Linkuri accesibilitate

A încetat din viață actorul român Ion Caramitru


Ion Caramitru
Ion Caramitru

Actorul Ion Caramitru a murit duminică la Spitalul Elias din București. Avea 79 de ani.

Ion Caramitru era director al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), de la înfiinţarea sa, din februarie 1990, iar zilele acestea trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR). La începutul lunii august, medicii i-ar fi descoperit o infecție în sânge.

S-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni - mama născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă. Din 1965 a fost actor şi regizor al Teatrului Lucia Sturza Bulandara din Bucureșt, iar în tre 1990-1993 a fost director general aCETUI teatrulu. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Sütő András, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme.

Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat "Cel mai bun actor al anului".

Premii pentru film: Premiul revistei "Cinema" pentru interpretare (1976); Premiul Asociaţiei Cineaştilor (1980); Premiul special al juriului pentru rolul principal din filmul "Luchian" la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti (1984).

În 1995 a fost decorat de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic". În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi.

În zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, Caramitru a fost printre cei care au condus manifestațiile anticeauşiste din Bucureşti. Aflat în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, anunțând alături de poetul dizident Mircea Dinescu pe postul național de televiziune de la București căderea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. În 11 decembrie 1996 a fost desemnat ministru al Culturii în guvernul Victor Ciorbea, fără să aibă vreo înregimentare politică. Ulterior s-a înscris în PNŢCD. A fost ministru al Culturii și în guvernele Radu Vasile şi Mugur Isărescu până la sfârşitul lui 2000.

În 2007, Ion Caramitru a montat spectacolul opera-teatru „Tragedia lui Carmen", după opera lui Bizet, în varianta lui Peter Brook şi Marius Constant, a cărui premieră a avut loc la Sibiu, în curtea interioară a Muzeului de Istorie. A regizat spectacolul „Evgheni Oneghin", de Piotr Ilici Ceaikovski, care a fost pus în scenă în 22 martie 2009 la Opera Naţională Bucureşti, la 14 ani după ce marele actor a regizat această operă în Irlanda.

În anul 2008, Ion Caramitru revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la 44 de ani de la debutul său, care s-a produs chiar aici. Interpretează rolul titular în piesa „Eduard al III-lea" de Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu şi scenografia lui Dragoş Buhagiar. Semnează regia uneia dintre premierele stagiunii 2008-2009 a TNB - „Şapte dintr-o lovitură”, montare după o piesa scrisă de Lia Bugnar, special pentru cei şapte tineri actori recent angajaţi la Teatrul Naţional.

În 28 martie 2011 Ion Caramitru a primit Premiul de excelenţă al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM).

Articol preluat de la Radio Europa Liberă România.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG