„Cîțu nu există. Cîțu e Iohannis” (Costi Rogozanu/ Libertatea”)

Revista presei de la București, cu Tania Radu

Cazul Natalia Morari e prezentat de Magda Grădinaru de la spotmedia.ro ceva mai în detaliu decât au făcut-o alte publicații. Ea amintește discuțiile din Republica Moldova despre cât de fermă poate fi granița dintre viața profesională și cea personală în cazul unor - să spunem - scriitori. Pe lângă că Natalia Morari nu este scriitor de ficțiune, Magda Grădinaru pune o întrebare retorică din care se poate deduce propria-i convingere: „Ar fi putut Monica Lovinescu, una dintre cele mai intransigente voci jurnalistice contra dictaturii comuniste, să fie amică, în viața personală, cu Pacepa sau măcar cu Adrian Păunescu, fără ca prin asta să delegitimeze critica antitotalitară?” Jurnalista de la spotmedia spune și că legătura cu Veaceslav Platon mărturisită tardiv de Natalia Morari are, din păcate, forța să delegitimeze presa din Republica Moldova, tocmai în momentul în care „societatea moldovenească (...) și-a adjudecat cele mai importante victorii contra oligarhiei, corupției și abia prin asta contra influenței Moscovei”.

Despre influența Rusiei e vorba și în articolul lui Mădălin Necșuțu de pe veridica.ro, care constată că metodele soft power ale Rusiei includ așa-numita „paradiplomație”, folosită de pildă în domeniul fotbalului. Echipa de fotbal din Transnistria e foarte bine finanțată de grupul Sheriff. Alcătuită de fapt numai din jucători importați (unul singur naturalizat), ale căror contracte nu sunt publice, evoluează cu succes în campionatul Republicii Moldova. La Tiraspol, unde există un stadion mare și modern, se vor juca meciuri cu Real Madrid, Inter Milano și Șahtior Donețk, prilej cu care va veni multă presă străină. „Publicul european, și nu numai, scrie Necșuțu, va afla tot felul de povești colorate despre (cum se tot spune) micul «stat» îngrămădit între Moldova și Ucraina”.

Iulian Chifu scrie pe blogurile Adevărul despre implicațiile exercițiului militar Zapad, la care Rusia a cooptat, de această dată, India. Analistul insistă pe brusca strângere a relației dintre Rusia și Belarus, în special pe recentele înțelegeri militare aparent impuse de Moscova, respectiv instalarea de trupe și armament în enclava Kaliningrad.

Pe plan politic intern, comentatorii de presă sunt azi unanimi în criticile aduse președintelui Klaus Iohannis, a cărui curioasă pasivitate ar fi lăsat să se ajungă la iraționala criză politică actuală și la creșterea în sondaje a Partidului Social Democrat. Pentru unii, premierul Florin Cîțu trebuie scos calcul. „Cîțu nu există. Cîțu e Iohannis”, spune Costi Rogozanu, de la Libertatea. Andrei Cornea (revista 22) readuce în pagină (e drept, cu semnul întrebării) formula „premierul Grivco”, care i-a mai fost aruncată în ultima vreme președintelui Iohannis cu referire la mai vechea sa desemnare ca premier cu susținerea lui Dan Voiculescu (politician conservator, condamnat pentru corupție). Andreea Pora (de asemenea de la revista 22) nici nu se îndoiește de existența unei „combinații sulfuroase” între pesediști și liberali, pe care Partidul Social-Democrat o va lăsa la vedere la un moment dat, pentru că „erodarea îi va lovi doar pe liberali”.

Ioana Ene-Dogioiu (spotmedia.ro) nu îl vede pe președinte rău intenționat, ci doar nepriceput și încăpățânat (din câte se înțelege). Dovadă, mixul „letal” de greșeli, între care lipsa unei echipe solide de consilieri, indecizia între modelul președintelui constituționalist și al celui „jucător”. „Dl Iohannis, încheie Ioana Ene, nu este vreun strateg fin, este doar un politician complet netalentat, comod și egoist care nu a înțeles nici până azi ce fel de președinte vrea să fie și, probabil, în oglindă, suspină pentru ghinionul de a fi președinte, nu rege”.