Războiul din Ucraina are nevoie de „chip de femeie”| Luptă în prima linie, dar nu fac prima pagină

În războiul din Ucraina, femeile luptă pe front, luptă pe „frontul de acasă”, milioane s-au refugiat pentru a-și proteja copii, familiile dar vocea lor se face greu auzită pe „frontul media”.

Femeile din Ucraina: pe front, nu pe prima pagină

Mii de femei s-au înrolat voluntar în armata ucraineană din 2014, după ce Rusia a anexat abuziv peninsula ucraineană Crimeea și a început să sprijine activ milițiile separatiste din estul Ucrainei.

Katerina Primak, vicepreședinta ONG-ului „Mișcarea femeilor veterane” din Ucraina.

Din 2022, multe luptă în prima linie, alături de bărbați, dar armata nu este încă pregătită să le „facă loc”, spune Katerina Primak, vicepreședinta ONG-ului „Mișcarea femeilor veterane” din Ucraina.

„Numai o recrutare pe baze profesioniste ar putea schimba cu adevărat situația”, crede Primak.

În ultimii nouă ani, numărul femeilor care servesc în armată cel puțin s-a dublat, cu nou noul val de femei voluntare care s-au înrolat din februarie 2022, când Rusia a invadat.

Potrivit ministrului adjunct al apărării al Ucrainei, Hanna Maliar, până în vara anului 2022, peste 50 de mii de femei erau în forțele armate într-o calitatea sau alta, cu aproximativ 38 de mii în uniformă. Femeile sunt acum cu unități din prima linie a frontului.

Femeile au servit în forțele armate ucrainene de la proclamarea independenței în 1991, dar până la începerea războiului secesionist din estul țării, în 2014, majoritatea erau în poziții anexe, de susținere a trupelor combatante.

Înrolarea femeilor în armată se bucură între timp și de acceptul societății ucrainene, altfel cunoscută pentru trăsăturile ei patriarhale, remarcă Jennifer Mathers și Anna Kvit într-un articol pentru publicația online „The Conversation”. Procentul de ucraineni care au fost de acord ca femeilor din armată să li se acorde șanse egale cu bărbații a crescut simțitor, de la 53% în 2018 la 80% în 2022.

Cu toate acestea, femeile continuă să fie discriminate sau să se lovească de probleme, pe care pentru moment, „birocrația nu este interesantă să le vadă și să le rezolve”, declară Europei Libere Katerina Primak, vicepreședinta ONG-ului „Mișcarea femeilor veterane” din Ucraina.

„Au fost multe poziții care până în 2018 nu erau accesibile femeilor în armată”, spune Primak. „Femeile au început să se înroleze ca voluntare și să lupte din 2014 dar când plecau din armată, pe documente era scris că fuseseră bucătărese, sau spălătorese”.

Militari sosiți de pe front, colectează pachetele pregătite de „Mișcarea femeilor veterane”, care includ și produse specifice pentru femei.

Din 2016 au început să facă și ele parte din trupele combatante și din 2022 le-au fost deschise toate pozițiile în armată, odată cu invazia rusă.

„Asta nu înseamnă”, continuă Primak, „că nu sunt puse sau nu acceptă să fie puse în roluri clasice, subordonate colegilor bărbați. Mulți le suspectează încă pe femei că se înrolează numai ca să-și găsească un bărbat. Stereotipuri care persistă”.

Armata, pe de altă parte, nu este pregătită să răspundă nevoilor specifice femeilor, nu le poate da uniforme sau bocanci pe măsură. Lipsesc „produsele specifice de igienă” sau „medicii ginecologi”, mai spune Katerina Primak. „Ca să poți lupta, trebuie să ți se asigure și un minim de confort”.

Probleme mult mai mari vor apărea însă după război, crede Primak, când „numărul veteranelor de război o să explodeze iar statul nu are timp și bani pentru ele”.

„Tot ce știm despre război, știm prin vocea bărbaților”

Femeile par să dispară treptat și din știrile despre război, vocile lor – ca experți, combatante sau persoane în poziții de decizie – se aud din ce în ce mai rar.

Imediat după invazia rusă din februarie 2022, ponderea femeilor în calitate de experți, protagoniști sau surse pentru știrile online despre război a fost de 23%. O minoritatea dar totuși mai mult decât anul acesta, când procentul a scăzut la 18%, arată datele proiectului internațional GDELT.

„În mod surprinzător, în special femeile experte au dispărut de pe scena știrilor”, observă Katya Gorchinskaya, foasta redactoare șefă a publicației ucainene independente Hromadske, pentru Eurobserver. „Femeile pe care le văd în mass-media sunt în mare parte victime ale războiului”.

Svetlana Aleksievici , laureata premiului Nobel pentru Literatură 2015 (foto arhiva)

În 1982, scriitoarea belarusă Svetlana Aleksievici publica, după șapte ani de strâns mărturii, volumul „Războiul nu are chip de femeie”, ca să dea și femeilor o voce în istoria celui de al Doilea Război Mondial, pentru că „tot ce știm despre război, știm prin vocea bărbaților”

„Femeile au experiențe diferite, trăiesc războiul diferit de bărbați, mai ales pentru că luptă de multe ori pe două fronturi: cel pe care se moare, în prima linie, dar și cel „din spatele tranșeelor”, unde încearcă să țină familii, comunități întregi în viață, funcționale”, spune Europei Libere Nino Ivanișvili, directoarea Școlii de Jurnalism de la Tbilisi.

Jurnalista georgiană are un CV impresionant, când vine vorba de acoperirea războaielor și conflictelor, mai ales din fostul spațiu sovietic.

„Am relatat despre războaiele din Cecenia, atacurile teroriste de la Moscova și Beslan, despre conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan dar și despre războaiele din Irak și Siria”, ne-a spus Ivanișvili. „Am condus și coordonat biroul Reuters de la Tbilisi în timpul scurtului război ruso-georgian din 2008. Am câștigat și premii pentru modul cum am acoperit războiul. Din păcate, pentru că urăsc toate războaiele, acasă sau aiurea”.

Ca să o parafrazăm pe Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru literatură (2015), putem spune că tot ce știm despre războiul din Ucraina, „știm prin vocea bărbaților”?

Militare ucrainene, capturate de trupele ruse de ocupație, eliberate într-un schimb de prizonieri, Ucraina, 18 noiembrie 2022

„Nu cred că există o mare diferență între perspectiva unui bărbat sau a unei femei, când vine vorba de războaie. Sincer, cred că este mai puțin „natural” pentru o femeie să fie în război, pentru că o femeie este creată să dea viață, nu să ia vieți. De aceea, pentru femei, războaiele sunt o tragedie mai mare. Femeile au poate o sensibilitate specială când vine vorba de suferințele copiilor în război, de alte aspecte ale vieții cotidiene distrusă de război, pe care bărbații le ignoră”, mai spune jurnalista Nino Ivanișvili.

Născută în Georgia sovietică, Nino Ivanișvili a făcut studii în Ucraina și a fost ani de zile corespondentă la Moscova. Rusa a fost prima ei limbă.

„Cunoscând realitățile sovietice și Rusia de astăzi, știu că nu ai decât două alternative: ori te supui Rusiei, ori combați Rusia”, și s-a așteptat ca cel târziu după ce Vladimir Putin a decretat mobilizarea parțială anul trecut, să înceapă o mișcare de rezistență a mamelor. Așa cum s-a întâmplat în timpul războiului din Cecenia. „Chiar m-am bucurat de ordinul de mobilizare”, spune Nino Ivanișvili, „mi-am spus, acum este momentul femeilor. Dar nu s-a întâmplat nimic”.

„Eu nu mi-aș lăsa băiatul să meargă la război. Mai bine îi rup picioarele, decât să-l las să plece la război, că ucidă sau să fie ucis”.

Protestul „atipic” al familiilor din Rusia

Și totuși, cel puțin pe rețelele de socializare rusești, apar semnele unei mișcări critice, remarca recent, tot pentru Europa Liberă, Irina Lagunina, fost directoarea a redacției pentru Rusia „Radio Svoboda”.

„Mobilizarea tinerilor la armată- și toată lumea este conștientă că va urma încă o mobilizare - corupția, haosul și violența din armată, toate au generat începutul unei mișcări de protest a rudelor, a familiilor de militari. Pentru că iubiții, prietenii, fii sunt trimiși la război fără armele de care au nevoie, fără muniție, fără un antrenament adecvat.

Nu este un protest împotriva războiului, este protestul celor care acuză că cei dragi lor au fost trimiși să ucidă, fără să fie echipați ca să ucidă. Dar și fără să fie echipați să se apere”, spune Irina Lagunina, care nu crede că cel puțin în viitorul apropiat, acest protest s-ar putea transforma într-un protest împotriva războiului. „Majoritate mai crede în propaganda oficială, că este vorba de un război de apărare a țării, a națiunii, în fața agresiunii „neo-naziștilor” ucraineni”, constată Lagunina.

Politică externă „feministă” – ce este și cum ar putea funcționa

Germania vrea să dezvolte o politică externă mai „feministă” au anunța la începutul lunii martie, ministra de externe Annalena Baerbock (Partidul Ecologist) și ministra pentru dezvoltare – domeniu care acoperă și ajutoarele externe – Svenja Schulze (Partidul Social-Democrat).

Ministra de externe germană Annalena Baerbock și ministra pentru dezvoltare și cooperare economică, Svenja Schulze vorbesc presei despre feminizarea politicii, Berlin, 1 martie 2023.

Principiile feminizării politicii externe și de dezvoltare au fost prezentate miercuri, 1 martie, în ședința guvernului de la Berlin.

„Nu vrem o revoluție, facem ceva de la sine înțeles” a spus ministra de externe Baerbock.

Se va pune în aplicare ceea ce este prevăzut în Constituția Germaniei și Declarația drepturilor omului: principiul egalității de drepturi și șanse.

Ministrul federal al dezvoltării, Svenja Schulze (SPD), a adăugat că atunci când vine vorba de combaterea foametei, sărăciei și nedreptății, „nu se poate face nimic fără jumătate din potențial –și anume fără femei”.

Politica externă și de dezvoltare care ia în considerare problemele și nevoile femeilor nu face decât să răspundă unei realități, a mai spus Baerbock, și anume că femeile și fetele reprezintă, în continuare, cea mai mare parte a populației mondiale care este discriminată. Nu trebui însă uitate ale grupuri care sunt adesea persecutate, cum ar fi populațiile indigene sau persoanele din comunitățile LGBT.

„Vorbim de un feminism realist”, a mai spus Baerbock, de o politică pragmatică, bazată pe circumstanțele existente, nu pe „noțiuni ideologice sau premise morale și etice”.

Dacă jumătate din populația lumii sunt femei, vocea lor trebuie luată în considerare.

Strategia politicii de dezvoltare a lui Schulze urmărește să ofere femeilor și grupurilor marginalizate mai multă reprezentare și să le ofere acces la educație, securitate socială, servicii de sănătate și muncă decentă.

„Pragmatismul feminist” sau „realismul feminist” a fost criticat de opoziția germană drept o inițiativă „populistă”– o încercare a ecologiștilor și social-democraților de a se repoziționat pe scena politică internă.

A fost salutată însă de multe organizații umanitare neguvernamentale din Germania: „Din experiența noastră îndelungată, în lumea întreagă, știm că proiectele umanitare au mai mari șanse de reușită dacă sunt structurare din perspectiva femeilor și au și femeile ca grup țintă”, a declarat pentru agenția DPA Dagmar Pruin, președinta organizației evanghelice „Pâine pentru lume”. „Femeile la rândul lor își ajută familiile, comunitățile din care fac parte. În ultimă instanță, profită întreaga societate”, a mai spus Pruin.