În România, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat marți, 23 iunie, că a deschis o anchetă penală împotriva directorului firmei UNIFARM, Adrian Ionel, pentru mai multe fapte de corupție legate de achizionarea de echipament de protecție, la începutul lunii martie, în legătură cu pandemia de coronavirus. UNIFARM este firma de stat responsabilă cu achiziționarea de echipamente și medicamente pentru sistemul medical public.
Concret, Adrian Ionel este acuzat că „ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ” pentru atribuirea unui „ contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale)", se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Adrian Ionel se declară nevinovat și a fost pus sub control judiciar timp de 60 de zile.
La începutul lunii iunie, deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, audiat ca martor de DNA , susținea că măşti şi echipamente de proastă calitate, achiziţionate de UNIFARM şi refuzate de spitalele din România, ar fi fost ulterior donate Republicii Moldova. „Unifarm a fost împrumutată de Trezorerie cu o sumă de bani, adică de statul român, să achiziţioneze echipamente de protecţie şi măşti şi alte echipamente, în context COVID. După aceea, acelaşi stat român, prin Ministerul Sănătăţii, a cumpărat aceeaşi marfă, a doua oară şi livrat-o către Republica Moldova” declara Ungureanu la începutul lunii iunie, citat de Agerpres.
Mai multe: Romania.europaliberă.org
Demiterea directorului de la UNIFARM este unul din argumentele invocate de opoziție în cererea de demitere a Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, care va fi supusă astăzi votului, în Camera Deputaților.