După absența de anul trecut cauzată de pandemie, Reuniunea Teatrelor Naționale Românești revine în programul teatral de la Chișinău. Evenimentul începe miercuri seară și marchează un secol de la prima stagiune a Teatrului Național „Mihai Eminescu”. La ediția din acest an, care are loc până pe 26 septembrie, și-au anunțat participarea șase teatre din România, inclusiv mai multe colective locale.
Your browser doesn’t support HTML5
Pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău vor urca în următoarele două săptămâni trupe de teatru din București, Iași, Târgu Mureș, Craiova, Timișoara și Sibiu. Maratonul teatral va începe cu spectacolul ce va aduce în fața publicului personaje mohorâte și surmenate care-și duc traiul într-o societate totalitară. Este vorba de teatralizarea piesei „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” de Matei Vișniec, în viziunea regizorului român Cristian Hadji-Culea. El a îndemnat spectatorii să treacă pragul teatrului și să urmărească piesa despre care a spus doar, că arată cum s-a născut și continuă cultul personalității staliniste.
„Despre spectacolul de mâine seară, pot să spun că l-am făcut cu bucurie, cu bucuria întâlnirii cu o trupă pe care sigur că o cunoșteam, o trupă care a muncit cu plăcere și sper că această plăcere să se transmită și dincolo de scenă, în sală. În fond, primul lucru pe care îl are teatrul este bucuria împărtășită. Este o piesă despre Stalin și într-un fel, perenitatea sa, despre cum e ținut în viață, ca simbol și în ziua de azi de unii oameni.”
La fel ca în edițiile precedente, afișul festivalului anunță și spectacole de Teatru Radiofonic, cu intrare liberă pentru public, unica cerință fiind respectarea restricțiilor sanitare. Potrivit ultimelor măsuri adoptate de decidenții din sănătate, la spectacole și reuniuni publice se poate participa doar prezentând un certificat de vaccinare, un test negativ de Covid sau actul care confirmă prezența anticorpilor, în urma bolii. Prin urmare, și dovada de imunizare va fi bilet de intrare, pe lângă cel clasic cumpărat de la ghișeu sau online.
Organizatorii festivalului spun vor încerca să asigure și condițiile de distanțare fizică în sala de spectacol, așa cum s-a procedat de când li s-a permis să activeze pe timp de pandemie.
Asemenea unei palete de culori, tabloul teatral al reuniunii din acest an este foarte divers, a atras atenția criticul de artă, Larisa Turea. În opinia ei, chișinăuienii au în față o ofertă culturală ademenitoare.
„Este o ocazie rară, o ocazie rară de a vedea niște spectacole premiate nu numai la București, în România, dar și în lume. Sunt două spectacole de Radu Afrim, este un spectacol de Silviu Purcărete, deci, spectatorii noștri au doar de câștigat din această acțiune atât de temerară și atât de complicată, pentru că după un an în care reuniunea nu s-a ținut, echipa de la Teatrul Național reușește să aducă în fața dumneavoastră aceste spectacole mari.”
După o perioadă în care instituțiile culturale au stat mai mult închise, iar actorii au cerut printr-un manifest să li se permită să prezinte spectacole în fața unui public restrâns, reuniunea teatrală este privită ca o încurajare, o încercare de a intra în albia firească a lucrurilor, spune actorul Teatrului Național, Ghenadie Gâlcă.
„Este o tendință spre normalitate și asta ne bucură. Suntem siguri că primele zile ale reuniunii vor fi pline cu spectatori și ulterior la fel. Avem spectacole foarte bune în festival și sunt convins că vom retrăi, din nou, acel sentiment de teatru pe viu, că am avut și perioade în care am transmis live spectacolele. În plus, e o posibilitate pentru toți spectatorii noștri să vadă alte forme de teatru, altă abordare a anumitor texte și un nou suflu teatral.”
### Vezi și... ### Ne-au dat teatru!Gazda reuniunii, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău marchează prin acest eveniment deschiderea stagiunii cu numărul 100, un secol al primei scene teatrale din Basarabia. Ediția din acest an, așa cum a precizat actorul și directorul instituției, Petru Hadârcă, se dedică memoriei actorului Ion Caramitru, care a pus umărul la apariția reuniunii teatrale între cele două maluri ale Prutului.
### Vezi și... ### A încetat din viață actorul român Ion Caramitru