Dosarul penal rusesc intentat lui Plahotniuc, biroul de legătură NATO de la Chișinău, și moartea regelui Mihai

Arcul de triumf de la Chișinău.

Retrospectiva săptămânii politice moldovenești.

Despre dosarul penal pornit de Rusia pe numele lui Vladimir Plahotniuc s-a aflat chiar în prima zi de vizită a liderului Partidului Democrat la Washington. Jurnalistul și comentatorul politic Anatolie Golea nu exclude că ar fi o legătură între intentarea acestui dosar de instanțele ruse și aflarea domnului Plahotniuc în Statele Unite ale Americii:

„Eu văd legătură între vizita domnului Plahotniuc în Statele Unite și intentarea, apariția acestui dosar penal. Nu cred că este întâmplător. Poate că cineva la Moscova s-a străduit ca vizita președintelui PD și conducerii Parlamentului Republicii Moldova la Washington să fie cât mai eficientă, să demonstreze că, într-adevăr, Moldova se află într-un război hibrid și luptă cu Federația Rusă și are nevoie de ajutorul Statelor Unite. Și în acest context a picat la țanc și adoptarea de către Parlament a acestei controversate legi despre interdicția propagandei ruse, modificările respective în Codul Audiovizualului, modificări care se află pe agenda Parlamentului de mai bine de doi ani, dar au fost adoptate în regim de urgență în două lecturi cu încălcarea procedurilor prevăzute de către Regulamentul Parlamentului, exact cu o oră înainte de întrevederea delegației Republicii Moldova cu membrii Consiliului Atlantic. Trebuia ca conducerea Parlamentului de la Chișinău să prezinte această informație că, uite, noi deja luptăm, deși eu nu știu cum va intra în vigoare, cum va fi promulgată; procedura este mai lungă, dar totul, ca de obicei în Republica Moldova, a fost adoptat în regim de urgență. Devine deja o tradiție de a adopta legile și deciziile necesare în ultimul moment într-un mod care este la limita legalității.”

Tudor Iașcenco, redactor-șef al ziarului „Cuvântul” de la Rezina, se oprește și el la cazul Plahotniuc cu un dosar penal în Rusia care, aflat la Washington, se plânge americanilor că Moscova atacă guvernarea de la Chișinău:

„În mod normal, într-o țară cât de cât civilizată care se consideră europeană, o persoană de asemenea rang ca Vladimir Plahotniuc ar fi trebuit imediat să se retragă din toate posturile și, mai ales, dacă se consideră nevinovat, să ofere justiției, organelor respective posibilitatea să cerceteze și să scoată adevărul la suprafață. La noi nu se produce, deși asta-i o tragedie cred că pentru Moldova, pentru imaginea ei în lume care, din păcate, are multe asemenea pete în istorie și ceea ce ne caracterizează și acest eveniment nu ne face față în lume. O personalitate de asemenea rang cu dosare la Moscova, în România, în Olanda e prea serios spus ca să te faci că nu bate vântul.”

Guvernarea spune „da”, președinția spune „nu” inaugurării biroului NATO la Chișinău. Jurnalistul Anatolie Golea crede că ar fi un scenariu, care ajută actorii politici să demareze campania electorală pentru parlamentarele din toamna anului 2018:

„Relația președintelui cu celelalte instituții ale statului, cu care dânsul se consideră în opoziție, vor deveni, într-un fel, mai ostile, pentru că toți ei sunt actori politici și se află deja în plină campanie electorală, deși ea va începe peste ceva timp. Dar această luptă este mai mult de ochii lumii, nu prea este credibilă, pentru că au loc niște jocuri din umbră și actorii acestui joc își îndeplinesc rolurile cu multă sârguință. Și o vor face și în continuare cu și mai mult sârg, pentru că vin alegerile și partidele politice au nevoie să se încingă spiritele. Pe de o parte, să demonstreze că sunt pro-europeni și pro-euroatlantici, pe de altă parte, să demonstreze că sunt pro-ruși și anti-NATO.”

Anatolie Golea și Tudor Iașcenco cred că evenimentul care a ținut și mai ține prima pagină în mass-media este încetarea din viață a regelui Mihai. Ambii jurnaliști cred că angajamentul Casei Regale pentru ajutarea Republicii Moldova pe drumul integrării europene a fost unul de ferm.