Explozii și focuri de armă sporadice au putut fi auzite pe 22 mai în regiunea Belgorod. Guvernatorul local, Viaceslav Gladkov, afirmă că luptele s-au extins în Rusia în districtul Graivoron, care se învecinează cu Ucraina.
Nu s-au înregistrat deocamdată informații independente în legătură victimele ciocnirilor, dar guvernatorul susține că au fost rănite șase persoane în confruntări. Incursiunea pe teritoriul rus ar putea fi cea mai mare de când Kremlinul a lansat războiul împotriva Ucrainei, în urmă cu 15 luni.
Un grup autointitulat Legiunea Libertatea pentru Rusia, care susține că este format din ruși care cooperează cu forțele ucrainene, și-a asumat responsabilitatea pentru atac. Guvernul ucrainean a negat orice rol în aceste evenimente.
Your browser doesn’t support HTML5
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin a fost informat de incursiune și că se lucrează pentru a-i alunga pe „sabotori”.
A fost reluată alimentarea cu energie electrică a centralei de la Zaporojie
Între timp, Ucraina a anunțat pe 22 mai că a restabilit alimentarea externă cu energie electrică a centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, după o scurtă întrerupere mai devreme, pe cursul zilei.
### Vezi și... ### Bătălia pentru Bahmut continuă, spune Ucraina. Centrala nucleară Zaporojie, „deconectată” de la rețeaRusia a lansat un val de atacuri cu rachete și drone asupra regiunii Dnipropetrovsk în cursul nopții, provocând daune ultimei linii de transmisie de înaltă tensiune care duce la centrala nucleară.
„A fost restabilită linia de transmisie a energiei electrice care alimentează centrala nucleară Zaporojie. Centrala trece la alimentarea cu energie electrică din sistemul energetic ucrainean", a declarat într-un comunicat operatorul național de transport, Ukrenerho.
Este pentru a șaptea oară când centrala nucleară funcționează fără energie externă de la începutul invaziei rusești, anunța în dimineața zilei de 22 mai, operatorul ucrainean al centralei, Enerhoatom, într-o declarație. Enerhoatom a precizat că generatoarele diesel au pornit automat în timpul întreruperii energiei externe. Generatoarele diesel au suficient combustibil pentru a funcționa vreme de 10 zile.
Situația centralei a stârnit îngrijorarea încă de când forțele rusești au preluat controlul asupra acesteia, la scurt timp după ce Kremlinul a lansat invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022.
În timpul atacului pe timp de noapte, forțele ruse au lansat 16 rachete și 20 de drone kamikaze de fabricație iraniană asupra regiunii Dnipropetrovsk, a declarat comandamentul de apărare aeriană al Ucrainei. În urma atacului, mai multe persoane au fost rănite, a adăugat acesta.
Șeful administrației militare regionale din Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, a declarat că 15 drone și patru rachete de croazieră au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană.
Luptele continuă la Bahmut
Armata ucraineană anunța pe 22 mai că luptă în continuare pentru controlul orașului Bahmut, în ciuda pretenției Rusiei că a preluat controlul total al orașului devastat.
Bahmut a fost epicentrul luptelor din estul Ucrainei, cu pierderi masive de ambele părți. Deși experții militari spun că orașul are o valoare strategică redusă, el a căpătat o mare importanță simbolică atât pentru Kiev, cât și pentru Moscova.
Oficialii militari ucraineni susțin că controlează o zonă „nesemnificativă” din Bahmut, dar că sunt pe punctul de a înconjura orașul prin recucerirea teritoriilor din nord și sud.
Între timp, forțele ucrainene au declarat că au continuat să respingă atacurile de-a lungul întregii linii de front Bahmut-Avdiivka-Mariinka din regiunea Donețk.
Statul Major General al Ucrainei a declarat în raportul său zilnic că forțele sale au respins 37 de atacuri rusești în ultimele 24 de ore. Forțele rusești au efectuat 52 de atacuri aeriene și cu rachete asupra unor obiective militare și civile ucrainene deopotrivă, a precizat armata.
Pavlo Kirilenko, șeful administrației militare regionale din Donețk, a declarat că doi civili au fost uciși de bombardamentele rusești în regiune.
De asemenea, în regiunea sudică Herson, bombardamentele rusești asupra zonelor civile au ucis o persoană, a declarat Oleksandr Prokudin, șeful administrației regionale din Herson, la 22 mai.