în articolul precedent că după semnarea, în decembrie 1919, a Tratatului de Pace cu Austria, a Convenției dintre România și cele cinci puteri aliate anexată tratatului, precum și a Tratatul de pace cu Bulgaria, prim-ministrul Alexandru Vaida-Voevod, șeful noului guvern de uniune națională, a desfășurat în Occident o intensă campanie diplomatică, care a pavat drumul spre recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei cu România.
Dincolo de aceste realizări externe, care au întărit argumentele românești în revindecarea Basarabiei și au detensionat relațiile între România și Puterile Aliate, consemnăm importanța a două evenimente majore interne, menite să convingă decisiv comunitatea internațională în privința drepturilor românești asupra Basarabiei: alegerile parlamentare din noiembrie 1919 și ratificarea Unirii Basarabiei de către Parlamentul României. Cu analiza acestor două evenimente deschidem capitolul dedicat eforturilor diplomatice care au condus la semnarea Tratatului din 28 octombrie 1920, tratat ce consfințea internațional alipirea Basarabiei la Regatul României.
Alegerile din noiembrie 1919 au constituit „o veritabilă radiografie a vieții politice românești din primii ani postbelici”, ele reflectând începutul modernizării sociale și politice a Basarabiei după tipare europene. Acestea au fost primele din șirul de zece scrutine parlamentare ale perioadei interbelice, primele alegeri organizate în teritoriul Basarabiei, dar și al României reîntregite, în baza votului universal, egal, direct și secret. Amânarea succesivă a consultării populare a fost determinată de o serie de impedimente de conjunctură externă, cum ar fi campania armatei române în Transilvania și Ungaria, problema recunoașterii Unirii Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei, cît și de ordin intern, legate de pregătirea alegerilor din punct de vedere tehnic (organizarea circumscripțiilor electorale, întocmirea listelor de alegători pe întreg teritoriul țării etc).
Condițiile organizării acestui scrutin au fost dintre cele mai complicate, marcate de instabilitate internă, de profunde dificultăți economice, de efectele reformei agrare, dar și a destabilizării organizate din afara țării, cum ar fi acțiunea subversivă bolșevică și criza maghiară. Dincolo de raționamentele interne ale desfășurării alegerilor, care urmau să constituie o legitimare a noii orânduiri politice, un exercițiu de reîntregire a provinciilor istorice cu Vechiul Regat, acestea urmau să constituie argumentul decisiv al României în privința dreptului internațional și de suveranitate asupra Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei, ultima, mai ales, contestată, pe nedrept, de aliații americani, de emigrația rusă și de bolșevici, tocmai pe motivul absenței unei consultări populare.
Anticipând această situație, reprezentantul delegației americane Frank Polk enunța opinia că alegerile ce urmau să se desfășoare în Basarabia ar însemna exercitarea prealabilă a suveranității României pe teritoriul Basarabiei. Acesta considera necesară o expunere clară a poziției Consiliului Suprem al Conferinței de Pace față de situația creată, pentru a se evita un fapt împlinit din partea României.
Primele alegeri în Adunarea Deputaților s-au desfășurat la 2-4 noiembrie 1919. În Basarabia, din numărul total de 500 879 alegători înscriși au votat 361 588, adică 72.19 %. Basarabia a avut a doua cea mai înaltă prezență la vot după Bucovina (76.7 %) și cu mult înaintea Vechiului Regat (67.3 %). În total din partea Basarabiei au fost aleși în Adunare au fost aleși 90 de deputați, dintre care 78 (87 %) erau de origine română, iar 12 reprezentau minoritățile naționale: 4 bulgari, 3 germani, 2 ucraineni, un rus, un evreu și un grec. În alegerile pentru Senat au fost aleși 37 senatori din partea Basarabiei (mandate validate în ședința Senatului din 24 noiembrie 1919). În total în Parlamentul României au fost aleși 568 de deputați și senatori.
Nicolae Iorga și Ion Inculeț în campanie electorală la Orhei (Sursă: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Marele învingător al alegerilor parlamentare din 1919 a fost Partidul Țărănesc din Basarabia, care a obținut 72 de fotolii (80 %) în Adunarea Deputaților și 35 de senatori (94.6 %), acesta înregistrând al treilea succes pe țară, după Partidul Național Liberal (103 mandate) și Partidul Național Român (99 mandate). Ca reprezentanți ai Basarabiei, în Parlamentul României au mai intrat 8 deputați ai Partidului Independent, 3 deputați din partea Partidului Democrat-Muncitor, 2 deputați de la Partidul Democrat-Independent și 4 deputați de la coaliția Partidului Conservator-Naționalist cu Liga Poporului Basarabean.
Victoria Partidului Țărănesc în Basarabia, care a câștigat detașat în opt din cele nouă județe (cu excepția județului Cahul), nu era deloc întâmplătoare, în rândurile sale regăsindu-se personalitățile basarabene remarcabile ale luptei pentru renaștere națională din anii 1917-1918: Pan Halippa, Ion Inculeț, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Erhan etc. Mai mult decât atât, pe lista țărăniștilor, înaintată în județul Orhei, a figurat marele istoric și om politic Nicolae Iorga, precum și Vasile Stroescu, „părintele” Partidului Național Moldovenesc și unul din principalii inițiatori ai mișcării naționale din Basarabia. Acesta din urmă va fi ales primul președinte de vârstă al Adunării Deputaților, un omagiu adus pentru lupta sa de-o viață pentru cauza românească.
Ion Inculeț (Sursă: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Comentând rezultatele alegerilor din Basarabia în ziarul bucureștean „Dimineață”, Ion Inculeț consemna că „în Basarabia alegerile nu au reprezentat finalul luptelor dintre partide politice, ci au exprimat voința poporului. Rezultatul alegerilor a însemnat răspunsul la întrebarea dacă el voiește să fie cu România sau cu Rusia. În aceste condiții, alegerile ar putea fi considerate un plebiscit”. Într-un discurs rostit la 13 decembrie 1919 în Adunarea Deputaților, Inculeț reitera faptul că „alegerile în teritoriul dintre Prut și Nistru au fost efectuate într-un spirit de libertate și toleranță, ele exprimau în realitate voința majorității românești și a naționalităților minoritare, astfel încât ele îmbrăcau haina unui adevărat plebiscit”.
După desfășurarea primelor alegeri parlamentare în România, Ion Inculeț îl informa pe Ion Pelivan și pe Daniel Ciugureanu (venit între timp la Paris): „Vă trimit trei exemplare din Monitorul Oficial, unde sunt publicate rezultatele alegerilor pentru Cameră. Cred că le veți putea utiliza, prin toate căile, cu maximum folos pentru noi. Ar fi bine ca voi, pe baza rezultatelor, să faceți un raport, în care să arătați că: 1. La alegeri a participat toată lumea, peste 77 % și, ele nu-s altceva decât un plebiscit; 2. arătați că au fost lupte între partide, fiindcă aproape în toate județele au fost mai multe liste, s-a făcut propagandă, etc.; 3. alegerile au fost absolut libere; 4. Unele partide se declarau părtașe ale Rusiei, dorind să folosească nemulțumirea imaginară împotriva României. Dar n-au reușit. Pentru partidul țărănesc care a mers cu lozinca «România Mare» au votat 80 %; 5. La alegeri au participat toate naționalitățile și printre aleși sunt evrei, germani, ucraineni, bulgari, greci, găgăuzi”.
„Alegerile care pot înlocui plebiscitul” au fost recunoscute de mai mulți ziariști, intelectuali și diplomați prezenți la Conferință, unul din ei, Alphonse Muzet, considerând că plebiscitul este termenul adecvat pentru evenimentul care s-a desfășurat în noiembrie 1919 în România: „Un plebiscit care a oferit toate garanțiile de sinceritate a fost organizat în 1919. Alegerile au purtat caracterul unei sărbători triumfale și grație eforturilor neromânilor Basarabia a manifestat dorința sa fermă de a se uni cu regatul român. O comisie internațională a constatat de altfel că alegerile au fost efectuate în Basarabia într-un spirit larg al toleranței și libertăților”.
Asupra caracterului plebiscitar și semnificației absolut unice a alegerilor din 1919 pentru viitorul Basarabiei s-au pronunțat nu doar susținătorii României, dar și cei din tabăra adversă. Astfel, I. Sotov, un intelectual rus cu pondere la nivel european și adversar al Unirii Basarabiei cu România, scria: „Unde ne aflăm în problema consultării poporului Basarabiei, de la care așteptam să se pronunțe în favoarea Rusiei? Dacă am reușit vreodată să fie acceptată această idee de a le cere să aleagă, în favoarea cui va fi decizia? Este timpul să acceptăm situația reală și să spulberăm iluzia în această chestiune. Sentimentul general în Basarabia este împotriva noastră. Puțin câte puțin, Rusia părăsește Basarabia. Acest lucru trebuie spus în mod deschis, fără a ne mai hrăni cu iluzii false”.
Ion I. C. Brătianu zdrobind obstacolele către urna de vot puse de generalul Averescu şi Take Ionescu (Caricatură „Viitorul”) (Sursă: BCU, Iași)
Întru susținerea argumentelor delegației românești condusă de Alexandru Vaida-Voievod în problema Basarabiei, I. Inculeț trimitea la 5 ianuarie 1920 o telegramă lui I. Pelivan, în care menționa: „Alegerile pot înlocui plebiscitul. 77% de participanți la alegeri, libertatea alegerilor, lupta între partide, deputați din partea tuturor naționalităților (evrei, germani, bulgari, găgăuzi etc.) – toate sunt dovezi, că alegerile sunt un plebiscit. Constituanta din 29 decembrie a ratificat Unirea Basarabiei (asupra acestui fapt vom reveni în articolul următor – n.a.) cu mare însuflețire, în unanimitate atât în Cameră cât și la Senat. În Cameră sunt 90 deputați basarabeni, iar în Senat 35. Toți sunt aleși prin vot universal, deci sunt exponenții voinței poporului”.
Caracterul plebiscitar al primelor alegeri în Basarabia a fost argumentat pe larg în presa vremii, dar și într-o serie de lucrări editate în țară și peste hotare, care au susținut poziția oficialităților române și a politicienilor basarabeni în acest sens. Pentru electoratul basarabean în formare, dar și pentru restul populației, participarea la primele alegeri a fost un test al aderenței la noul regim politic, acest fapt configurând politic și oferind legitimitate internațională României reîntregite.