„Mărturia lui Comey a schimbat totul; și nu în favoarea lui Trump” - se scria astăzi în Washington Post, unde unul din columniștii rubricii de opinii a ziarului apreciază: „Pînă la Comey, discuția despre procedura de destituire (impeachment) nu era o problemă reală pentru republicani. Chiar dacă ei mai pot insista că nu este nimic de căutat aici, mărturia lui Comey a transformat destituirea într-un subiect serios. Atunci cînd dezbați dacă un fel de comportament este ilegal sau „aproape” de ordinul destituirii, sau dacă este pe atît de rău pe cît o arată fapte de genul celor care au condus la destituirea lui Richard Nixon, partidul în cauză se află într-o profundă încurcătură.
Înainte de Comey, alegerile din 2018 puteau fi un referendum asupra agendei lui Trump. După Comey, ele vor fi cu siguranță un referendum pe tema lui Trump însuși, și în mod special dacă ar trebui destituit; dacă nu cumva, desigur, republicanii se decid să lase din greutate și să scape de el înainte de alegerile întermediare.”
Iar columnistul încheie cu afirmația: „Înainte de Comey, era posibil (deși nu probabil) ca Trump să poată să-și îndrepte nava, pentru a o conduce dincolo de scandalul Rusiei. După Comey, este imposibil de imaginat că „norul”, pe care Trump dorește atît de tare să-l alunge, va dispare înainte de sfîrșitul termenului lui de președinte; care s-ar putea sfîrși mult înainte de ianuarie 2021.”
În New York Times se aprecia astăzi că „demiterea dlui Comey a aprins un foc politic neașteptat pentru președinte, iar dl. Comey a recunoscut că a ajutat la întețirea flăcărilor. El a spus că a încurajat un prieten să dea ziarului New York Times amănunte despre unul dintre memoriile sale, un gest despre care spera să conducă la numirea unui consiliul special. A reușit.
Înainte de darea afară a lui Comey, Dl. Trump era hărțuit de ancheta FBI-ului asuprea legăturilor dintre echipa sa de campanie și Rusia. El, personal, nu a fost niciodată sub anchetă. Acum, însă, este confruntat cu o anchetă pe tema obstrucționării investigațiilor, întrebări din partea oficialităților Congresului și din partea ambelor partide despre măsura în care a încercat în mod necuvenit să pună capăt anchetei FBI-ului asupra lui Michael T. Flynn, fostul său consilier de securitate națională.”
Autorii articolului din New York Times observă că s-a ajuns ca avocatul personal al președintelui, Marc E Kasowitz, să nege obstrucția justiției. Și, apreciază ei, „Implicarea dlui Kasowitz este ea însăși o reflexie a măsurii în care îndepărtarea dlui Comey a multiplicat dificultățile politice și juridice ale președintelui.”
„De ce scriu angajații FBI un memoriu?” este subtitlul unui alt articol din New York Times, care citează un veteran al instituției cu afirmația: „Aceasta este o cultură în FBI - să documentezi tot ceea ce faci”. „De regulă, nu înregistrezi pe bandă fiecare conversație, așa încît capacitatea ta de a-ți aminti detalii, într-un fel care să poată fi considerat perfect de încredere este extrem de critică.” Memorii de felul celor ale lui Comey - se notează în articol - ajută la documentarea amănunțită a unor evenimente încă proaspete în mintea celui ce scrie. În fața unui tribunal, ele pot servi drept mărturie anexă.
„Memoriile dlui Comey - se precizează - nu au fost de felul celor standardizate, pe care agenții FBI le folosesc pentru a rezuma fapte ale unui interviu condus de ei... Ele au fost o cale mai oficială de a documenta nu numai fapte ale unei interacțiuni, dar și impresii personale și analize ce ajută la punerea faptelor într-un context.”
În alte comentarii de presă, ale unor publicații de dreapta, aprecierile despre depoziția lui James Comey, nu diferă substanțial de opiniile marilor cotidiene. David French scrie în National Review că: „Povestea că echipa lui Trump a conlucrat cu Rusia a primit o lovitură, dar plîngerea că Trump a făcut un abuz de putere demițîndu-l pe Comey a fost întărită.”
În Washington Free Beacon se scrie, pe de altă parte, că: „Twitter-ul a ajutat la a-l face pe Donald Trump președinte. S-ar putea, însă, să conducă și la destituirea lui”. Mary Katharine Ham scrie în The Federalist că: „Argumentul despre ignoranța și nerespectul său [al președintelui] față de liniile etice este unul de loc măgulitor și care nu îl scuză. Dar este un caz plauzibil, diferit de istoria ce prevalează în prezent și este sprijinit de versiunea faptelor dată de Comey”. Potrivit ei, Comey ar fi fost cel care a inițiat practica întîlnirilor private...
Lee Smith în Tablet Magazine, afirmă că „mărturia lui Comey semnifică faptul că avem o viziune retro a trăsăturilor arhitecturale ale democrației noastre în scopul de a legitima un univers alternativ de conspirație.” Mediile de informare, comunitatea de informații și partidele politice ar fi atrase de o teorie conspiraționistă de felul celor din Orientul Apropiat.
În sfîrșit, în presa de stînga, Jeet Heer scrie în The New Republic, „Pe durată lungă, poziția că Trump este ignorant nu-l ajută cu adevărat pe președinte.” Titlul articolului spune totul: „Dacă Trump este prea ignorant pentru a fi vinovat, el este și prea ignorant pentru a fi președinte.”