Criza datoriilor și rubla transnistreană

Din sumarul ediţiei: Expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, explică de ce salariile în regiunea transnistreană au ajuns să fie în jumătate față de cele de pe malul drept al Republicii Moldova, dar și cum supraviețuiește regiunea cu un deficit bugetar de 50%. Tensiunile dintre Chişinău și Tiraspol în domeniul circulației mașinilor s-au aplanat, însă noul reprezentant special al OSCE pentru conflictul transnistrean spune că progrese în reglementare în acest an sunt puțin probabile, având în vedere că anul 2020 este unul electoral.

Criza datoriilor și rubla transnistreană

Pentru început, buletinul de știri, cu principalele evenimente ale săptămânii trecute:

Toate cazurile de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană sunt monitorizate de OSCE, inclusiv cazul tânărului Alexandru Rjavitin, arestat recent pentru că a fugit din așa-numita armată a Transnistriei. Anunțul l-a făcut reprezentantul special al președinției austriece a OSCE pentru conflictul transnistrean, Thomas Mayr-Harting. Aflat în prima sa vizită în această calitate în Republica Moldova, Mayr-Harting a spus într-o conferință de presă, pe 22 ianuarie, la Chișinău, că va discuta despre situația lui Rjavitin cu reprezentanții administrației separatiste de la Tiraspol. Tânărul care a fugit din armata transnistreană la Chișinău, în 2015, a fost arestat în decembrie anul trecut, când s-a întors în stânga Nistrului să-și viziteze familia.

Vicepremierul pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, a scris pe Facebook că, în timpul unei discuții „lungi și consistente” cu Mayr-Harting, a făcut apel la sprijin internațional pentru localizarea și eliberarea lui Rjavitin. Asociația pentru drepturile omului Promo-LEX spune, bazându-se pe discuții cu rudele tânărului, că acesta s-ar afla într-un penitenciar din Tiraspol, iar situația sa ar fi agravată de faptul că, după fuga din 2015, a povestit presei, inclusiv postului nostru de radio, Europa Liberă, cu lux de amănunte, despre metodele de tortură și umilințele la care sunt supuși recruții în armata transnistreană. Administrația de la Tiraspol i-a intentat un dosar penal „pentru dezertare” și divulgarea secretelor de stat, Rjavatin riscând o pedeapsă cu 20 de ani de închisoare.

Evadare din Transnistria: „dezertorul”

Pe 21 ianuarie, la o ședință de bilanț a așa-numitului minister al apărării de la Tiraspol, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski declara, citat de serviciul său de presă, că „forțele armate” din regiune nu ar mai fi deja „o sperietoare pentru tineri și pentru mamele care nu vor să-și lase copiii la armată”. „Acum, serviciul militar a căpătat prestigiu”, iar așa numitul fenomen „dedovșcina” –maltratarea tinerilor soldați – practic, a fost exclus, a mai spus Krasnoselski.

La Chișinău, deputații fracțiunii PAS, de opoziție, au lansat și ei un apel către președintele Igor Dodon să facă demersurile necesare în adresa administrației de la Tiraspol pentru ca Alexandru Rjavitin să fie eliberat din detenția ilegală.

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a declarat, vineri, 24 ianuarie, că federalizarea Republicii Moldova nu este posibilă în acest moment. Oficialul european spune că acest subiect nici nu se discută pe platformele de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol, transmite IPN. Șeful Delegației UE susține că există o formă generală aprobată de toate țările Europei de soluționare a conflictului transnistrean, dar aceasta nu presupune federalizarea. Peter Michalko a spus că Uniunea Europeană a arătat de multe ori că este de partea cetățenilor și a Republicii Moldova, ca un stat prieten, vecin, partener, asociat cu UE. „Poziția noastră în procesul de reglementare a conflictului transnistrean întotdeauna a fost principială și a fost bazată pe suveranitate și integritate teritorială. Desigur că Republica Moldova trebuie să fie un stat care va avea toate posibilitățile, care va decide referitor la cooperarea cu partenerii externi, cum se va dezvolta și, în această privință, să fie suveran. Acesta este și sensul poziției noastre”, a afirmat ambasadorul.

Președintele belarus Alexandr Lukașenko a acuzat din nou Rusia că vrea să forțeze „încorporarea” țării sale în Federația Rusă, făcând uz de puterea pe care i-o dă poziția de unic furnizor de energie ieftină. Vorbind vineri, în cursul unei vizite la o fabrică, Lukașenko a promis că nu va ceda: „Am fost onorat să devin primul președinte al Belarusului independent. Nu intenționez să fiu și ultimul”, a spus Lukașenko, care conduce țara din 1994, când s-a creat poziția de președinte.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel, au semnat, vineri, acordul de divorț pentru ca Marea Britanie să părăsească UE. Johnson a salutat semnarea acordului, unul dintre ultimii pași necesari înainte ca Marea Britanie să înceapă procesul formal de părăsire a Uniunii Europene pe 31 ianuarie, numindu-l „un moment fantastic”. Parlamentul urmează să dea votul definitiv asupra acordului de retragere miercuri și se așteaptă ca acesta să treacă de votul parlamentului.

Apărarea președintelui Donald Trump a început sâmbătă prezentarea argumentelor pentru achitare în procesul de destituire a președintelui din funcție. Vineri, în ultima zi a pledoariei acuzației, în procesul de „impeachment” din Senatul american, democrații l-au acuzat pe președintele Donald Trump că ar acționa ca un „dictator” care „nu respectă Congresul, nu-i respectă pe aleșii poporului”, blocând accesul la documente și martori relevanți. Urmează trei zile în care avocații președintelui vor prezenta argumentele în apărarea lui Trump. Procesul în sine de „impeachment” se ține în Senatul dominat de republicanii președintelui Donald Trump care până acum par hotărâți să voteze împotriva înlăturării președintelui.

***

Europa Liberă: Datoria populației din regiunea transnistreană la plățile comunale, adică la întreținere, se ridică la aproximativ 160 de milioane de ruble transnistrene, sau aproximativ 10 milioane de dolari, iar două treimi din această sumă constituie datoria față de întreprinderile monopoliste.

„Aproape 60% din datornici au facturile neachitate de mai bine de trei ani și s-ar putea să fie sume pe care nu le vom mai putea recupera”, a declarat deputatul Anton Onufrienko, în cadrul unor audieri din Sovietul suprem, pretinsul legislativ al autoproclamatei republici transnistrene.

Sovietul suprem și executivul de la Tiraspol

Corespondentul Europei Libere la Tiraspol, Serghei Ursul, transmite că datoriile cele mai mari, practic o treime din total, sunt pentru energia termică. Potrivit șefului întreprinderii Tirasteplenergo, Oleg Iașcenko, suma datoriilor populației se ridică la 55 de milioane de ruble, dintre care 35 de milioane ar urma să fie încasate în mod forțat, prin decizii judecătorești. Dar strategia de a recupera datoriile de la consumatorii casnici prin judecată nu pare să fie prea eficientă – au fost restituite pe această cale doar 20% din restanțe.

Calcularea de penalități, la fel, nu pare să dea rezultatele scontate. „În felul acesta crește doar suma pe care nu o putem încasa”, a declarat și primul adjunct al șefului executivului de la Tiraspol, Serghei Obolonnik.

Nu pot fi recuperate nici datoriile la întreținere ale persoanelor certate cu legea, dar și ale celor care nu au serviciu sau locuință.

Șeful administrației orășenești Tiraspol, Oleg Dovgopol, a cerut cu fermitate aplicarea de măsuri dure în raport cu datornicii. El a propus chiar ca autoritățile să aibă posibilitatea să vândă locuința restanțierului în contul datoriei.

„Pentru a nu-i lipsi pe oameni de locuință, lucru interzis de constituție, spune Oleg Dovgopol, trebuie să elaborăm un proiect de creare a unui fond locativ pentru cei strămutați – cămine unde să-i putem muta pe acești oameni. Acest lucru trebuie făcut doar prin decizia judecății. Iar în cazul oamenilor aflați în dificultate, cum ar fi invalizii, sau persoanele foarte sărace, în bugetul orașului sunt bani pentru a-i ajuta”, a spus șeful administrației orășenești Tiraspol.

Sovietul orășenesc Tiraspol

Dovgopol a mai spus că datornicii ar trebui mutați în cămine care au doar condiții minime – un veceu în capătul coridorului, o bucătărie la 20 de camere și 6-8 metri pătrați ca spațiu locativ. Potrivit lui, aceasta ar fi metoda cea mai eficientă de a responsabiliza rău-platnicii și de a recupera datoriile la întreținere.

Corespondenții noștri din stânga Nistrului au întrebat mai mulți locuitori ai regiunii secesioniste ce părere au despre aceste idei ale autorităților locale și ce soluții ar vedea ei pentru datoriile acumulate de ani de zile.

- Fiecare om trebuie să aibă o șansă de supraviețuire. Adică dacă omul nu are posibilitatea să plătească, acesta nu este un motiv pentru a-l scoate afară din apartament. Dar habar nu am cum se poate lupta cu datornicii. Poate că ar fi mai bine să fie obligați să facă muncă în folosul societății? Ar fi mai logic decât să fie scoși din casele lor.

- Nu știu, ce să spun! Oricât de mici ar fi fost veniturile, autoritățile trebuiau să aibă grijă să nu se ajungă la datorii atât de mari. Iar cum, în măsura posibilităților, trebuie să stingă această datorie…

- Eu aș spune așa: uitați-vă ce salarii și ce pensii sunt acum și ce sume vin pentru serviciile de întreținere. Dacă vor fi bani, vom plăti. Nici nu ai de la cine cere, nici nu ai cu ce plăti. Salariul este de 3000 de ruble, iar pentru mâncare și studii e nevoie de 5000 – de unde că luăm suma lipsă?

- Omul poate să aibă o situație neplăcută în viață, el are familie, copii – unde să plece? Să scoți oamenii afară din casele lor nu este o soluție bună.

- Trebuie sechestrate locuințele unde sunt datorii, să le dea proprietarilor locuințe mai mici. Trebuie cumva de plătit datoriile pentru întreținere. Cât mai pot lucra rețelele termice și întreprinderea de pompare a apei cu atâtea datorii?

- Depinde ce datornici sunt – de la pensionari ce se mai poate lua? Din contra, trebuie să li se acorde mai multe facilități. Însă dacă omul are posibilitatea să plătească și nu o face, trebuie să-i fie impuse sancțiuni.

- Pedeapsa maximă care poate exista este lucrul în folosul comunității, din contul cărora să fie achitate serviciile de întreținere. Dar lipsirea de proprietate este inadmisibilă.

- Noi achităm serviciile în fiecare lună. Poate că sunt unii oameni care nu au de lucru – în Transnistria sunt mulți din aceștia, plus că și salariile sunt foarte mici și oamenii nu au cum să achite, mai ales familiile tinere. Sincer, salariul în Transnistria este foarte mic – salariul minim e de 1500 de ruble – ce poți cumpăra din banii aceștia, din 100 de dolari? Ăștia nu sunt bani!

***

Europa Liberă: Expertul economic al IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, atrage atenția că salariile plătite în regiunea transnistreană, în stânga Nistrului, sunt cu 50% mai mici decât cele de pe restul teritoriului Republicii Moldova. Cele mai dramatice schimbări în remunerarea muncii în Transnistria s-au petrecut în ultimii patru ani. Astfel, în 2015 salariul mediu din Transnistria era cu 40% mai mare decât în partea dreaptă a Nistrului. Iar în 2019 situația s-a inversat: în dreapta Nistrului salariul a ajuns cu 50% mai mare decât în stânga Nistrului, scrie Veaceslav Ioniță. „Cel mai probabil în 2020 banca centrală din Transnistria va fi nevoită să permită deprecierea ușoară a rublei locale cu nu mai puțin cu 10-15%”, notează Veaceslav Ioniță. L-am întrebat pe expert de unde a pornit cercetarea sa și la ce concluzii a mai ajuns.

Veaceslav Ioniță

Veaceslav Ioniță: „La IDIS Viitorul am avut chiar un studiu mai demult, am lucrat împreună cu mai mulți experți, inclusiv din stânga Nistrului. Noi am încercat să vedem ce s-ar întâmpla dacă, bunăoară, într-o bună zi am uni cele două părți ale țării. Și eu un lucru am zis: „Măi, oameni buni, voi nu uitați că la ei e un sistem fiscal, iar la noi e cu totul alt sistem fiscal”. Ei nu au TVA, ei nu au asigurări medicale, deci e cu totul alt sistem.

Iar mai recent am așa un hobby – mă ocup de statistica istorică. Sunt cifre la care am reușit să ajung până în anul 1940, la unele până la 1800. Și, evident, mă interesează întreaga Moldovă. Am ajuns cu salariul până în anul 1940, dar în 1940, 1950, 1960 era toată Republica Moldova. Și de aceea până în 1991, când s-a rupt Moldova, am dat salariul împreună și apoi l-am dat pe fiecare mal aparte.

Am văzut că până în 2011, cu o singură excepție, salariul, practic, era la fel. Care a fost acea singură excepție? A fost anul 1999. Vă aduceți aminte, a fost criza din Federația Rusă în ‘98, atunci noi ne-am lovit foarte tare, noi am pierdut rezerve valutare, la noi leul s-a depreciat brusc. Și în acea criză, de fapt, oamenii noștri au sărăcit și mai tare. În stânga Nistrului, ei cumva au încercat să mențină artificial rubla și au menținut-o vreun an de zile. Și așa s-a întâmplat că noi din ‘99, când noi din cauza deprecierii valutei, din cauza la toate ne-am dus la fundul gropii, ei arătau ca niște voinici – salariul la ei era cam de două ori mai mare decât la noi. Dar n-a durat mult bucuria, pentru că viața își ia ale ei. Asta este ca un elastic pe care îl întinzi și când îi dai drumul, te lovește cel mai tare. Așa s-a întâmplat și la ei, întrucât nu poți amăgi economia.

Acum, ce s-a întâmplat după 2011? După 2011, autoritățile din stânga Nistrului au luat o decizie, în opinia mea riscantă, de a menține artificial cursul rublei lor și au „priponit-o” la 11 ruble pentru un doar. Este așa un indicator, pe care noi, economiștii, îl folosim mai rar și o să încerc să-l explic. Imaginați-vă că într-o bună zi noi vrem toți leii să-i dăm la Banca Națională și să spunem: „Na-vă leii, dați-ne dolari, că nu mai vrem lei”. Și atunci, este așa un indicator – câți lei sunt la câți dolari are Banca Națională de rezervă.

Deci, la noi în principiu, dacă ei cât îi cursul valutar și comparativ cu valuta, îi cam aceeași.

În stânga Nistrului în 2016 (noi atunci am făcut prima dată studiul), rezervele lor valutare, ultima dată când au publicat, ajunseseră aproape la zero și, practic, rubla lor nu era acoperită cu nimic. Deci, ce s-a întâmplat? După 2011, ținând artificial rubla din stânga Nistrului, la ei salariul real a crescut față de al nostru cu aproape 40 la sută și toată această creștere s-a datorat, de fapt, acestui cursul artificial și a crescut pe baza exportatorilor, întrucât exportatorii exportau, dar nu mai primeau banii care trebuia. Ei exportau și în loc să vândă cu 15-16 ruble un dolar, ei îl vindeau cu 11 ruble și aveau pierderi enorme – 25-30 la sută. Și atunci, observăm că în stânga Nistrului au început să scadă exporturile.”

Europa Liberă: Da, atunci a fost o criză foarte puternică, în care a dispărut inclusiv valuta de pe piața liberă și intrase în zona de schimb valutar negru.

Veaceslav Ioniță: „Asta și este logic, atunci când îl impui pe un om să-ți vândă cu 30 la sută mai ieftin decât costă, omul nu vrea. Deci, a ieșit astfel că statul, menținând artificial rubla, cetățenii au primit salarii mai mari, dar pe contul exportatorilor.

Și atunci, exportatorii au început să nu aducă valută înapoi în țară, reduceau valoarea reală a mărfurilor, spuneau că au exportat de 100 de milioane, dar exportau de 200 de milioane… Deci oamenii au început să lupte ca să supraviețuiască.

Atunci, autoritățile din stânga Nistrului în 2016 au fost nevoite să spună că „măi băieți, până aici a mers soldatul”. Și în 2016 pentru prima dată autoritățile din stânga Nistrului au recunoscut că au terminat rezervele valutare, nu aveau rezervele valutare, practic, rubla lor nu se ținea pe nimic.”

Europa Liberă: Care a fost impactul asupra salariilor?

Veaceslav Ioniță: „Când au terminat rezervele valutare, evident rubla lor imediat s-a depreciat, salariul nu a scăzut, dar valoarea lui imediat a scăzut. Salariile lor s-au prăbușit. Dacă rubla s-a depreciat față de leul nostru în total cu 40 și ceva de procente, practic, salariile lor au căzut aproape în jumătate. Și reieșea că ei, având un salariu cu 40 la sută mai mare ca al nostru, ajunseseră să aibă un salariu cu 50 la sută mai mic ca al nostru. Plus încă și agenții economici erau în criză și agenții economici fiind în criză chiar au redus și salariul în ruble. Deci, ei real primeau mai puține ruble și rubla asta nu mai costa nimic.

Astfel în 2016-2017 rubla lor s-a dus în jos și asta a duc la aceea că salariul lor calculat în lei moldovenești și bunăstarea lor s-a redus de două ori față de a celor din dreapta Nistrului. Ei erau cu mult mai sus și acum sunt cu mult mai jos, deci, comparativ cu moldovenii, transnistrenii au devenit de două ori mai săraci. Deci, toată povestea lor și toată bucuria lor din 2012, 2013, 2014 și 2015 s-a transformat într-o scârbă totală.

Și atunci, eu spun: „Măi populiștilor, nu amăgiți oamenii, pentru că, până la urmă, oamenii plătesc și costu-i foarte mare”. Doar tot oamenii plătesc. Acum, toată sărăcia aceasta din stânga Nistrului, acest salariu mic, rubla devalorizată, puterea de cumpărare slabă, de fapt sunt rezultatul a ceea ce a fost atunci.

Și, neavând valută, autoritățile din stânga Nistrului au obligat agenții economici să vândă 25 la sută din valuta pe care ei o aduc. Deci, au înăsprit politica valutară, ceva de genul a ceea ce am avut noi prin 1998.

În 2019, autoritățile din stânga Nistrului au decis iarăși să mențină artificial rubla lor. Au menținut-o artificial și, dacă vă uitați atent în graficul meu, în 2019 salariul lor iarăși a crescut, îi mai mic decât în Moldova, dar comparativ cu anul precedent, salariul lor, puterea de cumpărare a salariului, a crescut. Însă din contul la ce? Din contul menținerii artificiale a rublei.

Și acum ne întoarcem unde am fost, dar deja noi asta am făcut-o în 2011. Asta iarăși nu se termină dulce. Ei atunci măcar aveau rezerve, dar acum nu au nici rezerve, deci trebuie să oblige agenții economici; i-au obligat, dar agenții economici nu vor să respecte. În consecință, sau trebuie să-i închizi, sau trebuie să le dai amnistie. Dacă le dai amnistie, agenții economici iarăși spun că nu mai întorc banii…

Acum, printr-o comparație, eu aș spune așa: șede economia din stânga Nistrului ca un bolnav pe patul de spital și tot ce au ei – într-o mână - un ciocan, iar în alta - un topor și se gândesc: oare cu ce să dau, cu ciocanul sau cu toporul ca să-l ridic pe picioare?

Deci, dacă dai drumul la rublă, sărăcești populația și au revolte sociale, dacă ții rubla, distrugi și ultimele firimituri de economie și bagi agentul economic să întrețină economia, îl bagi pe dânsul la criminal, că el nu vrea să-ți dea banii. Deci, statul acum, practic, prin menținerea artificială a rublei, obligă agenții economici exportatori să finanțeze salariile la oameni, dar agenții nu mai vor, ei spun: „Nu-i treaba noastră să facem lucrul acesta”. Și cam asta este povestea.

De aceea la dânșii situația din 2016 încoace a degradat mult, în 2019 ei au simțit că populația nu mai rezistă, că în 2016-2018, trei ani de zile populația s-a cam supărat și în 2019 a zis că „dacă o mai ținem așa, cred că ne iau în furci”, de aceea au luat și au menținut artificial rubla. Și acum trebuie să vadă, că au liniștit oamenii, dar și-au pus pe capul lor oamenii de afaceri deja. Și acum, cel puțin, trebuie să dea o mică depreciere a rublei, iar asta înseamnă că salariul iarăși se duce în jos.

Deci, ei acum trebuie să hotărască – sau la stânga, sau la dreapta, oriunde te duci îi rău. Cert este că au intrat într-o zonă foarte riscantă. Și, de fapt, asta e o consecință a faptului că sunt falimentari în ceea ce înseamnă gestiunea treburilor din regiune.”

Europa Liberă: Spuneți-mi, vă rog, dar cum funcționează, cum supraviețuiește economia transnistreană atâția ani. și regiunea transnistreană, în general cu un deficit bugetar care trece de 50 al sută în anumiți ani? Cum este tehnic posibilă așa ceva?

Veaceslav Ioniță: „E foarte simplu. IDIS Viitorul a publicat un studiu unde arătăm foarte clar că prin neplata gazului care vine în stânga Nistrului, dinspre Gazprom se acumulează datorii. Dar cetățenii din stânga Nistrului plătesc pentru gaz și banii se opresc la Tiraspol și creează un fond și în bugetul din stânga Nistrului oficial sunt incluși bani care vin de la gaz.

Deci, datoria aceasta care se acumulează pentru gaz, care se apropie de 7 miliarde de dolari, o parte din această datorie oficial intră în bugetul transnistrean și astfel este finanțat deficitul bugetului transnistrean. Acesta este un instrument prin care este finanțat deficitul bugetului din stânga Nistrului.

Ei au o problemă – de câțiva ani de zile ei discută să introducă TVA, nu l-au introdus, deocamdată ei au menținut sistemul de fiscalitate. La noi, în partea dreaptă a Nistrului din toate impozitele care se plătesc, cam 85 la sută le achită cetățenii și cam 15 la sută achită agenții economici. Deci, la noi toată povara fiscală cade pe populație. În stânga Nistrului cea mai mare povară fiscală cade pe agenții economici. Și ei acum vor și ei cumva să înceapă, se discută de câțiva ani de zile să introducă TVA, tot discută, discută, dar nu au curajul s-o facă.

Pe de o parte, ai probleme cu bugetul, pe de altă parte ai probleme cu ceea ce v-am spus eu, cu rezervele bugetare. Acesta nu-i buget, aceștia sunt parametri macroeconomici. Deci tu spui că ai rublă, așa ai poreclit-o, dar ea, de fapt, e o hârtiuță, fiindcă nu-i acoperită cu nimic, e acoperită doar cu aparatul represiv. Deci, rubla transnistreană se menține acum doar datorită faptului că agenții economici sunt obligați să vândă 25 la sută din valuta lor.

Astfel, banca din stânga Nistrului nu publică date, deoarece ei au rezerve valutare negative, adică nu că nu au nimic rezerve, dar încă au și datorii. Și nu știu cât de mari sunt datoriile, dar dacă nu le publică, înseamnă că sunt rușinoase.

Deci, rubla lor se menține pe aparatul represiv. Bunăoară, Banca noastră Națională, orice am spune noi, dar ea are peste trei miliarde de dolari și noi ne supărăm pe ea pentru că nu intervine la timp. Dar la noi nu se pune problema înăspririi politicii valutare, din contra noi o relaxăm. În stânga Nistrului ei au fost nevoiți, pentru că nu au rezerve, să înăsprească politica bugetară.”

Europa Liberă: În contextul bugetului regiunii transnistrene, pe lângă deficitul mare care există în fiecare an și care încearcă să fie camuflat cumva de autorități, discuții mari a trezit decizia autorităților de la Tiraspol de a direcționa o sumă importantă de bani nu către majorarea de pensii și salarii, așa cum ar fi vrut populația, dar spre un așa-numit fond al investițiilor capitale, care reconstruiește străzi, clădiri, iluminat public, belvedere, parcuri ș.a.m.d. Și atunci, în societatea din stânga Nistrului a apărut întrebarea: „La ce ne-ar folosi această belvedere, dacă nu ne ajung bani de pâine?” Deci, prioritățile administrației sunt cumva contestate.

Veaceslav Ioniță: „În partea dreaptă a Nistrului în Republica Moldova totdeauna prioritate s-a pus pe salarii. În 2009, când a venit noul guvern și eram într-o criză totală s-au tăiat până la 90 la sută din investiții doar ca să dea pensiile. Atunci pensiile au fost majorate de guvernul precedent mai mult decât trebuia. În 2015, 2016, 2017 – putem să criticăm foarte mult Guvernul Filip – dar ei au tăiat investițiile în drumuri, au tăiat toate investițiile ca să dea pensii și salarii.

Deci, la noi întotdeauna s-a pus prioritate pe aceasta. Uitați-vă, în 2020 avem alegeri. Guvernul spune că va face investiții, dar asta a spus-o așa, ca să sune frumos, dar primul lucru pe care l-a făcut a fost pachetul social. Deci, cam toți fac așa.

Ar fi o mare greșeală dacă autoritățile din stânga Nistrului..., vreau să cred că ei au luat decizia aceasta, pentru că s-au gândit că politic populația va aprecia mai mult drumurile decât salariile. Vreau să vă spun că viața a demonstrat că nu-i așa. Dacă ei au luat decizia aceasta pur politic, înseamnă că este o greșeală, dacă ei au luat decizia aceasta din interes economic, este o greșeală dublă. Și viața a confirmat: nu scapi de oameni, trebuie să dai pensii la oameni.

Dacă a fost un interes privat, mă tem că atunci este trist pentru ei. Eu sunt adeptul investițiilor – aceasta este dezvoltarea, nu trebuie să mâncăm banii. Dar, din păcate, viața bate filmul. Când oamenii nu au ce mânca, nu te gândești dacă trebuie să schimbi draperiile în cameră sau nu, le lași pentru vremuri mai bune.

Deci, cred că ei au două greșeli. Prima greșeală: au optat pentru investiții în locul socialului și a doua: dacă au optat pentru investiții din cauza unor interese personale, atunci asta e mai grav de două ori. Societatea în prezent îi foarte documentată și repede asta se află.”

***

Europa Liberă: Așa numitul „război al plăcuțelor” de înregistrare a mașinilor, dintre Chișinău și Tiraspol s-a încheiat cu un compromis: Chișinăul a renunțat la ideea de a nu permite autovehiculelor cu plăcuțe transnistrene să treacă granița, Tiraspolul la amenințarea de a nu permite autovehiculelor cu plăcuțe moldovenești să tranziteze regiune transnistreană. A cedat numai Chișinăul, cum comentează o parte a presei locale, au cedat ambele părți, în spiritul politicii „pașilor mici” promovată de OSCE? A încercat să lămurească lucrurile Liliana Barbaroșie:

Alexandru Flenchea

Vicepremierul pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, a adus pentru prima data de la declanşarea tensiunilor clarificări publice, într-o conferinţă comună cu noul reprezentantul special al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting aflat în vizită la Chişinău. Flenchea a repetat de fapt ceea ce scrisese zilele trecute pe pagina sa de Facebook, şi anume că restricţiile la care au recurs din 10 ianuarie autorităţile moldovene şi care fusese urmate de ameninţarea Tiraspolului că va bloca transporturile moldovene au fost doar „un test” şi că testul s-a şi încheiat, pe 20 ianuarie, iar despre rezultate va comunica mai târziu, după analiza datelor ce s-au acumulat.

„Regimul de testare în perioada 10-20 ianuarie a avut scopul să sensibilizăm locuitorii din regiune despre oportunităţile pe care le au pentru a călători liber în afara graniţelor Republicii Moldova”, a spus Flenchea.

Sunt însă câteva zile de când opoziţia şi observatorii familiarizaţi cu problematica transnistreană îl acuză pe preşedintele Igor Dodon că ar fi fost el cel care a cerut suspendarea restricţiilor de circulaţie aplicate transporturilor transnistrene fără numere neutre şi conduse de persoane fără permise eliberate la Chişinău şi că preşedintele ar fi cedat astfel în faţa Tiraspolului, subminând totodată credibilitatea propriei echipe de negociatori.

Acuzaţiile au apărut după ce Tiraspolul ameninţase, vinerea trecută, că va bloca intrarea transporturilor moldovene în regiune, drept răspuns la restricţiile Chişinăului, iar Igor Dodon a părut să intervină în dispută atunci când a anunţat, tot viner după-amiază, că a vorbit de la Moscova, unde se afla în vizită, cu Vadim Krasnoselski la telefon şi că ar fi convenit împreună să găsească soluţii care să nu „afecteze” cetăţenii.

În realitate, însă, spun politicienii din opoziţia parlamentară, Igor Dodon ar fi cedat presiunilor ruseşti. Mihai Popşoi, deputat din formaţiunea PAS a fostei prim-ministre Maia Sandu, declara marţi într-o conferinţă de presă special convocată că miza lui Dodon ar fi în general una „electorală”:

„Se pare că Igor Dodon şi-a amintit că e preşedinte şi a încercat să aplice legea din 2018, doar că în foarte scurt timp a curmat implementarea acestei interdicţii. Pe el îl interesează doar cum să creeze premise să poată influenţa factori de decizie din Transnistria ca aceştia să-i asigure la toamnă voturile necesare.”

Clarificările aduse de vicepremierul Flenchea, care îndeplineşte la ora actuală rolul şi de negociator-şef din partea Chişinăului, ar trebui să însemne însă că Igor Dodon nu ar avea vreo implicare, fiind chiar lipsită de rost această implicare, dacă oricum restricţiile aveau caracter provizoriu şi „de testare”. Fără a face această precizare, Flenchea a recunoscut totuşi că înţelegerea din 2018 privind plăcuţele neutre de fapt nu funcţionează, sau cel puţin nu prea funcţionează:

„Doar 3% din numărul estimat al autoturismelor din stânga Nistrului au fost reînmatriculate cu asemenea plăcuţe”, a spus el.

Thomas Mayr-Harting

Comentând tema în conferinţa cu care îşi anunţa startul primei vizite la Chişinău şi Tiraspol în calitate de reprezentant OSCE în procesul de negocieri, Thomas Mayr-Harting a sugerat că compromisul atins în 2018 ar fi fost prea important ca să fie subminat în vreun fel.

„A fost un pas important. Ştiu că domnul Fratini se mândrea cu acea decizie. Din ce înţeleg, acum guvernul de la Chişinău vrea să obţină o imagine mai clară asupra implementării ei, dar orice s-ar întreprinde, e nevoie să se ţină cont de un context mai larg, să se aibă în vedere că e o chestiune ce ţine de facilitarea circulaţiei internaţionale.”

Răspunzând unei întrebări a Europei Libere despre perspectivele identificării unei soluţii politice de reintegrare, ambasadorul OSCE s-a arătat sceptic:

„Acest lucru va depinde de situaţia politică din Republica Moldova. E un subiect care necesită consens larg. Situaţia electorală, însă, s-ar putea să nu fie chiar potrivită pentru atingerea acestui consens, prin urmare nici pentru evenimente decisive în reglementarea transnistreană.”

Anul trecut, preşedintele Igor Dodon a spus de mai multe ori, prima data în presa străină, că ar exista un context internațional favorabil avansării rapide în chestiunea transnistreană, însă ulterior, confruntat cu criticile premierului de atunci, Maia Sandu, a renunţat la această retorică, spunând deja că e nevoie de un consens larg, care deocamdată are puţine şanse să fie atins.