România - Pentru că nu sunt clar definite, culpele medicale rămân nepedepsite

O pacientă de 66 de ani internată la spitalul Floreasca din București a murit după ce în data de 22 decembrie 2019 a fost arsă în timpul unei operații efectuate de echipa de medici coordonată de profesorul Mircea Beuran. Acesta a semnat protocolul operator al intervenției, dar nu s-a aflat în sală în momentul incidentului. Femeia, bolnavă de cancer, a avut arsuri de peste 40% din suprafața corpului.

Un raport al Corpului de Control al Ministerului Sănătății a evidențiat mai multe nereguli în timpul pregătirii câmpului operator, în acest moment fiind în curs și o anchetă penală. Profesorul Beuran a fost demis din funcția de sef al Secției de chirurgie.

În interviul acordat Europei Libere, Vasile Cepoi, președintele Agenției Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) spune că soluția pentru ca astfel de culpe medicale să nu se mai repete este ca ele să fie raportate fără ca medicii să fie amenințați cu diverse sancțiuni administrative și oferă exemple de bune practici din Europa și Statele Unite.

Vasile Cepoi mai afirmă că în 2017 au fost raportate în România în jur de o mie și ceva de evenimente adverse, iar anul trecut au fost raportate aproape 6000, între care decesele ocupă un loc minor, care au fost raportate ca fiind decese datorate unor evenimente adverse însă fără a demonstra că, într-adevăr, a fost o eroare medicală. Elaborarea acelui raport de analiză presupune iarăși o pregătire profesională în domeniu””.

Puteți citi mai multe, pe pagina Radio Europa Liberă România, adică AICI.