Rusia spune că ar fi primit 1100 de străini „sătui de LGBT” în țările lor. Nu dă nume, promite să accepte și alții

Cântăreața bulgară Dara, câștigătoarea Concursului Eurovision 2026, susține un recital la parada anuală Pride din centrul capitalei bulgare Sofia, pe 13 iunie 2026.

În plină lună iunie, când în multe țări democratice au loc paradele numite Pride, Kremlinul și-a reafirmat ambițiile de bastion conservator global publicând cifre greu de verificat despre străini care ar fi primit un fel de azil „anti-LGBT” în F. Rusă.

Peste 1.100 de cetățeni străini au primit vize rusești în 2025 pentru angajamentul lor declarat față de „valorile tradiționale”, au relatat miercuri mass-media de stat din Rusia, pe fondul intensificării de către Moscova a retoricii sale antiliberale în contextul războiului din Ucraina - informează AFP.

Președintele rus Vladimir Putin denunță de ani de zile orice contravine așa-numitelor „valori familiale tradiționale” ca fiind neruse — de la drepturile comunității LGBT până la toaletele mixte — prezentându-le ca un semn al „decadenței morale” a Occidentului.

Această viziune este împărtășită și de alți lideri politici din estul Europei, unii admiratori declarați ai lui Putin, ca socialistul moldovean Igor Dodon, liderii pro-ruși ai Georgiei sau politicienii din garnitura populistă de dreapta aflată la putere în Slovacia.

„Politici neoliberale distructive”

În 2024, amintește AFP, Putin a semnat un decret prin care oferea „sprijin umanitar” și vize străinilor dintr-o listă de țări care „impun politici ideologice neoliberale distructive, contrare valorilor spirituale și morale tradiționale rusești”.

El avea în minte, probabil, țările care permit căsătoriile gay - adică marea majoritate a membrelor UE, SUA, Australia și altele. Putin și alți promotori ai homofobiei consideră că mariajele persoanelor de același sex ar pune în pericol familia tradițională - invocând adesea date false din „studii sociologice” comandate de dreapta extremă din unele țări.

De-a lungul anilor, Putin a devenit în țările democratice un simbol al homofobiei. În imagine: un portret al președintelui rus la un gay Pride din Olanda (arhivă).

Anul trecut, 1.112 persoane au primit vize de intrare prin această inițiativă, a declarat Alexei Klimov, directorul Departamentului Consular al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, pentru agenția de stat RIA Novosti.

Cetățenii germani și francezi s-ar fi aflat în fruntea listei beneficiarilor, cu 168, respectiv 140 de vize.

Cetățenii americani s-au clasat pe locul al treilea, potrivit lui Klimov, cu 105 vize primite.

Pe listă s-au aflat, de asemenea, cetățeni din Italia, din statele baltice (Estonia, Letonia și Lituania), precum și din Australia.

Inițiativa a fost denumită de mass-media occidentală „vizele anti-woke” ale Rusiei.

Misterioșii refugiați anti-LGBT

Oficialul rus nu a precizat câți dintre cei care au depus cereri locuiesc încă în Rusia. Rusia informează periodic despre acest pretins „exod” anti-LGBT, dar dă foarte rar nume de persoane concrete și nu le publică poveștile, chiar dacă ele ar trebui să se simtă „în siguranță”, odată ajunse în Rusia.

La începutul acestei luni, Putin a lăudat personal programul.

„În numeroase țări, din păcate, se încearcă abolirea valorilor familiale tradiționale”, a declarat el în timp ce înmâna distincții de stat pentru apărarea așa-numitelor valori familiale.

Un activist anti-gay necunoscut din Rusia lovește un activist LGBT în centrul Rusiei pe 25 mai 2013, la începutul campaniei legislative ruse împotriva persoanelor LGBT.

„Și îi vom sprijini pe cei care, confruntați cu o astfel de presiune, vin să locuiască, să lucreze și să-și crească copiii în Rusia. „Bine ați venit”, a spus el.

De la lansarea ofensivei împotriva Ucrainei în 2022, care s-a transformat în cel mai sângeros conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, Moscova și-a intensificat campania împotriva a ceea ce descrie drept „ideologiile dăunătoare” promovate de Occident.

În 2013, Rusia a interzis complet ceea ce numește „propaganda LGBT” în rândul minorilor, apoi și în rândul adulților, iar în 2023 a interzis schimbarea legală sau medicală a sexului, o măsură condamnată de grupurile pentru drepturile omului.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te